200 de fapte mici pentru bătrânii noștri

0

București, 4 octombrie 2018 – În săptămână dedicată vârstnicilor, Fundația Principesa Margareta a României și HARTMANN România dăruiesc 200 de tensiometre Veroval persoanelor vârstnice, în cadrul campaniei de responsabilitate socială “200 de fapte mici în fiecare lună”. Demersul are ca scop evitarea izolării sociale, prin încurajarea îmbătrânirii active și susținerea vârstnicilor care sunt dornici de a-și recâștiga rolul social implicându-se în comunitate.

Mulți dintre vârstnicii României suferă din cauza sentimentului de inutilitate, iar unul din doi vârstnici sunt afectați de singurătate. Activarea vârstnicilor ca resursă pentru comunitate reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru adaptarea la situația socio-demografică existentă. Experiența de viață a vârstnicilor este valorificată în cadrul programelor sociale ale Fundației Principesa Margareta a României.

Tensiometrele VEROVAL sunt oferite vârstnicilor care activează ca voluntari pentru copii în programele sociale ale Fundației Principesa Margareta a României. Chiar și la o vârstă înaintată, seniorii au oportunitatea să îşi asume responsabilități și roluri noi ca voluntari și devin mentori, profesori pentru pregătire individuală, îndrumători pentru teme școlare, maeștri pentru cursuri și ateliere ori bunici adoptivi, în cadrul Centrelor Generații din țară.  Astfel, seniorii își recâștigă demnitatea și încrederea, iar implicarea lor este apreciată și promovată.

 Când vine vorba de implicare socială, de lucrul în echipă pentru binele nostru al tuturor, aș zice că principiul faptelor mici e cu atât mai relevant. Binele mic, făcut sistematic, aduce un rezultat mai frumos și mai palpabil decât un efort punctual, oricât de mare, care nu e reluat, care nu e dus mai departe. Acesta este motivul pentru care noi am decis să marcăm aniversarea celor 200 de ani ai companiei prin multe fapte mici” a declarat Dl. Ladislau Hajos, CEO HARTMANN România.

Când am primit propunerea de a fi beneficiarii unei donații din partea HARTMANN România pentru bătrânii noștri, ne-am bucurat mult. Compania ne oferă 200 de tensiometre performante, cu care măsurarea tensiunii arteriale este simplă și la îndemână, și de care seniorii au atâta nevoie. În România, peste 3.5 milioane de persoane au peste 65 de de ani și foarte mulți dintre ei sunt singuri, izolați și lipsiți de atenția cuvenită. Este o încântare să le vedem bucuria pe chipuri atunci când primesc darurile și simt că cineva s-a gândit la ei” spune Ioana Petrea, Director Fundraising și Comunicare la Fundația Principesa Margareta a României.

Mai multe detalii despre campanie pot fi găsite pe www.faptemici.ro ce reunește informații despre donațiile realizate, fundațiile beneficiare, povești despre beneficiarii donațiilor, surse de inspirație pentru fapte bune și istoria celor 200 de ani ai companiei.

Despre Fundația Principesa Margareta a României

Fundația Principesa Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România și contribuie la dezvoltarea societății civile, cu programe sociale și educaționale care vin în sprijinul oamenilor. Cu o activitate de peste 28 de ani, Fundația Principesa Margareta a României este printre puținele organizații care semnalează fenomenul de îmbătrânire a populației și efectele iminente asupra societății. În lipsa unui sistem integrat de asistență socială, public sau privat Fundația vine în sprijinul vârstnicilor din întreaga țară, prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi.

Despre HARTMANN România

HARTMANN este o companie dedicata îngrijirii pacientilor și imbunatatirii serviciilor medicale. A schimbat istoria medicinei prin introducerea primului pansament antiseptic si a continuat sa regandeasca domeniul sanatatii prin inovatie permanenta, oferind produse de cea mai buna calitate in domeniul ingrijirii medicale – solutii avansate pentru tratamentul ranilor, aparatura pentru diagnostic la domiciliu, produse pentru incontinenta sau prevenirea riscurilor in sala de operatii. 

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează