Accesul scăzut la educație și la serviciile de sănătate – cele mai grave probleme ale copiilor din mediul rural

0

Accesul scăzut la serviciile de sănătate și la educație reprezintă cele mai grave probleme cu care se confruntă copiii din mediul rural din România, conform datelor statistice prezentate pe 12 decembrie de World Vision România, în cadrul conferinței de presă „România azi – despre copiii cei mai vulnerabili”

Evenimentul a pus în dezbatere situația copiilor din mediul rural din perspectiva accesului la educație și la serviciile de sănătate – două dimensiuni esențiale în bunăstarea copilului – și a trasat principala  direcție de acțiune prin care World Vision România va interveni în 2014: dezvoltarea comunitară.

În lipsa unei protecții sociale eficiente, mulți dintre copiii de la sate sunt expuși riscului de a moșteni inegalități și de a acumula dezavantaje multiple, aspecte care se reflectă în mod negativ asupra viitorului lor. Conform datelor statistice, există un decalaj semnificativ între mediul urban și cel rural – numărul de persoane aflate sub pragul săraciei fiind de 6 ori mai mare în rural față de urban, în condițiile în care 47,2% din populația României trăiește la țară. Totodată, mai mult de jumătate dintre copiii români se află în risc de sărăcie și/sau excluziune socială[1] (52,2% în 2011), cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană.

În ceea ce privește sănătatea copiilor din mediul rural, nivel socio-economic scăzut crește riscul pentru deficiențe nutriționale și de îmbolnăviri frecvente. Astfel, rata mortalității infantile în 2012 este aproape dublă în mediul rural față de urban: 11.8% față de 6.6%. De exemplu, la nivelul Județului Dolj, unul dintre cele mai sărace județe din țară, 40% dintre decesele infantile puteau fi evitate. În ceea ce privește accesul la serviciile medicale, datele arată că aproape două treimi  dintre familiile din mediul rural își tratează copiii bolnavi acasă, făra medic, iar, dintre cei care merg la medic, 2/3 își duc copiii în cel mai apropiat oraș și doar 1/3 la medicul din sat.[2] În plus, datele arată că 70% dintre copiii de 1-3 ani din România mănâncă alimente nepotrivite vârstei lor (cârnați, mezeluri, prăjeli, zahăr, sucuri acidulate).

Situatia copiilor in mediul rural_1

În privinţa accesului la educație, statisticile arată că doar 77,9% dintre copiii din mediul rural termină gimnaziul, abandonul şcolar în cazul elevilor din mediul rural păstrând valori semnificativ mai mari decât în mediul urban(1,7 %- 1,6%, faţă de 1,2%-1.1%), mai ales către clasele de final (a VII-a, a VIII-a). La nivelul județului Dolj (judeţul cu cel mai mare risc de abandon şcolar), abandonul şcolar a crescut alarmant în ultimii patru ani. Astfel, dacă în 2008 1.320 de elevi au renunţat să mai frecventeze cursurile, în prezent se înregistrează 2.066 de astfel de cazuri. Un sfert dintre copii renunță la școală din cauza sărăaciei și a rezultatelor proaste la învățătură. Aproximativ 20% dintre copiii săraci din mediul rural consideră că sunt tratați la școală mai rău decât alți colegi, un criteriu important al aprecierii subiective a copiilor fiind nivelul de dotare al gospodăriei din care provin. Astfel, copiii care provin din locuinţe cu dotări precare se simt în medie mai puţin confortabil la şcoală decât ceilalţi copii.[3]

Dezvoltarea comunitară –soluția propusă de World Vision România prin programul „Donator de viitor”

Menită sa creeze condițiile de progres economic și social pentru întreaga comunitate cu participarea activă a acesteia, dezvoltarea comunitară este principala direcție prin care World Vision România va interveni în 2014 la nivelul comunităților rurale defavorizate.

Încă din 1997, World Vision desfăşoară în România programe de dezvoltare comunitară în mai multe zone, cu susţinere de la donatori străini. Din luna octombrie a acestui an, World Vision România se adresează şi donatorilor români prin programul „Donator de Viitor”, prin care organizația va interveni în 13 comunități defavorizate din județul Dolj, acesta fiind unul dintre județele cu cel mai scăzut nivel de trai din România. În prima etapă a programului sunt înscriși 600 de copii cu vârste cuprinse între 1 și 14 ani.  Programul oferă pentru prima dată românilor șansa de a contribui în mod direct la procesul de dezvoltare comunitară, fiind o continuare a programelor similare derulate până acum cu sprijinul unor donatori din țări precum SUA, Canada, Taiwan sau Elveţia. Donând 68 de lei pe lună, fiecare donator de viitor va contribui la schimbarea viitorului unui copil din județul Dolj și al întregii comunități în care acesta trăiește.

Problemele care vor putea fi rezolvate cu ajutorul donatiilor acoperă o paletă largă de nevoi, printre care: dotarea școlilor și grădinițelor cu material didactic, laboratoare de informatică, racordarea acestora la rețeaua de apă curentă, deschiderea sau modernizarea punctelor sanitare, îmbunătățirea drumurilor de acces către școli, crearea de spații pentru activitati culturale și de petrecere a timpului liber, organizarea de tabere, derularea de programe educaționale pentru mame cu privire la sănătatea și nutriția copilului.  Astfel, copiii vor putea ajunge mai usor la școală, vor avea condiții mai bune de studiu, acces la servicii medicale de calitate şi ocazii de a ieși în lume şi de a cunoaște alți oameni.

Oana Cuzino – Ambasador oficial al World Vision România

Toate acțiunile World Vision România în anul 2014 vor fi susținute și promovate de către vedeta tv şi medicul Oana Cuzino care, începând cu luna decembrie 2013, devine ambasador oficial al World Vision România.

Oana Cuzino, Marina - beneficiar al World Vision si Catalin Popa - Direct National World Vision Romania

Am acceptat cu inima deschisă propunerea World Vision România. Odată cu acest pas, mi-am luat un angajament moral față de copiii vulnerabili din România și voi face tot ce pot pentru a le oferi șansa unui viitor mai bun. Parteneriatul meu cu World Vision România va viza, în principal, aspectele ce țin de sănătatea copiilor și programul Donator de Viitor, însă voi susține cu drag toate proiectele pe care organizația le va derula în beneficiul micuților din mediul rural”, a declarat Oana Cuzino.

Oana este o persoană  specială, preocupată şi implicată permanent în proiecte de sănatate, nutriție și stil de viață echilibrat, aceasta fiind una dintre ariile strategice prioritare ale World Vision România. Suntem convinşi că implicarea ei în programele noastre va spori considerabil impactul pe care îl putem avea în schimbarea de atutudini și comportamente cu privire la îngrijirea copiilor din mediul rural, oferindu-le acestora speranța pentru un viitor frumos. Îi mulțumim pentru că ne este alături”,  a declarat Cătălin Andrew Popa, Director Național  World Vision România.

 Peste 150 de copii doljeni au acum donatori de viitor. Alţi 450 de copii înscriși în proiect așteaptă ajutorul nostru

http://www.worldvision.ro/donator-de-viitor

 

Despre World Vision România

World Vision este o organizaţie creştină, care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, de dezvoltare comunitară şi advocacy punând în centrul activităţii bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile rurale, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valori creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În 23 de ani de prezenţă în România am desfăşurat programe pentru mai mult de 350.000 de copii şi adulti, în 394 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la șanse egale pentru copiii de la sate și de la oraș și de aceea, în comunitățile rurale unde este prezentă, desfășoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educație și reducerea abandonului școlar, sănătate și protecția copilului, agricultură și dezvoltare rurală, angajament civic și creștin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viață mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunității în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităților și membrilor acestora pentru a realiza o viață împlinită pentru fiecare copil.

Despre campania „Donator de viitor”

Donator de viitor” este programul de dezvoltare comunitară prin care World Vision România invită donatori individuali români să se implice în schimbarea viitorului unui copil din județul Dolj și al intregii comunități în care acesta trăiește. Prima etapă a programului se derulează în intervalul octombrie 2013 – septembrie 2014 și vizează nevoile a 600 de copii din 13 comunități defavorizate din județul Dolj, acesta fiind unul dintre județele cu cel mai scăzut nivel de trai din România. Implementarea campaniei se va realiza pe domenii de activități, conform filozofiei World Vision, având 5 paliere principale: educație, sănătate, dezvoltare economică, advocacy și dezvoltare spirituală. Desfășurarea programelor are permanent în vedere transformarea comunităţilor din entităţi pasive, neimplicate, aflate în aşteptarea sprijinului din afară pentru depăşirea situaţiilor dificile, în comunităţi active, implicate, capabile să construiască viitorul propriilor copii.

Cum poți să devii donator de viitor?

Foarte simplu. Intri pe www.worldvision.ro/donator-de-viitor și îți alegi copilul pe care dorești să îl susții. Donând lunar 68 de lei, tu îi asiguri copilului ales șansa la o viață mai bună și suport moral. Astfel, cu mai puțin de 2.5 lei/zi îi poți schimba destinul, dându-i posibilitatea să meargă în fiecare zi la școală, să aibă caietele și cărțile necesare, să se ducă la doctor atunci când este cazul și să beneficieze de tratamentul corespunzător, chiar să meargă în excursii şi tabere şi să vadă astfel că lumea este mult mai largă decât ştiu ei.  Vei primi scrisori de la copilul ales, informații despre evoluția lui și îl poți vizita dacă dorești. Însă impactul donației tale este mult mai mare. El se răsfrânge asupra întregii comunităţi în care copilul trăieşte. Cu ajutorul tău, World Vision România va lucra alături de reprezentanţii comunităților din program pentru a dezvolta proiecte concepute în funcție de necesitățile locale, contribuind astfel la bunăstarea tuturor copiilor și familiilor din zonă.



[1]
                        [1] Totalitatea copiilor care locuiesc într-o gospodărie cu risc de sărăcie și/sau în condiții de deprivare materiale severă și/sau într-o gospodărie cu o intensitate foarte slabă a muncii

[2]
                [2] Studiul World Vision România – „Bunăstarea copilului din mediul rural” – 2012

[3]
                        [3] Bădescu, Petre, 2012, p 90

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează