Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

200 de persoane au primit încălțăminte  din partea voluntarilor Catedralei Naționale

0

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 29 mai 2021, o amplă acțiune de ajutorare în  parohiile: Sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Filofteia, din Mizil și Parohia Izvorul Tămăduirii, din localitatea Podenii Vechi, județul Prahova. Astfel 200 de persoane au primit încălțăminte nouă și alte daruri.

Pr. paroh PAUL CERGĂU, “Parohia Sfânta Filofteia”, din Mizil, județul Prahova,  a menționat: “Avem persoane cu probleme aici în parohie. Aceștia au fost foarte încântați pentru că au văzut că sunt și alte persoane din comunitatea noastră ortodoxă care se gândesc la ei. Lucrul acesta este deosebit de frumos pentru că darurile și discuțiile fac să se apropie oamenii și apropierea este cea mai bună.”

Pr. paroh PETRU TINCU, “Parohia Sfântul Ioan Botezătorul” – Mizil, județul Prahova, a spus: “Este o bucurie pentru parohia noastră, pentru copilași, precum și pentru cei care au primit aceste daruri pentru că provin din familii cu mulți copii, cu situații dificile. Avem într-o curte 3 familii cu 22 de copii și vine și al 23-lea copil. Eu zic că este o bucurie și un început. Dăm slavă lui Dumnezeu și mulțumire căci, iată, biserica arată societății că este vie”.

Pr. paroh CIPRIAN ANA, Parohia Izvorul Tămăduirii, Podenii Vechi, județul Prahova, a adăugat: “Am reușit să aducem o bucurie în parohia noastră pentru doamnele care ajută și care sunt întotdeauna alături de noi și de nevoile parohiei noastre. Ne-am bucurat că și biserica poate, la rându-i, să aducă o mulțumire și o recunoștință pentru gesturile pe care le fac aceste doamne, aceste femei minunate din parohia noastră și pot, la rândul lor, să spună că și biserica face ceva pentru ele, pentru enoriașele parohiei noastre, mironosițele moderne, așa cum reușesc eu să le spun.”

Activitatea a fost organizată în cadrul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”

DĂNUȚ PRUNĂ, coordonatorul voluntarilor Paraclisul Catedralei Naționale, a declarat: “Continuăm să răspândim bucurie acestor oameni inimoși, acestor persoane frumoase pe care le întâlnim în locurile pe unde poposim. Și de data aceasta, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au oferit daruri. Am ajuns în trei parohii din județul Prahova, în două parohii din orașul Mizil și într-o parohie tare dragă nouă, o parohie de suflet, anume Podenii Vechi, unde, până în prezent, am desfășurat nenumărate activități care au venit în sprijinul comunităților de aici.”

De la începutul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 298 de acțiuni în care au oferit bunuri și alimente în valoare de peste 66.000 lei.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.