Ziua Vulcanilor, celebrată în Geoparc în prezența lui Andi Andezit

0

Ce este un vulcan? Cum erupe un vulcan? Care este legătura dintre vulcani și dinozaurii de pe fosta insulă a Hațegului? Sunt doar câteva dintre întrebările care își vor găsi răspunsul pe 24 august, de ”Ziua Vulcanilor”, un nou eveniment educațional ce are loc în Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București.

Data de 24 august a fost aleasă datorită rezonanței sale în rândul celor pasionați de vulcanism. Pe 24 august, în anul 79, a erupt vulcanul Vezuviu, iar în urma acestei erupții orașele antice Pompeii și Herculaneum au fost complet distruse. Însă sub stratul gros de lavă și de cenușă vulcanică, arheologii au reușit să descopere și să reconstituie aspecte importante ale vieții de zi cu zi a lumii antice.

Vulcan in Livada Senzoriala

”Ziua Vulcanilor” va debuta în Parcul Copiilor din orașul Hațeg, începând cu ora 10.00. Cei mici, dar și cei mari, sunt invitați să participe la ateliere educaționale, să se implice în diverse jocuri, să creeze un vulcan utilizând nisip kinetic, să asiste la erupția surpriză a unui vulcan și să îl cunoască oficial pe Andi Andezit, simpatica mascotă a Casei Vulcanilor realizată de voluntarii pentru Geoparc, aflată la prima sa ieșire în public. Andi Andezit este realizat chiar din andezit, o rocă vulcanică ce provine din vulcanii existenți în urmă cu cca. 70 de milioane de ani pe fosta insulă a Hațegului.

”La prima vedere, Andi Andezit este foarte tăcut, însă m-am împrietenit deja cu el pe facebook și sunt convinsă că în mediul online va fi foarte activ și ne va oferi o mulțime de informații interesante și utile, așa că vă invit să îl căutați și să vă împrieteniți și voi cu el. Proiectul <<Educație în Geoparc cu Andi Andezit>> este o modalitate de a învăța în natură și de la natură, iar Ziua Vulcanilor este evenimentul prin care dorim să le spunem și celorlalți ceea ce am aflat noi”, consideră  Ariana Dănuț, voluntar pentru Geoparc.

Pe tot parcursul zilei de 24 august, Casa Vulcanilor și Livada Senzorială din comuna Densuș îi așteaptă pe turiști cu o nouă filosofie de vizitare și interpretare ce oferă posibilitatea unei călătorii imaginare în timp pe parcursul căreia, cu ajutorul simțurilor, pot afla o mulțime de informații despre vulcanismul din zonă, dar și despre importanța unei arii naturale protejate. Casa Vulcanilor este cel mai premiat proiect și cel mai popular punct de interpretare în rândul voluntarilor pentru Geoparc. În aceeași zi, vizitatorii Geoparcului sunt așteptați și în celelalte puncte de vizitare: expoziția ”Balauri, dragoni, dinozauri” din orașul Hațeg, Centrul de Știință și Artă din comuna General Berthelot, Casa Dinozaurilor Pitici și Casa Tradițiilor din localitatea Sînpetru.

Andi Andezit_2

 

Evenimentul ”Ziua Vulcanilor” este parte a proiectului ”Educație în Geoparc cu Andi Andezit”, derulat de Asociația Drag de Hațeg, în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București, Asociația Pro Educație, Istorie și Cultură Corvinias, Asociația Pixel viu și Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara, cu sprijinul sc Adaconi srl. Proiectul constă în crearea a trei programe educaționale care conțin informații, aplicații și experimente legate de Pământ, Natură și Om. Programele sunt testate cu ajutorul a 10 grupe de elevi din județul Hunedoara, împărțiți pe 3 categorii de vârstă. De asemenea, proiectul are și o componentă de promovare prin intermediul evenimentului ”Ziua Vulcanilor”, a unei serii de spoturi video și a mascotei Andi Andezit. Scopul proiectului este acela de a integra Casa Vulcanilor într-un sistem eficient de educație, explorare și conștientizare marca Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului.

Casa Vulcanilor

De altfel, ”Educație în Geoparc cu Andi Andezit”, ”Ambasadorii Geoparcului” și ”Banca de EcoInvestiții în Educație” sunt cele trei proiecte educaționale majore desfășurate în această vară în Geoparc, mulțumită finanțărilor din partea Fundației pentru Parteneriat și MOL România, câștigate în urma unui concurs național de proiecte. Aceste proiecte se alătură celorlalte evenimente culturale, educaționale și sportive desfășurate în Geoparc precum Crosul Cetății Regale a Hațegului, Festivalul Dinozaurilor și schimbul cultural desfășurat recent între geoparcurile internaționale UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului și Geoparcul Luberon din Franța.

Geoparcul Dinozaurilor, ce cuprinde întreaga Țară a Hațegului este sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 120 de teritorii din 33 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi

validare. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii pitici descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și embrioni de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare  (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor. Administrarea Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului – Geoparc Internaţional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează