1 milion de dolari in educatie prin Burse de Merit TenarisSilcotub

0

Burse de Merit TenarisSilcotub: 10 ani și peste 1 milion de dolari investiți în educație

  • TenarisSilcotub continuă programul Burse de Merit, care aniversează 10 ani
    și marchează peste 1 milion de dolari acordați ca recunoaștere a meritelor elevilor de liceu

TenarisSilcotub a investit peste un milion de dolari în viitorul a peste 2.500 de tineri din România, cărora le-a răsplătit excelența în educație. Bursele de Merit TenarisSilcotub reprezintă un proiect de dezvoltare comunitară care, în 2018, aniversează 10 ani de existență.

Începând din 2009, compania susține și recunoaște rezultatele excelente la învățătură ale tuturor liceenilor din Zalău, Călărași și Câmpina, cele trei orașe din România în care TenarisSilcotub are unități de producție. În acest an aniversar, compania va acorda 250 de burse.

 „Pentru a excela la învățătură,  orice adolescent depune un efort considerabil și de lungă durată. Compania noastră ține să le recunoască performanța din convingerea că  oamenii educați pot construi un viitor mai bun și pot contribui la progresul comunităților în care trăiesc. Tinerii care astăzi pun accent pe educația lor au potențialul de a deveni lideri și responsabilitatea de a produce transformările pe care și le doresc în societate. De aceea, timp de un deceniu, compania noastră a investit peste 1 milion de dolari în programul Burse de Merit”, spune Codruța Hodrea, Manager Relații cu Comunitatea TenarisSilcotub.

De-a lungul anilor, TenarisSilcotub și-a extins continuu programul de investiții în educație.

Pe lângă bursele de merit acordate elevilor de liceu merituoși indiferent de linia de studiu urmată, compania acordă și  Burse Tehnice, special pentru elevii școlilor cu profil tehnic, parte a  programului său de susținere a învățământului tehnic și profesional STEP – Strengthening Technical Education Program).  Sprijinul TenarisSilcotub pentru educație acoperă toate nivelurile de învățământ, prin programe precum  „Școala după școală”, destinat elevilor din învățământul primar, consiliere școlară pentru elevi de gimnaziu și, nu în ultimul rând, burse de studiu acordate studenților în cadrul  Roberto Rocca Education Program.

Despre TenarisSilcotub

TenarisSilcotub – companie parte din grupul Tenaris – este cel mai important producător român de țevi fără sudură de diametre mici, utilizate în diverse aplicații din industriile energiei, mecanică și auto. Cu o echipă de 1.900 de oameni în România, TenarisSilcotub are unități de producție la Zalău, Călărași și Câmpina. Prin programele de dezvoltare socială, compania investește anual în educație, sănătate, cultură și protecția mediului. fb.com/TenarisSilcotub

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează