A treia ediție CSR4WOMEN by AVON i-a reunit pe cei care schimbă lumea prin implicare socială

0

AVON Cosmetics România a organizat joi, 1 octombrie 2015, cea de-a treia ediție a conferinței CSR4WOMEN, singurul eveniment din România dedicat campaniilor sociale pentru femei. CSR4WOMEN by AVON reunește companiile, ONG-urile și numeroasele personalități publice implicate în astfel de proiecte. Scopul conferinței este acela de oferi sprijin și de a facilita dialogul între toți cei care sunt alături de femei și promovează respectul de sine, frumuseţea, sănătatea şi drepturile acestora.

Cea de-a treia ediție și cea mai mare de până acum a fost organizată sub forma unei conferinţe cu două paneluri ce s-au desfășurat în paralel, urmate de gala în cadrul căreia patru proiecte au primit distincția CSR4WOMEN.

Cei care schimbă lumea prin implicare

Tema celei de-a treia ediții, „Schimbă lumea prin implicare”, a stat sub semnul campaniei globale de comunicare AVON, „Schimbă lumea prin frumusețe”. Toate proiectele care au fost prezentate și dezbătute în cadrul conferinței au arătat, cu exemple concrete, că frumusețea înseamnă în primul rând determinare, curaj, perseverență și dorința de a produce o schimbare acționând direct.

În primul panel, moderat de către Amalia Enache, jurnalist Pro TV, la categoria sănătate au fost speakeri: Gabriela Tökes – HOSPICE Casa Sperantei; Mihai Rănete – Caravana cu Medici, Ana Măiță – Programul SAMAS; Carmen Ungurean – coordonatoarea programului național de screening pentru cancer cervical; Andreea Marin – ambasador AVON. La categoria protecție socială au vorbit: Loredana Modoran – Habitat for Humanity, despre parteneriatul cu Whirlpool; Vera Ularu – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Melania Medelanu – Magic Camp, Iuliana Tudor – ambasador Crucea Roșie Română.

În cel de-al doilea panel, moderat de către Tudor Mușat, jurnalist Digi24, categoria antreprenoriat i-a inclus pe: Roxana Colișniuc, ING, Incubatorul de afaceri; Andra Todiriță – Work at Home Moms; Laura Grigore – Baby Office; Andreea Rotaru – Asociația REACT, Anotimpuri la Borcan; Alexandra Pârlogea – Școala de valori, BootCamp pentru fete; Irina Sorescu – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Mama Pan.
La categoria educație au vorbit: Mirela Nemțanu – L’Oréal, “Pentru femeile din știință”; Silvia Stegaru – IoT4Girls; Beatrice Weber – Bursele Superscrieri; Tincuța Apăteanu – Edusfera; Mirela Oprea – Senior Liaison Manager World Vision International.

csr4women
Distincțiile CSR4WOMEN by AVON

În acest an, au fost sărbătorite nu doar proiectele pentru femei desfășurate la nivel național, ci și inițiativele mici, pornite fără finanțare, dezvoltate în micro-comunități de către femei dornice să schimbe ceva. Au fost premiate patru proiecte din patru domenii: educație – Exista Aur in fiecare, proiect derulat de catre BRD și Federația Română de Handbal; sănătate – Doneaza păr copilașilor, proiect inițiat în cadrul Societății Studenților Medicinişti Iaşi, de către Ioana-Maria Andrioaie, în sprijinul copiilor bolnavi de cancer; categoria antreprenoriat – World Vision, Made in Rural, proiect de dezvoltare economică desfășurat în nouă judete; categoria protecție socială – Clubul Mamelor, un grup format din peste 20 de femei din cartierul Ferentari, care pun presiune pe autoritățile locale pentru a lua în considerare nevoile comunității pe care o reprezintă.
Conferința a fost încheiată prin prezentarea contextului din ultimul an in care s-au desfășurat campaniile sociale dedicate femeilor din România, dar și prin studiul „Women Empowerment”, realizat de AVON la nivel regional. Această cercetare a surprins profilul româncei în 2015: ambițioasă, dornică să găsească echilibrul perfect între roluri (mamă, soție, femeie de carieră), dar străduindu-se în același timp să lupte împotriva prejudecăților sociale.

Despre AVON

AVON Cosmetics România este lider pe piaţa cosmeticelor din România începând cu anul 2002, păstrându-şi această poziţie de atunci şi până în prezent. De peste 13 ani, Avon Cosmetics România prin Campania pentru Sănătatea Sânilor și Campania Respectului luptă împotriva cancerului la sân și a violenței domestice prin finanțarea programelor destinate informării și educării femeilor din România și achiziționarea de echipamente medicale pentru a asigura îngrijire de calitate pentru pacienții diagnosticati cu cancer la sân. În tot acest timp, compania a donat 2,8 milioane de dolari, iar 8 centre oncologice au fost dotate cu echipament medical de ultimă generație. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi website-urile:
www.avoncampaniisociale.ro www.schimbalumeaprinfrumusete.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează