64,400 kg de deșeuri electronice colectate

0

64,400 kg de deșeuri electronice colectate de tinerii din Patrula de reciclare RoRec

Peste 64 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost colectate în prima etapă a programului educațional de mediu Patrula de reciclare, prin acțiunile de informare, conștientizare și colectare ale celor 700 de unități de învățământ înscrise din 29 de județe.

Programul, desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene și autoritățile locale, mobilizează mii de tineri din țară să își asume rolul de modele și promotori ai comportamentului responsabil față de mediu și față de societate și să contribuie semnificativ la atingerea obiectivelor de colectare a deșeurilor electrice pe care ni le impun normele Uniunii Europene, anume de 4 kg DEEE/locuitor, anual.

Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, agenții Patrulelor de reciclare informează și educă membri comunităților lor să se debaraseze în mod responsabil de aparatele electrice vechi sau stricate, de baterii, neoane și becuri, pe care le adună la punctele de colectare din instituțiile lor de învățământ.

De la începutul anului, Patrulele de reciclare au desfășurat activități creative din cele mai diverse – campanii stradale și online, expoziții și evenimente, pentru a atrage atenția și a face publicul să devină mai conștient de importanța colectării selective a DEEE.

Cele peste 64 de tone de DEEE colectate până acum de Patrulele de reciclare din țară reprezintă un început încurajator al celei de-a doua ediții a programului. Nu este un clasament sau o competiție, ci o evaluare intermediară, care ne arată că suntem pe drumul cel bun. Până pe 15 mai, data raportării finale a colectării, toate Patrulele de reciclare au șansa să își stabilească propriile recorduri. Apreciem eforturile și reușitele tuturor Patrulelor, la acest început de an. Comunicarea, creativitatea și perseverența lor sunt promisiunea unor rezultate excelente și ne fac să privim viitorul cu optimism.” Alexandra Arnăutu, manager de proiect.

Scoala Gimnaziala Izbiceni - OltCea mai mare cantitate de DEEE colectată până la acest moment este de 7,5 tone și aparține unei școli din județul Olt.

Județele participante în program sunt: Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Caraș-Severin, Călărași, Constanta, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Fiecare agent al Patrulei de reciclare are responsabilitatea de a colecta minimum 4 kg DEEE până la 15 mai 2013. La finalul ediției, organizatorii vor evalua activitățile și proiectele raportate și vor premia câștigătorii la nivel județean și național: profesorii coordonatori cei mai activi, Patrulele care vor colecta cele mai mari cantități de DEEE și cea mai inspirată propunere de mascotă a programului.

Evoluția programului poate fi urmărită și pe site-ul Asociației Române pentru Reciclare RoRec www.rorec.ro/patrula-de-reciclare și pagina Facebook a proiectului: www.facebook.com/patruladereciclare.

 

rorecAsociația Română pentru Reciclare – RoRec (www.rorec.ro) o organizaţie non-profit, formată din unsprezece dintre cei mai cunoscuţi fabricanţi europeni de aparatură electrocasnică prezenţi pe piaţa din România. Practic, RoRec preia responsabilitatea producătorilor de aparatură electrocasnică şi se ocupă de toate activităţile necesare colectării, tratării, refolosirii, reciclării şi recuperării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), asigurând, în acelaşi timp, eliminarea în siguranţă şi protecţia mediului, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu.

 

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează