Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

CLUJ: A doua ediție a proiectului Performance Day aduce la Centrul de Interes patru producții ale unor artiști români din tânăra generație

0

După ediția-pilot de succes din anul 2019, evenimentul Performance Day va continua și în 2020 cu o serie de patru performance-uri, care vor fi prezentate publicului vineri, 4 septembrie, de la ora 20:00, la Centrul de Interes din Cluj, în Sala ATRIUM de la etajul 4. Ediția din acest an e pregătită de artistul Alex Mirutziu, iar line-up-ul include artiști români din tânăra generație: Sibi-Bogdan Teodorescu, Virginia Lupu, Ana Tecar și Denisse Moise.

Provocarea ediției vine prin subtitlul ”YES! I AM” care urmărește o așezare în noțiunea de sinceritate față de propria persoană, cât și o poziționare frontală față de problemele din afara noastră, care generează atât acceptare cât și conflict. Spațiul liber pe care îl lasă ”I AM” se vrea un spațiu al negocierii ideii de corect (bine) ca ceva tranzitat și compus în timp real.

Lucrările artiștilor selectați în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului Performance Day sunt răspunsuri la condiții recente pentru că problemele sunt emanate de complicități conjuncturale. Cei patru artiști locuiesc în criză, caută sensuri curente, incomode, minuțioase și nu se lasă pradă execuțiilor sumare. Vă invităm la o identificare a faptelor care se topesc sau nu în conjuncturi, cu atât mai mult cu cât noi toți trecem printr-un șoc social, identitar și cultural, care ne face să fim mai singuri, mai atomizați și mai fracturați în raport cu trecutul și cu prezentul nostru”, spune Alex Mirutziu.

De la ora 20:00 va fi prezentat performance-ul ”Luna” al artistului Sibi-Bogdan Teodorescu, care ia în seamă confruntarea dintre imagine și interpretare, precum în ireconciliabilul binom lucruri-înțelesuri. Prin repetiție și inversări de sens, lucrarea jonglează cu iluziile și cu îndoielile asupra ideilor: sunt faptele baza de la care pornesc ideile sau acestea din urmă generează faptele? Performance-ul a fost construit din întâlnirea cu spațiul de la Centrul de Interes, cu muzica semnată de Hermes Luaces, câteva elemente artistice și coregrafia actorului Sergiu Diță.

Seria de performance-uri continuă de la ora 20:30 cu ”Malibdomanție” al Virginiei Lupu, care pornește de la un episod traumatizant din copilăria artistei și se intersectează cu ritualul cu cositor folosit pentru a elimina frica sau trauma. Acest ritual e distorsionat, iar artista transformă spațiul expozițional într-o intersecție unde toți cei prezenți își pot lăsa sau nu fricile. Formele diverse și inconcrecte pot fi ușor interpretate de imaginația fiecărui privitor, dar acest conglomerat ritualic are propria energie. Nimic nu garantează eliminarea completă a fricii.

Actrița Denisse Moise va prezenta de la ora 21:20 performance-ul ”De fapt eram eu”, prin care își propune să provoace raportarea la celălalt. Artista se joacă cu obiceiurile minții de a pune verdicte și apropie oamenii dincolo de aceste obiceiuri. În actualul context socio-politic internațional, acest performance vine ca o acțiune culturală de activare a capacității umane de a înțelege și de a respecta.

Ediția din 2020 a evenimentului Performance Day se încheie cu ”Unul împreună-cu celălalt. Utilizările intimului în performance-ul one-to-one” de Ana Tecar, programat de la ora 22:20. Performance-ul propune o experiență psiho-emoțională superlativă, unică, ireproductibilă și o discuție asupra tensiunilor relaționale care se construiesc între performer și participant. Pornind de la un dialog ”in corpore”, acest performance oferă o transformare a identităților performerului și participantului, bazată pe procesul (auto)dezvăluirii într-o coabitare în temporalitatea unui ”aici-acum”.

Intrarea este liberă, însă e posibilă doar în baza unei rezervări valide, la numărul de telefon: 0727.677.720, în limita locurilor disponibile. Participarea la evenimentul Performance Day presupune respectarea regulilor de siguranță sanitară: verificarea temperaturii și dezinfectarea mâinilor și a încălțămintei (la intrare), purtarea corectă a măștii de protecție, respectarea distanței de minim 2 metri impusă de organizatori prin marcaje și instrucțiuni. Mai multe informații pe www.facebook.com/centruldeinteres.

Proiectul ”Performance Day” face parte din programul ”Centrul de Interes Nucleu al artei contemporane clujene” realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

Organizator: Federația Centrul de Interes

Partener oficial: Banca Transilvania

Parteneri media: Visit Cluj, ilikecluj.ro, Modernism.ro, Clujul de buzunar, Cluju.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.