Printre susținătorii acestei campanii se numără și cel mai mare furnizor de servicii outsourcing, din România, compania multinațională Computer Generated Solutions (CGS) Romania. Compania a devenit un susținător al campaniilor HOSPICE Casa Speranței încă din anul 2012, concentrându-se, în special, pe campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit.
Prin promovarea campaniei „2% pentru demnitate” în rândul angajaților săi, CGS Romania a adunat anul trecut peste 600 de formulare, materializate în peste 180 de zile de internare în unitatea cu paturi a HOSPICE Casa Speranței.
În primele patru luni ale anului 2015, aproape 1000 dintre angajații CGS Romania, din București și Brașov, au completat formularele de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, asigurând, astfel, 225 de zile de internare și 400 de vizite de îngrijire la domiciliul pacienților care suferă de boli incurabile.
Angajații CGS Romania s-au implicat în această campanie, nu numai prin simpla donație, ci și prin faptul că și-au dedicat timpul și energia promovării acestei cauze și dincolo de porțile companiei, în rândul apropiaților și al familiilor.
![]() |
Fondată în New York, SUA, în 1984, CGS Inc furnizează soluţii tehnologice de afaceri, comerţ electronic, consultanţă, servicii de mesagerie, dezvoltare de aplicaţii software şi servicii de training, deservind clienți din America de Nord, Europa, Asia, Orientul Mijlociu și Africa.CGS România acoperă întreaga gamă de servicii asociate activităţii de call center: Help Desk, Externalizarea procesului operaţional (BPO), Achiziţia clienţilor noi, Customer Care, Fidelizarea & Retenţia clienţilor. CGS Romania operează 24/7/365, oferind o serie de soluţii de front şi back-office în 18 de limbi străine, cu aproape 3.000 angajaţi în locaţiile din Bucureşti, Brasov, Sibiu și Târgu Jiu. |
***
HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară, care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. (www.hospice.ro)
Organizația își desfășoară activitatea în Brașov și București, îngrijind copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
HOSPICE Casa Speranței dezvoltă îngrijirea paliativă la nivel național și internațional prin informare, prin programe educaționale dedicate profesioniștilor, pacienților și comunității și prin îmbunătățirea legislației în materie.