Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Rudolf Steiner, a patra dimensiune – matematică şi adevăr

0
În acest ciclu de conferinţe Rudolf Steiner pune în discuţie valoarea spaţiului tridimensional imaginat ca fiind construit pe trei axe, x, y, z, perpendiculare fiecare pe celelalte două. El consideră acest spaţiu un produs al abstractizării şi-l numeşte spaţiu rigid. El crede că acest concept nu ne permite să înţelegem realitatea vie, atât la nivel cosmic cât şi al indivizilor lumii vii. Prin creşterea sa antigravitaţională, planta ne permite să constatăm existenţa unei a patra dimensiuni, animalul are cinci dimensiuni, iar omul şase dimensiuni.
Rudolf Steiner dezvăluie numeroase aspecte ce nu pot să  nu trezească interesul cititorului pentru lucruri care, în majoritatea cazurilor, nu fac parte din preocupările obişnuite ale acestuia. Explicaţia constă în logica impecabilă a discursului. Acest fapt se explică prin competenţa cu care unifică punctele de vedere matematice cu cel interior spiritual al celei de a patra dimensiuni şi prin bogăţia surselor de specialitate citate.
Noi nu putem înţelege spaţiul tridimensional decât descoperind continuu că el este străbătut de manifestările pluridimensionalităţii. biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Detalii aici.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.