Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

609 alergatori au strâns mii de litri de carburant pentru Hospice Casa Speranței în cadrul evenimentului caritabil ”Rompetrol Run and Care”

0

22 iunie 2020

Peste 600 de persoane, inclusiv angajați KMG International și familiile lor, au participat la cea de-a șaptea ediție a evenimentului ”Rompetrol Run and Care” care a avut loc sâmbătă, 20 iunie, în țară. Alergarea a fost individuală, respectând condițiile de distanțare socială în vigoare, în zone de munte sau mare, în parc sau pe alei, iar participanții au alergat distanțe între 2 km și 42 km, monitorizate cu orice aplicație de mișcare și publicate ulterior pe Facebook folosind #rompetrolhospice.

Cei 6600 kilometrii parcurși sunt convertiți în litri carburant, ce vor fi donați de Rompetrol pentru a susține îngrijirea paliativă specializată, acordată de Hospice la domiciliul pacienților.

„Run and Care face parte din tradiția noastră de a alerga pentru o cauză nobilă și de a sprijini domenii esențiale ale societății românești, prin parteneriate cu ONGuri. Am ținut cont de condițiile și recomandările autorităților, iar în loc de alergarea de grup organizată într-un singur loc din București, am invitat toate persoanele cu simț civic și dornice de mișcare să se alăture evenimentului și să alerge în orice colț de țară. A ieșit un eveniment caritabil unic, o expresie a responsabilității, și îmi exprim aprecierea și recunoștința față de fiecare alergător solidar cu misiunea Hospice” – Alexey Golovin, Chief Officer Afaceri Juridice și Corporative.

Evenimentul s-a desfășurat timp de 17 ore, în intervalul 5 dimineața – 10 pm, participanții putând să alerge oricând doresc, iar compania oferă în schimb 6600 litri de carburant pentru efortul lor în sprijinul persoanelor care au nevoie de paliație.

Când treci printr-un moment greu, cel mai greu din viața ta, vrei să fii acasă, lângă cei dragi, acolo unde te simti confortabil. În București, de exemplu, există doar două echipe complete de îngrijire paliativă la domiciliu, formate din medici, asistenți și terapeuți: ambele ale Fundatiei HOSPICE Casa Speranței, care au grijă gratuit de pacienții cu boli incurabile și de familiile lor, chiar acasă. Le suntem recunoscători partenerilor de la Rompetrol care sunt, încă o dată, alături de noi și ne ajută să ajungem mai ușor la pacienții noștri. Evenimentul Run & Care este despre solidaritate și implicare. Este încă o dovadă că binele are multe forme și că HOSPICE suntem noi toți!“, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

35.000 de copii și adulți cu boli incurabile au beneficiat de îngrijire paliativă în cei 28 de ani de când Hospice Casa Speranței a fost înființată în România. Este cea mai mare fundație care oferă gratuit servicii specializate, atât la centrele de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

Rompetrol Run and Care a avut prima ediție în 2003, fiind conceput ca un proiect de mișcare și voluntariat corporativ, reușind să strângă peste 60.000 euro prin implicarea angajaților, a familiilor lor și a partenerilor de business invitați să se alăture. Banii au sprijinit misiunile unor asociații și fundații ca MAME, Edulier, Magicamp, Hope and Homes for Children, Agent Green, Asociația pentru Dravet și alte epilepsii rare.

Despre KMG International

KMG International este un investitor important în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Doar anul acesta compania a alocat peste 450,000 USD pentru a sprijini autoritățile, sectorul civil și personalul medical în gestionarea pandemiei de coronavirus, fondurile fiind alocate pentru dotarea cu echipamente de protecție și aparatură medicală a Spitalului Județean Ploiești, a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, a Spitalului Câmpina, pentru achiziția unei unități mobile de terapie intensivă cu 12 paturi (împreună cu Crucea Roșie) ce va fi folosită de IGSU/DSU pe perioada pandemiei și în caz de calamități, cu reactivi pentru a susține cercetarea tipului de Sars-Cov-2 din România, în cadrul Institutului de cercetare Cantacuzino (prin Fundația pentru SMURD), dar și cu carburant pentru Serviciul de Ambulanță Constanța și pentru alte spitale din București, Timișoara, etc.

Deținut de compania KazMunayGas din Kazahstan, grupul KMG International desfășoară operațiuni semnificative în sectoarele de rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale pe 12 piețe principale. În România, Grupul controlează rafinăria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de rafinare de 5 milioane tone pe an, rafinăria Vega Ploiești – cel mai vechi combinat petrochimic, lansat în 1905 – dar și o rețea de distribuție a carburanților cu peste 740 puncte de vânzare, 230 stații GPL, 9.000 de stații de butelii și 3 stații de înmagazinare a GPL, 7 depozite.

Valoarea totală a investiţiilor realizate de către KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari în vreme ce nivelul contribuţiilor la bugetul de stat al României s-a ridicat la peste 17.5 miliarde de dolari în perioada 2007-2019.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.