A apărut Ghidul fermierilor, un instrument pentru identificarea și valorificarea oportunităților de finanțare

0

WWF-România împreună cu Fundația Adept și Fundația Mihai Eminescu Trust lansează Ghidul pentru sprijinirea fermierilor în accesarea de fonduri pentru menţinerea practicilor durabile de management al terenurilor în siturile Natura 2000 din Podișul Hârtibaciului–Târnava Mare. Într-un studiu Gallup pentru WWF de anul acesta, a ieșit la iveală nevoia localnicilor din Podișul Transilvaniei de a primi mai multe informații privind beneficiile și obligațiile pe care le au ca locuitori în a doua cea mai mare zonă din țară acoperită de arii naturale protejate. Ghidul vine să suplinească nevoia de informație și să ghideze localnicii înspre sursele de finanțare pentru agricultura tradițională și alte activități economice bazate pe potențialul natural și cultural al zonei.

La încărcat de fân. Copyright Asociația Mioritics

Ghidul poate fi accesat și descărcat de pe www.wwf.ro/resurse/publicatii/ghidul_fermierilor/. Categoriile de public cărora ne adresăm în mod direct sunt proprietarii de terenuri (fermieri, asociaţii de fermieri, grupuri de producători, societăţi comerciale agricole, autorităţi publice locale), ONG-uri și întreprinzători locali (proprietari de pensiuni sau alte mici afaceri locale bazate pe activități tradiționale) care își derulează activitatea sau doresc să pornească o afacere în ariile protejate din acest areal. Ghidul oferă informații, exemple de bună practică și sfaturi despre activități care pot fi întreprinse cu ajutorul fondurilor europene sau cu investiții minime, aplicând cunoștințe abandonate sau uitate.

Primul capitol cuprinde un istoric schematic al zonei și descrierea practicilor agricole tradiționale, cu impact favorabil asupra mediului. Capitolele următoare prezintă noțiuni de bază în scrierea de proiecte pentru accesarea fondurilor și o „hartă” a măsurilor de finanțare relevante, așa cum apar în programele naționale pentru 2014-2020. Nu în ultimul rând, ghidul oferă câteva exemple de proiecte finanțate prin fonduri europene sau alte surse care demonstrează că dorința de a trăi decent din ocupații tradiționale sau prin valorificarea responsabilă a resurselor locale nu este imposibilă.

Câteva cuvinte despre zonă

Podișul Hârtibaciului-Târnava Mare este una dintre zonele cele mai importante și reprezentative din România pentru agricultura cu Înaltă Valoare Naturală (High Nature Value Farming – HNVF). Terenurile gestionate astfel sunt caracterizate de prezența vegetației naturale și semi-naturale (pășuni, pajiști) extrem de bogată în specii, și sunt integrate într-un peisaj-mozaic ce include elemente naturale (ex. margini de câmpuri, garduri vii, zone împădurite sau cu arbuști, pâraie), parcele cultivate și livezi.

Zonele agricole HNV reprezintă aprox. 30% din totalul suprafeței agricole din România: 5 milioane ha, asociate cu ferme de mici dimensiuni în zone colinare din interiorul arcului carpatic. În Transilvania, ca în alte zone HNV din țară (ex. Sălaj, Maramureș, Zarand), aceste practici agricole au ajutat la întreținerea diversității de specii de floră și faună și la menținerea unor tradiții și obiceiuri. Pentru că încă funcționează bine din punct de vedere ecologic, aceste zone livrează numeroase beneficii publice, precum apă curată și produse alimentare de calitate înaltă, oportunități pentru recreere, sechestrarea carbonului sau controlul inundațiilor. De aceste lucruri beneficiază întreaga societate, nu numai comunitățile locale. De aceea, este foarte important ca agricultura practicată aici să devină o sursă sigură și durabilă de venit, iar localnicii să știe ce alte oportunități au, pentru diversificarea surselor de venit.

La ce fonduri pot aplica locuitorii din Podișul Transilvaniei

În cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, zona este eligibilă pentru Măsura 10 – Agro-mediu și climă, respectiv pachetele: P1 Pajiști cu Înaltă Valoare Naturală (HNV), P2 Practici agricole tradiționale, P3 Pajiști importante pentru

păsări – sub-pachetul 3.1 Crex crex (în partea de nord a zonei – localitățile din jud. Mureș), P4 Culturi verzi, și P8 Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon. Pentru pajiști HNV – pachetul 1, de pildă, valoarea sprijinului este de 93 €/ha/an, iar pentru practici agricole tradiționale – pachetul 2, se acordă 100 €/ha/an (pentru lucrări manuale pe pajiști permanente utilizate ca fânețe) sau 21 €/ha/an (pentru lucrări cu utilaje ușoare pe pajiști permanente utilizate ca fânețe). Pentru ovine, caprine sau bovine se acordă 87 €/UVM, 40 €/UVM, respectiv 200 €/UVM.

Locuitorii pot aplica și pentru fonduri dedicate agriculturii ecologice – Măsura 11. Se acordă fonduri atât pentru conversia la agricultura ecologică, dar și pentru menținerea metodelor agricole ecologice. În cazul conversiei, există sprijin pentru 6 tipuri de activități agricole/culturi (culturi agricole pe terenuri arabile, legume, livezi, vii, plante medicinale și aromatice, pajiști permanente), iar cuantumul variază între 124 €/ha/an (pajiști permanente) până la 620 €/ha/an (livezi). În cazul continuării agriculturii ecologice, există sprijin pentru tot atâtea tipuri de activități agricole/culturi, iar cuantumul variază între 111 €/ha/an (pajiști permanente) până la 479 €/ha/an (vii).

Se mai acordă sprijin pentru dezvoltarea fermelor (Măsura 6), investiții (Măsura 4), servicii de bază și dezvoltarea satelor (Măsura 7), pentru cooperare și marketingul produselor locale (măsurile 9 și 16), și pentru informare/consiliere agricolă (măsurile 1 și 2). Nu în ultimul rând, la inițiativa WWF și cu sprijinul Nostrasilva și SOR (Societatea Ornitologică Română) a mai fost introdusă în PNDR și o plată compensatorie pentru proprietarii de păduri (Măsura 15). Sprijinul este acordat anual, ca sumă fixă, pe unitatea de suprafață (ha); acesta reprezintă o compensație pentru pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare de silvo-mediu pe o perioadă de 5 ani. Măsura cuprinde două sub-pachete – P1 Asigurarea de zone de liniște și P2 Utilizarea atelajelor pentru colectarea lemnului din rărituri -, iar sprijinul este de până la 25 €/an/ha (care scade odată cu creșterea suprafeței), respectiv 103 €/ha/an.

În cadrul Programului Operațional Regional, zona este eligibilă pentru sprijin privind îmbunătățirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii, sprijinirea creării și extinderii capacităților de producție și dezvoltarea serviciilor, conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului. În cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare, zona este eligibilă pentru măsura de conservare a biodiversității (ex. implementarea planurilor de management ale ariilor naturale protejate), iar în cadrul Programului Operațional Capital Uman – pentru proiecte de creare de locuri de muncă pentru tineri, dar nu numai.

Ghidul fermierilor și alte activități asociate se derulează în cadrul proiectului „Pentru Natură şi Comunităţi Locale – Bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu-Târnava Mare-Olt”, care este implementat de WWF-România în parteneriat cu Fundaţia ADEPT, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Agenţia Regională de Protecţie a Mediului Sibiu și Ecotur Sibiu. Proiectul este cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional de Mediu și are o valoare de 12.652.463 lei. Mai multe informații: www.natura2000transilvania.ro.

Fagarasul.Hosman. Copyright Asociația Mioritics

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează