400 de Ştiri Pozitive în Săptămâna Naţională a Voluntariatului / 11-17 Mai 2015

0

O sută de comunităţi din 37 de judeţe ies din case, birouri sau din clase, săptămâna viitoare, pentru a sărbători public voluntariatul şi a oferi 400 de exemple pozitive de schimbare în România, pentru cei care vor să prindă gustul implicării în comunitate.

afis-SNV-2015_web

În aceste zile 4500 de voluntari din toată ţară se pregătesc să sărbătorească voluntariatul între 11 şi 17 mai 2015, coordonaţi de cele 140 de organizaţii şi instituţii partenere ale celei de-a paisprezecea ediţii a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV). Şi nu îl vor sărbători oricum, ci implicându-se sincron în acţiuni foarte diverse de voluntariat pentru copii, vârstnici sau persoane defavorizate, în campanii de promovare a unor cauze susţinute de voluntari, în organizarea de târguri nonprofit sau evenimente de premiere pentru voluntarii cei mai implicaţi. Tineri, adolescenţi şi părinţi, profesori, seniori sau angajaţi ai unor companii, mobilizaţi de partenerii locali SNV, vor munci cot la cot şi vor împărtăşi bucuria de a fi activi în comunitate pentru una din cele 400 de cauze bune şi tot atâtea ştiri pozitive înscrise în SNV.

Săptămâna viitoare oricine poate prinde gustul voluntariatului şi poate crea o ştire pozitivă în comunitatea sa intrând pe www.saptamanavoluntariatului.ro şi alegând o oportunitate de implicare din calendarul naţional SNV. Evenimentul acoperă în acest an 37 de judeţe şi peste 100 de localități urbane și rurale. Ediţia 2015 îşi mobilizează partenerii şi voluntarii cu sloganul “Prinde gustul!” şi o întreagă campanie vizuală inspirată din “bucătăria” voluntariatului, menită să îmbie oamenii să încerce gustul implicării, cu tot atâtea arome pe câte moduri de implicare în comunitate vor fi în SNV!

Săptămâna Naţională a Voluntariatului este sărbătoarea naţională a voluntariatului organizată în fiecare primăvară încă din anul 2002, în cea de-a treia săptămână a lunii mai, de către Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat. Împreună cu  organizaţii, instituţii, grupuri de iniţiativă şi voluntarii acestora din toată ţara facem voluntariat sincron şi organizăm evenimente pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru acesta şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor. SNV este implementat prin intermediul partenerilor locali ai evenimentului, care organizează în această săptămână sute de activităţi diverse în comunităţile lor.

Ediţia SNV 2015 este promovată, alături de Pro Vobis, și de organizaţii naţionale cu tradiţie în implicarea voluntarilor – Confederaţia Caritas România, Fundaţia Alături de Voi România, Fundaţia Estuar, Fundaţia Noi Orizonturi, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, Habitat for Humanity România, Serviciul de Ajutor Maltez în România şi Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, în calitate de parteneri naţionali ai evenimentului.

11174876_804766982911270_5729405059300439571_n

SNV 2015 va prilejui şi lansarea “Portret de Voluntar”, publicaţie aflată la cea de-a opta ediţie, care adună la un loc poveşti din viaţa voluntarilor care au prins gustul implicării şi care aduc frumosul şi utilul în viaţa comunităţilor de toate dimensiunile.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează