Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

1080 de copii din medii defavorizate și-au continuat educația în 2020 datorită parteneriatului strategic dintre Raiffeisen Bank și Fundația United Way România

0

București, 20 ianuarie 2021 – Raiffeisen Bank, partener strategic al Fundației United Way România, a ajutat în 2020 copiii vulnerabili din programele organizației să își continue educația. 1080 de copii aflați în diferite situații de vulnerabilitate (care provin din familii defavorizate socio-economic, monoparentale sau fac parte din familii numeroase, cu mai mulți frați școlari) au, astfel, o șansă la un viitor mai bun. Copiii sunt înscriși în programul Învață să reușești al fundației, în cadrul căruia factorii decisivi în dezvoltarea copilului – părinți, profesori, lideri din comunitate și voluntari – lucrează împreună pentru a preveni abandonul școlar și a asigura accesul la educație de calitate pentru copiii vulnerabili.

2020 a fost un an atipic pentru toată lumea, iar educația este unul dintre domeniile cele mai afectate de pandemia de Covid-19. Închiderea școlilor a crescut riscul de abandon școlar – deja ridicat înainte de pandemie.

Datorită donațiilor angajaților Raiffeisen Bank, dublate de companie, copiii din medii defavorizate nu și-au întrerupt educația în perioada izolării. Prin programele United Way România, cei mici au continuat să învețe la distanță, fie online, acolo unde au avut resursele necesare, fie prin adaptarea metodelor de lucru. Familiile care primeau mâncare și ajutor material în cadrul centrelor de zi au primit pachete cu alimente sau tichete sociale. Pedagogii, asistenții sociali, învățatorii și voluntarii au ținut constant legătura cu copiii, au oferit suport moral părinților, au făcut vizite pe teren și le-au dus pachete cu alimente sau materiale educaționale. De asemenea, au primit produse sanitare, măști de protecție, dezinfectanți și medicamente. 240 de părinți s-au bucurat, în perioada izolării, de sprijin esențial și 55 de pedagogi au luat parte la procesul de educație.

2020 a fost un an dificil în toate domeniile, dar mai ales în educație. Copiii din medii vulnerabile, deja expuși riscului de abandon școlar, au avut nevoie de sprijin mai mult ca oricând. Mulțumim partenerului nostru strategic, Raiffeisen Bank, pentru colaborarea durabilă și pentru sprijinirea copiilor care, continuând școala, au o speranță reală la o viață mai bună”, spune Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

În fiecare an, sute de angajați Raiffeisen Bank se alătură eforturilor companiei și aleg să doneze în fiecare lună, direct din salariu, pentru șansa la educație a unor copii din medii vulnerabile. Suntem bucuroși să putem contribui, alături de colegii noștri, la programul Fundației United Way România de prevenire a abandonului școlar”, declară Corina Vasile, Director de Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România.

###

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank are peste 20 de ani de activitate pe piata bancara din România si peste 2,1 milioane de clienti, persoane fizice si juridice. Banca are peste 4.900 de angajati, 340 de agentii in toata tara, 750 de ATM-uri, 373 de masini multifunctionale (MFM-uri) si o retea de 24.000 de POS-uri.

Raiffeisen Bank susţine anual programe și proiecte de responsabilitate social corporativă care îmbunătăţesc calitatea vieţii în comunităţile în care este prezentă. În cei 21 de ani de prezență pe piața românească, Raiffeisen Bank a investit peste 20 de milioane de euro în proiecte culturale, educative și comunitare. Rezultatele obţinute și planurile pentru viitor sunt prezentate în Raportul de Sustenabilitate, disponibil pe site-ul web al companiei: https://www.raiffeisen.ro/despre-noi/responsabilitate-corporativa/rapoarte-anuale-csr/.

Despre United Way România

United Way România este o fundaţie românească afiliată la United Way Worldwide, SUA, a cărei activitate se concentrează pe cele trei direcții care pun bazele unei comunități prospere: acces la o educație de calitate, servicii bune de sănătate și un venit suficient pentru a întreține o familie. Acționăm ca un organizator comunitar, mobilizând o rețea extinsă de parteneri din comunitate – ONG-uri, companii, instituții publice, lideri din societatea civilă, donatori și voluntari – să își coordoneze eforturile pentru a produce un impact colectiv. Programele United Way România sprijină anual peste 10.000 de persoane în dificultate.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.