5 dezbateri despre starea sistemului de educație și prioritățile acestuia

0

ARACIP invită comunitatea educațională la dezbatere publică

Există multe modele de dezbateri care pot fi utilizate în procesul de participare și deliberare. Unele au rol de consultare, altele au ca scop informarea și discutarea unor subiecte controversate, de multe ori nepopulare sau care pot diviza societatea. În oricare dintre ele, caracteristicile care se cer îndeplinite sunt voința de a pune la dispoziție publicului informațiile relevante, acces la dezbatere inclusiv pentru cei „incomozi” pentru discursul oficial, format clar, moderare echilibrată și obținerea prin proceduri transparente a unor rezoluții care să conteze în procesul decizional.

Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) propune societății românești în 2015 un astfel de proces de dezbatere publică, pornind de la noile standarde ale calității în educație, lansate de instituție în toamna anului trecut. Inițiativa este susținută de Asociația Română de Dezbateri, Oratorie și Retorică (ARDOR) și va avea loc în perioada mai – octombrie 2015, cuprinzând 5 dezbateri publice în tară și o dezbatere online.logo ARDOR fb

În perioada 8-22 aprilie, organizatorii au invitat comunitatea educațională (profesori, elevi, părinți) să ierarhizeze într-un un sondaj online temele prioritare, din cele 18 propuse. Ar trebui să condiționăm creșterile salariale de implicarea profesorilor in procesul de reformă? Ce înseamnă conceptul de bunăstare a elevului? Părinții și elevii ar trebui să participe la evaluarea profesorilor? Care este  formula optimă de descentralizare a procesului administrativ? au fost câteva dintre subiectele propuse. Au participat la sondaj 1110 persoane, din care aproximativ 61% cadre didactice, 18% părinți și 11% elevi.

Rezultatele chestionarului pot fi vizualizate aici.

Cele 5 dezbateri publice vor aborda primele 10 teme din clasament, după o procedură de rotație. Primele întâlniri vor avea loc la Cluj (8 mai) și Bacău (22 mai), având ca subiecte: birocratia din sistem, introducerea de noi discipline școlare și conținuturi, școala ca spațiu democratic și salarizarea cadrelor didactice. Formatul va presupune un vot electronic la începutul și finalul fiecărei sesiuni, prezentarea în deschidere a unor date relevante asupra subiectului și posibilitatea participării tuturor celor interesați.

Într-o societate în care avem în continuare un grad scăzut de coeziune și solidaritate, o astfel de dezbatere poate să contribuie semnificativ la mai multa încredere și sprijin pentru un parcurs educațional care să respecte dreptul elevilor, ca beneficiari ai sistemului, la o educație de calitate.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează