10 ani de festival în fân la Roșia Montană

0

Localnicii Roșiei Montane te așteaptă alături de alți 6000 de participanți la cea de-a zecea ediție a FânFest (13-16 august 2015), ca să triplăm astfel pentru câteva zile populația celui mai cunoscut sat din România.

Pornit în 2004 ca un festival de protest, FânFest a coagulat în timp cea mai importantă mișcare civică din România post-1989, reușind să salveze Roșia Montană de la distrugere prin exploatarea aurului cu cianuri în cadrul celui mai periculos proiect minier din Europa.
am plecat la fanfest

De-a lungul celor zece ediții, FânFest a dezvoltat un spațiu cultural și civic intens, în sprijinul justiţiei de mediu şi sociale și pentru dezvoltarea sustenabilă a Roșiei Montane și pentru modele de revitalizare creativă a zonelor monoindustriale din România. Un deceniu de muncă voluntară și participare pro-bono ne-au arătat că implicarea civică are puterea să țină munții în loc și este cea mai bună cale pentru o educație alternativă, pentru colaborare și construirea unei lumi așa cum ne-o dorim.

www.fanfest.ro/un-deceniu

La ediția aniversară, ne îndreptăm atenția și asupra altor proiecte miniere dăunătoare pentru oameni, mediu și patrimoniu, în curs de implementare la Certej, Rovina sau Baia Mare. Incapacitatea autorităților române de a analiza critic noi proiecte miniere ne-a obligat să răspundem prin înființarea unui organism civic de monitorizare și intervenție. Astfel, societatea civilă este ținută la curent în mod constant cu fenomenul extinderii mineritului aurifer de suprafață în România

www.miningwatch.ro

FânFest este gazda celui mai mare Forum de Activism Social din România, în cadrul căruia participanți din toată lumea învață, discută, creează strategii și planuri tactice. În 2015, invitații noștri din Peru, Grecia și Franța ne vorbesc despre proiectele de minerit cu care se confruntă în țările lor și vin să culeagă posibile soluții de la activiști din întreaga lume care se reunesc la Roșia Montană de-a lungul acestor patru zile.

www.fanfest.ro/program/forumul-social-de-activism

Trupele ce vin să completeze programul cu propriul mesaj ancorat social sunt: Némésis (FR), Sang Conteste (FR), Harry Tavitian & Iordache, New Structures, Nightlosers, Travka, Riddim Colony (HU), sZempöl Offchestra (HU), Irie Warriors, Crowd Control, Mere, Omu Gnom. Sau poate preferi filme precum Virunga (SUA), The Devil Operation (Peru), expozițiile, teatrul sau activitățile fizice, de la yoga la înot în tăuri. Nu în ultimul rând, FânFest coboară în Corna – satul condamnat de proiectul minier să zacă sub lacul de cianuri – unde suntem invitați la inaugurarea căminului cultural din satul Corna, proaspăt restaurat de arhitecți și voluntari. Află mai multe aici:

www.fanfest.ro/program

Ce e sigur e că merită să mergi cel puțin într-unul din tururile ghidate care îți vor arăta adevărata față istorică și naturală a Roșiei Montane! Conform raportului experților de la Universitatea Oxford, minele de la Roșia Montană constituie o parte mai amplă a unui peisaj cultural de mare importanță, comparabil, ca amploare și respectând criteriile de ”valoare universală excepțională” ale UNESCO, cu orice alt sit recunoscut ca moștenire inestimabilă a umanității. Cele mai întinse și mai importante mine romane din lume, în care tehnologiile antice de minerit s-au păstrat impecabil, pe lângă vestigii din Evul Mediu sau din epocile ulterioare vă așteaptă să le descoperiți.

http://goo.gl/C9VErg

FânFest este organizat integral de voluntari. Organizatorii, artiștii și invitații participă pro bono, iar participanții au acces gratuit la toate evenimentele.

Mulțumim partenerilor noștri: TVR Cluj, Radio Cluj, Cotidianul, Știrile Europa FM, Think Outside the Box, VICE, Voxpublica, România Curată, Epoch Times, Kamikaze, Formula AS, Zile și Nopti, Șapte Seri, Revista Zeppelin, Critic Atac, Casa Jurnalistului, Rise Project, Decât o Revistă, SUB25, Music Channel, Cluj.info, Veiozaarte, slicker.ro, Revista Arte și Meserii, cooperativaurbana.ro, înfestival.ro, Radio Republika Verde, cluj.com, altreileasector.ro, Creionetica, Transylvania Heaven, Liga Studenţilor Români din Străinătate, ido.ro, weart.ro, calendarevenimente.ro, romaniapozitiva.ro, Dor de ducă, deCluj.ro, Romanticu.org, greendex.ro, SolidaritatepentruRomania.ro, StudPass, Special Arad.

www.rosiamontana.org / www.miningwatch.ro / www.fanfest.ro

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează