Ajuta animalele din adaposturi

0

„AJUTĂ ANIMALELE DIN ADĂPOSTURI”, CAMPANIA DE RESPONSABILITATE SOCIALĂ DEDICATĂ ANIMALELOR DIN ADĂPOSTURI ORGANIZATĂ DE MARS ROMANIA, AJUNSĂ LA CEA DE-A OPTA EDIȚIE

În contextul creșterii numărului de animale fără stăpân și al resurselor limitate de care dispun asociațiile pentru protecția animalelor, campania de responsabilitate socială „Ajută animalele din adăposturi”, organizată de MARS România, continuă seria de acțiuni concrete ce vin ca soluții pentru problemele animalelor din adăposturi: lipsa hranei pentru animalele care trăiesc în adăposturi și numărul tot mai scăzut al adopțiilor de animale din adăposturi.

Pedigree® şi Whiskas®, alături de alte branduri MARS de hrană specializată pentru animale, în parteneriat cu Asociația GIA – Group Initiative for Animals, vor derula proiectul în perioada 10 septembrie – 4 noiembrie 2018, garantând donarea a 210.000 porții  de hrană animalelor fără stăpân, cu 20.000 mai multe porții de hrană față de cele donate în 2017.

Cumpărând orice produs PEDIGREE, WHISKAS, Perfect Fit, Sheba sau Dreamies, fiecare iubitor de animale poate contribui la o viață mai bună a animalelor fără stăpân. Astfel, MARS va oferi animalelor din adăposturi hrană echivalentă a 2% din volumul vânzărilor din perioada campaniei, însemnând până la 210.000 de porții de mâncare.

Ziua Internațională a Animalelor – sărbătorită printr-un eveniment dedicat iubitorilor de animale, pe 6 octombrie

La scurt timp după Ziua Internațională a Animalelor, sărbătorită anual pe 4 octombrie, MARS România  organizează un eveniment dedicat iubitorilor de animăluțe, care va avea loc sâmbătă, 6 octombrie, la București.

Evenimentul va reuni iubitorii de animale de pretutindeni și va avea ca activitate principală adopția animalelor fără stăpân, cu sprijinul asociației GIA, pe lângă surprizele și momentele dedicate comunității iubitorilor de animăluțe.

Produsele participante la campanie vor fi disponibile în marile centre comerciale şi magazine din România, în care se comercializează hrană pentru animale.

Mai multe informații și detalii despre campanie sunt disponibile pe canalele de social media Pedigree Romania și Whiskas Romania.

****

Despre MARS România

Mars, Incorporated este o companie privată, deținută de o familie cu o istorie de peste 100 ani și deținătoare a unora dintre cele mai iubite mărci din lume. Este o companie cu direcții de business diverse precum: Petcare, Chocolate, Wrigley, Food, Drinks și Symbioscience, care includ mărci de referință la nivel global, ca: PEDIGREE, WHISKAS, ROYAL CANIN, M&M’S, SNICKERS, MARS, EXTRA, ORBIT, UNCLE BEN’S, FLAVIA, COCOAVIA și multe altele. Având sediul central în McLean, Virginia, USA și o cifră anuală de afaceri de  33 miliarde USD, Mars, Inc. deține operațiuni în 74 țări cu mai mult de 75,000 de asociați care sunt uniți și ghidați de cele Cinci Principii – Calitate, Responsabilitate, Reciprocitate, Eficiență și Libertate – care depășesc barierele geografice, lingvistice, culturale și de generație.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează