9 lucruri pe care nu te-ai aştepta să le găseşti într-o bibliotecă

0

Prima imagine ce ni se conturează în minte atunci când ne gândim la o bibliotecă publică este cea a unui spațiu vast, cu rafturi lipite și înghesuite unele într-altele, ticsite și îndoite de cărți, mai îngrijite, mai prăfuite, scufundate într-o liniște adâncă, căteodată tulburată de ecourile unor pași.

Am nimerit descrierea? Ei bine, ce-ai zice dacă ai afla că în biblioteci se schimbă destine? Că sunt mai multe povești de aflat decât cele cuprinse în paginile cărților, cu oameni care devin personaje în poveștile pe care ei înșiși le creează? Patru jurnaliști și scriitori, Irina Păcurariu, Vlad Petreanu, Radu Paraschivescu și Cătălin Ștefănescu, au fost curioși să vadă ce se întâmplă dincolo de ușile bibliotecilor publice din toată țara, așa că au pornit într-o călătorie și au descoperit lucruri la care nici ei, nici voi nu v-ați aștepta. Noi îți arătăm 9 dintre ele.

Așadar, te-ai fi gândit vreodată că într-o bibliotecă poți să:

1. … organizezi un târg de clătite?

Putem să ne rupem de monotonia cotidiană cu ușurință. Doi americani s-au gândit să strângă fonduri pentru biblioteca județeană din Râmnicu Vâlcea și, cu puțină pricepere în de-ale bucătăriei și mult sirop de arțar, au organizat un târg de clătite la care s-au înghesuit sute de copii cu părinții lor, adolescenți și tineri, toți entuziaști și dornici să mănânce o clătită americană veritabilă și să își ofere un ajutor pentru bibliotecă.

Biblionet_Rm Valcea_Clatite

2. … pui la cale o nuntă?

O șezătoare, o trupă de cântăreți populari, o mulțime de oameni puși pe veselie, mâncăruri care mai de care și doi tineri miri îmbrăcați în straie populare de sărbătoare au însuflețit biblioteca din Săndulești, un sat de lângă Turda. Totul pentru a reînvia spiritul tradițional românesc pentru oaspetele de seamă: Cătălin Ștefănescu.

Biblionet-Sandulesti-Nunta

3. … să îți reîntregești familia?

Minuni la care ne nu așteptăm se întâmplă în cele mai îndepărtate și mai ascunse colțuri ale țării. Alexandru de 13 ani din Moreni a reușit, prin intermediul calculatoarelor din bibliotecă, conectate la internet, să-l găsească prin Facebook pe fratele pierdut din Italia, pe care nu-l mai văzuse de 5 ani. Revederea emoționantă a fost resimțită de toți cei din bibliotecă în momentul în care mama celor doi a reușit să vorbească cu fiul regăsit, pe Skype.

4. … să te inițiezi în tainele grădinăritului?

La Turburea, județul Gorj, într-un loc despre care jurnalistul Vlad Petreanu afirma că „se modelează viitorul”, Marin Marica a aflat tainele grădinăritului și ale micorizării diverselor tipuri de ciuperci accesând diverse pagini de pe internet, din interiorul bibliotecii. Astfel, acesta a reușit să înfăptuiască adevărate „miracole biologice” și să planteze în curtea bibliotecii diverse soiuri de arbori și plante exotice, ca gingko biloba, goji și gingseng.

5. … să înființezi o trupă de teatru?

Un experiment inedit, care combină lectura cu teatrul se desfășoară în inima comunității din Piatra Neamț, în biblioteca județeană. Ghidându-se după deviza „Nimeni nu mai este tânăr după 40 de ani, dar putem fi irezistibili la orice vârstă, o trupă de teatru formată din câteva doamne, neveste și mame, hotărâte să-și practice pasiunea avută din tinerețe, a găsit în spațiul bibliotecii un loc propice pentru repetiții și pentru organizat spectacole de teatru pentru toți musafirii bibliotecii.

6. … să vorbești de peste hotare cu copiii tăi?

Dragostea unei mame pentru copiii ei poate fi atât de puternică încât nu ține cont de distanțe sau hotare. Mii de românce plecate în Italia au reușit, cu ajutorul programului „Te iubește mama”, să vorbească și să-și vadă copiii rămași în țară, prin intermediul calculatoarelor legate la internet, din biblioteci.

7. … să călătorești prin toată lumea?

De la Londra la San Francisco, cu escală prin Berlin, Paris și Porto. Un grup de vârstnici din Frâncești, Vâlcea, au reușit să își îndeplinească visul avut încă din tinerețe de a călători prin toată lumea. Și au făcut asta prin intermediul internetului, accesând pagini ale aeroporturilor, muzeelor, restaurantelor și ale altor locuri faimoase din marile orașe ale lumii, de pe calculatoarele bibliotecii din sat.

Biblionet_Bunic pe skype

8. … să înveți cum să salvezi vieți?

„Orice viață are nevoie de o inimă”, spune Vlad Petreanu, așa cum orice comunitate are nevoie de o bibliotecă, iar în biblioteca aglomerata din Târgu Frumos se învață cum să salvezi inimi și vieți. 25 de elevi conștiincioși au învățat cum să acorde primul ajutor în situații de urgență, de la manevra Heimlich la resuscitarea persoanelor rănite în accidente rutiere. Inițiativa s-a extins apoi în toată regiunea și astăzi peste 2.000 de persoane au absolvit cursul.

Biblionet-Tg Frumos-Prim ajutor 2

9. … să te uiți la meciuri de fotbal proiectate pe peretele bibliotecii?

În Comloșul Mare, un bibliotecar microbist a decis să folosească biblioteca în interesul tuturor din comunitate, chiar și al acelora care nu îndrăznesc să îi treacă pragul. Astfel, în timpul UEFA Champions League 2012, acesta a scos proiectorul afară, a adunat întreaga comunitate în jurul bibliotecii și a proiectat meciurile pe peretele exterior al acesteia.

–––

Poveștile adunate din bibliotecile de prin toată țara au reamintit importanța acestor instituții pentru comunități. Rolul bibliotecii este de a reîntregi comunitatea, de a aduce oamenii la un loc și de a le deschide lumea cu ajutorul informației tuturor celor care îi trec pragul, de la cei mai mici până la cei mai în vârstă.

Mai multe povești găsiți pe site-ul www.căutătoriidepovesti.ro, de unde puteți descărca prima carte dedicată bibliotecilor publice din România „Căutătorii de povești”, în format e-book, scrisă de Cătălin Ștefănescu, Vlad Petreanu, Irina Păcurariu și Radu Paraschivescu.

Cei 4 căutătorii de povești au pornit la drum pentru a vedea cum s-au schimbat bibliotecile după ce acestea au intrat în programul Biblionet. Această investiție de $26,9 milioane din partea Fundației Bill&Melinda Gates, a constat în echipamente IT și training pentru bibliotecari. Din 3.000 de biblioteci din România, peste 2.000 au intrat în acest program.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează