2600 de tineri, pregatiti sa devina Liderii Mileniului Trei

0

Începe o nouă ediție „Liderii Mileniului Trei-Tenaris”, programul de educație non-formală ce a pregătit pentru viitor
aproape 3.000 de liceeni în ultimii 13 ani

O nouă generație de elevi de liceu va avea ocazia să își dezvolte abilitățile de leadership învățând chiar de la colegi în sistemul peer education, în cadrul unei noi ediții a programului de educație non-formală „Liderii Mileniului Trei-Tenaris”.

Compania susține programul de 13 ani și a contribuit, astfel, la dezvoltarea personală a peste 2.600 de tineri din Zalău, Călărași și Câmpina, orașele în care își desfășoară activitatea.

Cluburile „Liderii Mileniului Trei”(LMT) reprezintă un cadru pentru activități de training în care elevii învață de la colegi pregătiți de profesori specializați în educație nonformală. Atelierele de lucru includ subiecte care nu se regăsesc de regulă în programa școlară, precum munca în echipă, leadershipul, abilitățile de negociere sau de comunicare.

În primul semestru al anului școlar curent, 180 de tineri din toate cele trei comunități au trecut prin această etapă de formare. Dintre aceștia, 24 de liceeni care s-au făcut remarcați au fost aleși de profesori pentru a deveni la rândul lor traineri și vor „da mai departe” ceea ce au învățat altor 120 de colegi. Astfel, în următoarele luni, tinerii vor afla care este relația dintre management și leadership, iar la final vor trebui să demonstreze cele învățate printr-un proiect concret, care să corespundă propriilor interese și pasiuni, precum și nevoilor existente în școlile în care învăță.

Programul LMT le oferă tinerilor din comunitățile TenarisSilcotub doza necesară de curaj și încredere în forțele proprii. Elevii de liceu au posibilitatea de a explora noi abilități și de a se dezvolta. Experiența din ultimul deceniu ne-a demonstrat că tinerii care se înscriu în program își schimbă percepția asupra comunității, se implică activ și conștient în activitățile pe care ei le aleg sau, chiar, le inițiază. Cu ajutorul acestui program, liceenii capătă încrederea că pot schimba mentalități, își exersează abilitățile de lideri și devin mai pregătiți pentru viața și responsabilitățile unui adult”, spune Codruța Hodrea, Manager Relații cu Comunitatea în cadrul TenarisSilcotub.

Anul acesta, dintre cei 300 de elevi înscriși în program, cei mai mulți sunt din Zalău, unde învață la Colegiul Național Silvania, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” și la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”. Lor li vor alătura elevi de la Liceul Danubius, Colegiul Economic, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” și Colegiul Național „Barbu Știrbei” din Călărași, precum și elevi din Câmpina care învață la la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”.

La finalul programului, 70 de tineri, adică 25% din totalul participanților, sunt invitați la o tabără de leadership ce are loc la începutul verii și care este un nou prilej de a construi proiecte comune și a lega noi prietenii.

Rezultatul remarcabil este chiar apariția acestor elevi-traineri: este o demonstrație clară și practică a faptului că sistemul «peer education» funcționează și produce schimbări atât în viața tinerilor, ci și în întreaga comunitate. Pentru a avea asemenea efecte, este nevoie de un angajament pe termen lung al tuturor partenerilor din program, iar faptul că TenarisSilcotub a ales să ne susțină timp de peste un deceniu ne onorează. Este o formă CU fond, în cel mai profund sens”, spune Marian Staș, președintele asociației Cluburile Liderii Mileniului Trei și inițiatorul programului.

Un asemenea rezultat remarcabil a fost apariția cluburilor autonome LMT din Zalău și Călărași, care au o activitate separată față de programul de bază și în cadrul cărora un număr și mai mare de elevi au deprins și deprind obișnuința de a fi voluntari în comunitate. Spre exemplu, 4 tineri din Zalău care s-au întâlnit în cadrul cluburilor LMT au decis să dea startul unui proiect comun și, în urmă cu doar câteva zile, au inaugurat Creative Minds Hub, primul spațiu de tip „hub” din Zalău, care va găzdui activități educative și de dezvoltare comunitară.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.