A doua ediție a caravanei “Rabla pentru Periuța Ta” 2014, la final

0

Pentru al doilea an la rând, campania Zâmbește România a oferit românilor gratuit periuțe de dinți noi în schimbul celor uzate, în cadrul caravanei Rabla pentru Periuţa Ta. Timp de o lună, între 13 septembrie și 12 octombrie, caravana a colectat peste 100 kilograme de periuțe uzate din țară. În schimbul lor, au fost distribuite gratuit peste 10.000 de periuțe precum și cupoane de reducere de până la 50%[1] pentru 4 tipuri de paste de dinți, din gamele Aquafresh®, Aquafresh Kids®, Sensodyne® sau Paradontax®.

În fiecare week-end, timp de o lună, Caravana Rabla pentru periuța ta s-a plimbat prin București, Constanța, Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Galați și Brașov. Recordul pentru cei mai mulți vizitatori a fost înregistrat la Constanța, unde mai mult de 2.000 de oameni au vizitat cortul în câteva ore, s-au pozat și jucat cu Bulgăraș; recordul pentru cea mai scurtă, dar eficientă vizită a fost la Galați când deja la ora 14:00 se epuizase stocul de periuțe de dinți.

S-au alăturat Caravanei Rabla medici stomatologi și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică județene, pentru a putea vorbi celor prezenți despre importanța schimbării periuței de dinți și despre riscurile la care ne supunem dacă nu o schimbăm o dată la trei luni, precum și despre regulile de bază ale unei igiene orale corecte.

Testimoniale ale participanților

Nu mi-am mai schimbat periuța de mult, dar eu le opăresc și sunt proaspete tot timpul”, a declarat o doamnă din Galați.

Rabla pentru periuța ta a fost și anul trecut în Iași, nu-i așa? M-am bucurat când am auzit la radio că revine pentru că de atunci nu mi-am mai schimbat periuța”, a mai declarat un domn din Iași.

Din păcate, marea majoritate se spală insuficient și incorect. În plus, nu înțeleg importanța periajului de seară: așa cum nu mănânci brânza sau fructele pe care le lași peste noapte pe masă, nu trebuie să păstrezi nici resturile alimentare peste noapte, pentru că în gura noastră este un mediu și mai umed, cald și o floră bacteriană mai dezvoltată decât, să spunem, în bucătărie. Dacă nu ne schimbăm periuța putem ajunge la probleme de sănătate precum carii, afecțiuni gingivale, afecțiuni ale tubului digestiv. Iar dacă nu ne schimbăm periuța de dinți la timp pot apărea leziuni la nivelul gingiei (pentru că resturile alimentare vor rămâne la baza dintelui și sub gingii) sau ne vom distruge smalțul, din cauza perilor tociți”, a declarat medicul stomatolog Daniela Mușat, prezent la cortul Rabla pentru periuța ta din Brașov.

Românii își schimbă periuța de dinți o dată la 2 ani[2]

logo zambeste romania_nou_cu tara CS4Un român folosește în medie, la nivel urban, aceeași periuță de dinți timp de 2 ani, deși medicii stomatologi recomandă schimbarea periuței de dinți o dată la 3 luni. În Capitală, bucureștenii folosesc în medie o periuță pe an, însă în mediul rural, lucrurile stau cu totul altfel. În mediul rural, oamenii își schimbă periuța de dinți o dată la 10 ani, potrivit datelor din 2013.

Caravana ”Rabla pentru Periuța Ta” s-a desfășurat cu susținerea Aquafresh®, Sensodyne® și Parodontax®, cu sprijinul Carrefour România și face parte din campania educațională Zâmbește România pentru o mai bună sănătate orală.

Statistici: românii fac economie la sănătatea orală

Inițiativa promovează obiceiurile corecte de igienă orală, ca răspuns la statisticile îngrijorătoare cu privire la sănătatea dinților românilor. Cele mai recente studii de piață[3] arată că la nivel urban, în orașele din România, se consumă și mai puțină pastă de dinți față de datele din anul precedent, iar periuța de dinți se păstrează și mai mult decât înainte.

Un tub și un sfert de pastă de dinți, pentru un an întreg

Apoi, în ceea ce privește consumul de pastă de dinți la nivel național, un român consumă în medie 1,39 de tuburi pe an, în creștere ușoară față de datele naționale din anul anterior. Populația rurală folosește acum 1 tub de pastă de dinți timp de 3 ani în loc de 6 ani, față de datele înregistrate în 2012.

Starea de sănătate orală a românilor: 80% dintre adulți au probleme dentare

În același timp, statisticile arată o Românie cu o stare de sănătate orală precară: 80% dintre români au probleme dentare, cariile fiind cea mai frecventă afecțiune (71%)[4]. 4 din 10 persoane prezintă probleme cauzate de placa dentară bacteriană, iar 3 din 10 au respiraţie urât mirositoare şi dinţi sensibili.

Deși românii au probleme dentare, sunt foarte reticenți față de mersul la dentist49% nu au vizitat un cabinet stomatologic în ultimul an, în timp ce doar 29% au mers la cabinet pentru un control. Există încă un procent de 9% dintre români care nu au mers niciodată la dentist. 69% dintre respondenţi au declarat că merg la dentist doar atunci când au probleme.

Studiu Zâmbește România 2013: majoritatea copiilor au deja carii

Din păcate, obiceiurile de igienă orală și lipsa atitudinii de prevenție a părinților se răsfrâng și asupra copiilor lor. Potrivit celui mai nou studiu Zâmbește România[5], 75% din copiii de până în 13 ani au carii pe dinții temporari. Stomatologii atrag atenția părinților că neglijarea și netratarea dinților temporari poate să aibă consecințe asupra dentiției definitive. De asemenea, 4 din 10 copii de până în 13 ani au deja carii pe dinții definitivi, în vreme ce aproape 90% dintre acestea sunt netratate.


[1] Estimată având ca referință prețul recomandat de vânzare, fără TVA.

[2] Studiu IPSOS Îngrijirea orală, utilizare şi atitudini; mai 2012; în România – aplicat pe un eşantion de 500 de persoane, barbaţi şi femei,  18-65 de ani, urban (reprezentativitate naţională la nivel urban)

[3] Studiu Nielsen 2013

[4] Studiu IPSOS Îngrijirea orală, utilizare şi atitudini; mai 2012; în România – aplicat pe un eşantion de 500 de persoane, barbaţi şi femei,  18-65 de ani, urban (reprezentativitate naţională la nivel urban)

[5] Studiul Zâmbește România pentru evaluarea stării de sănătate orală la populaţia şcolară din România, pe un grup de 6.786 de elevi vârste curpinse între 5 și 13 ani, din 7 oraşe (București, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj, Oradea, Craiova), aprilie-decembrie 2013, coordonat de Conf. Mihaela Adina Dumitrache, Disciplina de Sănătate Orală, UMF Carol Davila, București.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează