Adolescenții propun soluții pentru automobilul viitorului bazate pe materii prime, inovare și eco-eficiență

0

72 de elevi, din 12 licee cu profile diferite, au participat la un workshop interactiv (Innovation Camp) alături de consultanți voluntari din comunitatea de afaceri și au propus, în echipe mixte, soluții inovatoare la tema de lucru.

Analizând problema poluării ridicate a aerului, cauzată de emisiile nocive provenite de la numărul mare de mașini din București, consumul de combustibil și posibilitatea creșterii eficienței mașinilor, tinerii au acceptat provocarea de a identifica modalități de inovare privind mobilitatea în oraș și componentele utilizate în construcția vehiculelor.

Cu sprijinul a trei mentori BASF, elevii au gândit soluții care să permită înlocuirea anumitor materii prime și materiale utilizate, în mod tradițional, pentru realizarea de componente auto cu materiale inovative, eficiente, economice și cu impact negativ mai mic asupra mediului.

Printre cele mai bune idei propuse de elevi, care să contribuie la reducerea greutății automobilelor și a consumului de carburant, s-au numărat:

  • o mașină inovatoare al cărei motor va utiliza un carburant nepoluant, pe bază de apă, folosind electroliza, și va avea componente din aluminiu și fibră de sticlă, obținute în urma procesului de reciclare a anumitor elemente;
  • un automobil complet electric și autonom, ecologic, destinat familiilor, cu inovații privind stocarea și producerea de electricitate utilizând panouri solare;
  • o mașină hibrid care funcționează pe bază de energie solară și are un design personalizat, cu piese detașabile, pentru a facilita reparațiile mai rapide și reciclarea de materii prime și materiale.

 

Elevii au perceput acest workshop ca pe o experiență unică, pe parcursul căreia au avut ocazia să cunoască și să lucreze cu oameni noi, atât tineri de vârsta lor, cât și adulți, consultanți voluntari din mediul de afaceri, și să își exerseze creativitatea, spiritul antreprenorial, capacitatea de a lucra în echipă, de a genera și prezenta idei.

Totodată, ei au dobândit o mai bună înțelegere a modului în care folosirea inovativă a materiilor prime, comportamentul responsabil față de mediu și tehnologia pot contribui la rezolvarea unor probleme reale și la succesul unei afaceri.

Am propus organizatorilor să desfășoare acest workshop-concurs, ce are în centru materiile prime și  materialele, la MATER – singura Bibliotecă de Materiale din Europa Centrală și de Est, care se află la București. De ce? Pentru a le da ocazia elevilor să interacționeze cu exponatele de acolo atunci când răspund la provocările acestui workshop. Odată intrat în expoziție este imposibil să nu fii fascinat, căci ești înconjurat de mostre de materiale – de la lemn, la plastic, ceramică și multe altele – cu diverse texturi, culori și forme, pe care nu ai ocazia să le vezi la un loc nicăieri în altă parte în România. Este o experiență deosebită pentru majoritatea vizitatorilor și, sperăm, cu atât mai mult pentru elevii care au participat astăzi la workshop și care sunt interesați în mod direct de materiale cu proprietăți deosebite. – a declarat Diana Neacșu, Public Relations and Communications Manager, BASF

Workshop-ul Innovation Camp a fost organizat la Mater Library din București, ca parte a unui proiect educațional mai amplu al Junior Achievement, susținut de EIT RawMaterials, cel mai mare consorțiu din lume în sectorul materiilor prime, fondat de EIT (Institutul European de Inovare și Tehnologie), proiect care se desfășoară timp de doi ani, în România și Bulgaria și va implica peste 1.500 de elevi.

Prin intermediul acestui proiect, tinerii vor dobândi abilitățile necesare obținerii unui loc de muncă sau începerii unei afaceri în sectorul materiilor prime, dezvoltându-și atât spiritul antreprenorial și competențele STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică), cât și stima de sine, simțul apartenenței, solidarității și datoriei. Ei sunt încurajați să găsească soluții la provocările industriei materiilor prime din Europa și să transforme ideile inovatoare în oportunități reale.

Despre Junior Achievement România

Junior Achievement România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație economică, antreprenorială și financiară, de etică și responsabilitate socială, de sănătate și viață activă. În prezent, 39 de țări din Europa și 123 de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, activitățile JA sunt urmate gratuit de un sfert de milion de elevi din 1.400 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și prin susținerea financiară din partea comunității de afaceri.

Website: www.jaromania.org

Despre EIT RawMaterials

EIT RawMaterials, inițiat și finanțat de EIT (Institutul European de Inovare și Tehnologie), un organism al Uniunii Europene, este cel mai mare și mai puternic consorțiu din sectorul materiilor prime la nivel mondial. Viziunea sa este de a transforma materiile prime într-o forță majoră pentru Europa. Misiunea sa este de a stimula competitivitatea, dezvoltarea și atractivitatea sectorului materiilor prime europene prin intermediul inovației radicale, al noilor abordări educaționale și al ghidării spiritului antreprenorial.

Website: http://eitrawmaterials.eu

Despre BASF

La BASF, creăm chimie pentru un viitor sustenabil. Îmbinăm succesul economic cu protecția mediului și cu responsabilitatea socială. Mai mult de 115.000 de angajați ai grupului BASF lucrează pentru a contribui la succesul clienților noștri în majoritatea sectoarelor și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în cinci divizii: Substanţe chimice, Produse performante, Materiale & soluţii funcţionale, Soluţii agricole şi Petrol și gaze. BASF a generat vânzări de 64,5 de miliarde de euro în anul 2017. Acțiunile BASF sunt listate la bursele de valori din Frankfurt (BAS), Londra (BFA) și Zurich (BAS).

Website: www.basf.com

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează