3300 de persoane au beneficiat de consultațiile gratuite din cele 40 de comune și sate din Județul Cluj

0

3300 de persoane au participat la campania de consultaţii oftalmologice gratuite şi măsurarea tensiunii oculare cu tema ”Ochii – poarta deschisă catre suflet”, derulată de compania Lent Optik în săptămâna 30 octombrie – 3 noiembrie 2017, în 40 de sate și comune din județul Cluj.

Din totalul participanților la consultații, 75% au fost femei iar 25% bărbați. În urma investigațiilor, persoanele participante au primit recomandări și rețete specifice, precum și trimiteri către centrele de oftalmologie, pentru a corecta problemele mai grave.
În cadrul consultațiilor au fost descoperite afecțiuni oculare la 25% din participanți, aceștia fiind direcționați către medici oftalmologi pentru investigații mai amănunțite și tratamente.

”Prin aceasta campanie încercăm să atragem atenția asupra importanței sănătății ochilor și a consultațiilor oftalmologice periodice. Desfășurând campania concomitent în 40 de sate și comune, din județul Cluj, Lent Optik și-a propus să vină în sprijinul persoanelor din zonele rurale care ajung mai rar la medic din cauza distanței de zonele urbane. Folosim o aparatură performantă cu care putem să diagnosticăm multe probleme patologice iar în cazul problemelor mai grave îi direcționăm pe pacienți spre centrele de oftalmologie. Consultațiile sunt absolut gratuite, indiferent dacă oamenii își cumpără sau nu ochelarii de la noi”, a declarat Marian Stoican, manager Lent Optik.

Localitățile din Județul Cluj în care au avut loc consultații oftalmologice gratuite au fost: Chiuiești, Strâmbu, Cășeiu, Rugăsești, Cuzdrioara, Mănășturel, Câțcău, Șalișca, Mica, Nireș, Fizeșu Gherlii, Nicula, Bonț, Săcălaia, Mințiu Gherlii, Nima, Bunești, Petrești, Sânmartin, Cutca, Bonțida, Răscruci, Berca, Sucutard, Jucu, Jucu de mijloc, Șuatu, Aruncuța, Aiton, Rediu, Țaga, Sântioara, Buza, Mociu, Ghiru Român, Ploscoș, Valea florilor, Căianu, Vaida, Luna, Luncani, Săndulești, Copaceni, Tritenii de jos, Pădureni.

Campania socială ”Ochii – poarta deschisa catre suflet” beneficiază de sprijinul următorilor parteneri media: Bucuresti Life, Clarissa, Clujul de buzunar, Cluj.com, Cotidianul Transilvan, Dejeanul, Dejul Meu, Gherleanul, In Oras, In Turda, PresaLocala.com, Romania pozitiva, Stiri din Apahida, Stiri din Campia, Turda Live, Turda News, ziar15minute.

Serviciile medicale oftalmologice au fost efectuate de specialişti din Bucureşti în 40 de sate și comune din Județul Cluj, cu aparatură de ultimă generaţie.

Despre Lent Optik

Lent Optik cuprinde o echipă de specialiști în executarea de ochelari pentru vedere, consultații oftalmologice, eliberări rețete, determinarea dioptriilor, ochelari de soare, ochelari de calculator, accesorii și reparații specifice. Toate produsele și serviciile companiei sunt controlate și evaluate după un plan bine stabilit anterior.

În perioada 2012-2017, Lent Optik a derulat mai multe campanii sociale oferind consultații oftalmologice gratuite locuitorilor din sute de localități din toate zonele țării. În urma investigațiilor din cadrul campaniilor, participanții au primit recomandări și rețete specifice către centrele de oftalmologie pentru corectarea problemelor mai grave.

Website: www.lent-optik.ro

                           

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează