Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

873 de scrisori adresate lui Moș Crăciun au fost încărcate în platforma gratuită de gestiune a acestora

0

Deși suntem la finalul unui an care s-a dovedit a fi dificil din multe puncte de vedere, oameni inimoși au găsit timpul și energia să pună în mișcare magia Crăciunului. Organizații din 30 de comunități au încărcat 873 de scrisori în platforma www.scrisoripentrumoscraciun.ro, dezvoltată de Fundația Vodafone România, iar peste 2.300 de donatori individuali s-au înscris în platformă cu intenția de a prelua scrisori și a cumpăra cadouri pentru cei mici. Cele 837 de scrisori au fost expediate Moșului din Cenade, județul Alba; Costești, județul Argeș; Oradea, județul Bihor; Bistrița, jud Bistrița-Năsăud; Bucureşti; Spătaru, județul Buzău; Cămărașu, județul Cluj; Cumpăna, județul Constanța; Breasta, județul Dolj; Braniştea şi Pechea, județul Galați; Bumbești-Jiu, Lăzărești și Tetila, județul Gorj; Mărculești și Roșiori, județul Ialomița; Coropceni, Serbești și Victoria, județul Iași; Buftea, județul Ilfov; Piatra Neamț și Târgu Neamt, județul Neamț; Ştefan cel Mare, județul Olt; Ariceştii Rahtivani, Floreşti şi Slon, județul Prahova; Dobrin, județul Sălaj; Turnu Măgurele, județul Teleorman; Băbeni şi Pietrari, județul Vâlcea.

Când am hotărât acum doi ani să dezvoltăm platforma www.scrisoripentrumoscraciun.ro, ne gândeam că vom pune la dispoziția ONG-urilor și a companiilor un instrument gratuit de gestiune a scrisorilor trimise lui Moș Crăciun astfel încât darurile să ajungă la cât mai mulți copiii din comunitățile defavorizate ale României. Anul acesta, dat fiind contextul în care ne aflăm, platforma și-a dovedit utilitatea dincolo de ce am fi putut să prevedem și vrem să le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat să îndeplinim dorințele acestor copii,” a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Pentru angajații Vodafone a fost al 11-lea an consecutiv de implicare în acest proiect care a devenit o tradiție a sărbătorilor de iarnă. Colegii noștri au preluat 524 de scrisori și au cumpărat cadouri pentru tot atâția copii. Ca în fiecare an, spiridușii au lucrat în atelierul lui Moș Crăciun unde, timp de două săptămâni, au verificat și sortat cadourile, le-au etichetat și le-au pregătit pentru expediere, astfel încât să ajungă la timp la destinațiile finale.

Programul Scrisori pentru Moș Crăciun a fost lansat în 2010, inițial, pentru copiii beneficiari ai proiectelor derulate de Fundația Vodafone România și cu participarea angajaților Vodafone care și-au dorit să aducă bucurie unor copii, de Crăciun. În 2016, cercul donatorilor s-a extins prin încurajarea angajaților altor companii de a se alătura proiectului și de a deveni Moș Crăciun pentru copii din mediile defavorizate. Platforma actuală, https://scrisoripentrumoscraciun.ro/, reprezintă o nouă extensie a acestui program, atât în ceea ce privește numărul beneficiarilor, cât și cel al donatorilor.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei peste 20 de ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.168 de programe derulate de 745 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 3 milioane de beneficiari – copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit 31 de milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.

Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatiavodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.