Ziua Limbii Române în rețeaua Institutelor Culturale Românești din Străinătate

0

Ziua Limbii Române, aniversare instituită prin Legea nr. 53/2013, va fi sărbătorită și anul acesta în rețeaua reprezentanțelor Institutului Cultural Român, printr-o serie de manifestări culturale, artistice şi educaţionale, organizate împreună cu Ambasadele sau Consulatele din țările de reședință, la sediile institutelor sau în colaborare cu parteneri locali.

Sursa: aici.

banner-carusel-ziua-limbii-romane

Programul a debutat pe 22 august 2016, la Istanbul, cu o campanie online de promovare a limbii române în care sunt popularizate proverbe și aforisme comune limbilor română și turcă, și va continua, până la 15 septembrie, cu proiecte coordonate de reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Budapesta, Bruxelles, Chișinău, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Stockholm, Praga, Paris, Tel Aviv și Varșovia.

Seria de proiecte include evenimente cu caracter academic – Conferința Internațională „Limba română – limbă a integrării europene” (Chișinău), Congresul mondial al eminescologilor (Chișinău), conferința „Cum am învățat românește și cum m-am îndrăgostit de România”, susținută de scriitorul francez Jean Yves Conrad (Paris); proiecte dedicate literaturii – recital din poezia secolului XX, în limbile română și suedeză, cu actorii Marius Manole și Christian Fex (Stockholm), prezentarea volumului bilingv De vorbă cu Panait Istrati/Parlando con Panait Istrati de Elena Dumitru (Roma), prezentarea volumelor scriitoarei Carmen-Francesca Banciu (New York); concert susținut de Corul de copii „Sunetul Muzicii” (Roma), recital al pianistei Adina Cocargeanu (Istanbul), expozițiile de documente și fotografii „Valori cultural-istorice din județul Argeș” (Căușeni, R. Moldova) și „Anton Pann – Povestea vorbei” (Chișinău), seară literară dedicată lui I. Știru – „Jurnalism și jurnale de călătorie” (Tel Aviv). De asemenea, vor avea loc și cursuri demostrative de limba română (la Paris, Londra, Lisabona, Istanbul). Teatrul își va găsi loc în programul propus de ICR – spectacolul Made in Moldova pus în scenă de actorii Teatrului Satiricus „I.L. Caragiale” din R. Moldova (Bruxelles). Nu lipsesc evenimentele dedicate copiilor –  proiectul „În lumea poveştilor” (Madrid) și spectacolul pentru copii Sarea-n bucate (Micherechi, Ungaria), și nici referințele culturale tradiționale – proiectul „Acasă, la români”, pictură pe sticlă și pe linguri de lemn (Praga) și un eveniment inedit de promovare a limbii române prin intermediul gastronomiei tradiționale (Varșovia).

De asemenea, pentru a marca Ziua Limbii Române, Institutul Cultural Român va oferi cinci premii în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest de la Chișinău, desfășurat în perioada 31 august – 4 septembrie 2016 (Premiul „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de versuri prezentat la Salon; Premiul „Titu Maiorescu” pentru eseu și critică literară; Premiul „A.D. Xenopol” pentru istorie; Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză; Premiul „Nicolae Labiș” pentru debut).

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită și la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, desfășurat între 24 și 28 august 2016. Evenimentul special a fost programat în ultima zi a târgului și a constat în prelegeri, un dialog româno-chinez, un recital poetic din opera lui Mihai Eminescu și lansări de carte.

Programul detaliat al proiectelor dedicate Zilei Limbii Române – 2016, organizate în rețeaua Institutelor Culturale Românești din Străinătate, este următorul:

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir”

/ 22 august – 1 septembrie /

Ziua Limbii Române este marcată printr-o serie de programe, respectiv: printr-o  campanie de promovare online a limbii române şi două evenimente la sediu: un curs introductiv de limbă română pentru adulți, în data de 27 august 2016 și un recital de pian susținut de pianista Adina Cocargeanu, în data de 31 august 2016. Campania de promovare online a limbii române va include postarea, în perioada 22 august 1 septembrie 2016, de proverbe şi aforisme comune limbilor română și turcă pe site-ul şi paginile de facebook administrate de către institut.

Institutul Cultural Român de la Stockholm

/ 24 august /

Cu ocazia Zilei Limbii Române, ICR Stockholm organizează la sediu un recital din literatura română în limbile română și suedeză, eveniment care se adresează atât publicului român, cât și celui suedez, și care cuprinde o selecție din poezia secolului XX. Recitalul va fi susținut alternativ, în limbile română și suedeză, de actorii Marius Manole și Christian Fex, care vor interpreta fragmente din: I.L.Caragiale – Situațiunea, Urmuz – Ismail și Turnavitu, Mihail Sebastian – Jurnal, Norman Manea – Vizuina, Marin Sorescu – Shakespeare, Dor, Melcul,Scară în cer, Nina Cassian – Locul se cedează bătrânilor și bolnavilor, Romanță, Ultima suflare, Îl iubesc, Și când vine sfârșitul verii, Gabriela Adameșteanu – Dimineața pierdută, Ioan Es. Pop – Peste drum de crâșma unde stau și beau, Mircea Cărtărescu – Orbitor. Aripa dreaptă.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”

/ 26 august – 15 septembrie /

Expoziția „Valori cultural-istorice din județul Argeș” a fost prezentată la Casa Limbii Române din orașul Căușeni, fiind organizată în colaborare cu Consiliul Raional Căușeni. Expoziția cuprinde imagini și texte de prezentare ale unor importante monumente istorice și culturale ce fac parte din patrimoniul  județului Argeș, cum sunt Cetatea Poienari, Castrul roman Jidova, Biserica Domnească Curtea de Argeș, Mănăstirea Curtea de Argeș, Galeria de artă „Rudolf Schweitzer”, Cumpăna, Mausoleul de la Mateiaș, Biserica Vierosi, Cula Racovița, Muzeul Județean Argeș. Expoziția  se înscrie în seria de evenimente organizate de ICR Chişinău pentru marcarea Zilei Independenței (27 august) și Zilei Limbii Române în Republica Moldova (31 august).

/26 august – 26 septembrie/

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, în colaborare cu Muzeul de Istorie al Municipiului Râmnicu Vâlcea (în subordinea căruia se află Casa Memorială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), Muzeul Național al Literaturii Române din București, Biblioteca Națională a Republicii Moldova și Primăria Municipiului Chișinău, organizează expoziția „Anton Pann – Povestea vorbei„.  Vernisarea expoziției a avut loc vineri, 26 august, ora 11.00, la Galeria la Rond, lângă care se află statuiai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău.

Expoziția conține o serie de documente, fotografii, poezii, proză, facsimile, partituri, inserții critice și mărturii privind viața și opera poetului, profesorului și compozitorului de muzică religioasă Anton Pann. Autorului muzicii imnului național al României este o personalitate de prim-rang a culturii noastre de la începutul secolului al XIX-lea, iar anul acesta se împlinesc 220 de ani de la nașterea „celui isteț ca un proverb” (cum îl caracteriza Eminescu).

/26 august – 26 septembrie/

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău în colaborare cu Filarmonica Națională din Chișinău organizează expoziția de pictură „Metamorfoza formelor” a artistului plastic Anatol Lazarev. Vernisajul a avut loc  vineri, 26 august 2016, ora 15.00, la Galeria de artă a Filarmonicii Naționale din Chișinău. Pictura lui Lazarev, pictor care locuiește la Slobozia situată dincolo de Nistru, pendulează între tradiție și inovație, și este o meditație pe marginea limbajului artelor, a arhetipurilor, a formelor, a armoniei lăuntrice. Suprafețele compozițiilor sale alcătuite din fire de paie lucrate cu artă de bijutier abordează o tematică, deopotrivă, rurală și urbană, laică și religioasă, ridicându-se din contingent, prin transfigurare, spre transcendent.

/28 august/

ICR Chișinău, în colaborare cu Fundația „Copăceni-VDR”, Gimnaziul „Adrian Păunescu” din Copăceni, Direcția Educație a Consiliului raional Sângerei, Societatera Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” din Ploiești și Fundația „Constantin Stere” organizează, pe data de 28 august 2016  Festivalul-Concurs „Galbenă gutuie”, ediția a III-a. Evenimentul va avea loc în incinta Gimnaziului „Adrian Păunescu” din satul Copăceni, raionul Sângereni. Festivalul-concurs „Galbenă gutuie”, ajuns la a treia ediție, este un eveniment dedicat poetului Adrian Păunescu și are drept obiectiv dezvoltarea creativității elevilor și a tinerilor cu vârste între 13-25 de ani. La evenimente va participa Viorel Burlacu, care va susține un recital muzical în cadrul festivalului.

/ 31 august – 1 septembrie /

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei, Institutul de Filologie al Academiei din Moldova și unsprezece instituții de învățământ superior din Republica Moldova organizează, în perioada 31 august – 1 septembrie, a patra ediţie a Conferinței Internaționale „Limba română – limbă a integrării europene”. Conferinţa se înscrie în seria de evenimente organizate de ICR Chişinău pentru marcarea Zilei Limbii Române în Republica Moldova. În cadrul conferinţei vor fi susţinute unsprezece prelegeri publice dedicate limbii şi culturii române în unsprezece dintre cele mai importante instituţii de învăţământ superior de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Programul conferinţei se va desfășura după cum urmează: 31 august – Şedinţa festivă la Academia de Ştiinţe a Moldovei dedicată Zilei Limbii Române/ Masă rotundă dedicată limbii române; 1 septembrie – Conferinţele publice organizate la unsprezece instituţii de învăţământ superior din Republica Moldova.

/31 august – 4 septembrie/

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău continuă seria de evenimente prin care celebrează Ziua Limbii Române. În cadrulSalonului Internațional de Carte-Bookfest din Chișinău, ediția a XXV-a. Salonul va avea loc în perioada 31 august – 4 septembrie 2016 și se va desfășura în incinta Pavilionului 2 al Centrului Internațional de Expoziții Moldexpo din Chișinău.

ICR Chișinău va acorda 5 premii după cum urmează:

• Premiul „Mihai Eminescu” pentru cel mai bun volum de versuri prezentat la Salon

• Premiul „Titu Maiorescu” pentru eseu și critică literară

• Premiul „A.D.Xenopol” pentru istorie

• Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză

• Premiul „Nicolae Labiș” pentru debut

Pe data de 2 septembrie, ora 10.30, în incinta Bibliotecii Naționale a Moldovei, dar sub egida Salonului Internațional de Carte, va avea loc lansarea volumului Radicalitate și nuanță al criticului Mircea Martin. Începând cu ora 11.15, în aceeași incintă, se va desfășura Masa rotundă:  „Cartea în era Internetului”  la care vor participa invitații  ICR: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Acad. Mircea Martin, prozatorii Ioan Groșan și Horia Gârbea, poeții Ioan Es. Pop și Teodor Dună.

Pe data de 3 septembrie, ora 11.00, în incinta Pavilionului 2 al Centrului Internațional de Expoziții Moldexpo din Chișinău, va avea loc lansarea volumului Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate de Magda Stavinschi.

/ 3 – 4 septembrie /

Sub egida Academiei Române, Academiei de Științe din Moldova,  Institutului de Filologie al Academiei din Moldova și a Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău, va avea loc cea de-a V-a ediție a Congresului Internațional al Eminescologilor. Evenimentul va reuni eminescologi importanți din România, Italia, Turcia și Spania.  Pentru a marca sărbătorirea Zilei Limbii Române, ICR Chișinău participă și la ediția din acest an, în calitate de partener, la organizarea acestei prestigioase manifestări, susținând prezența la lucrările congresului a unor scriitori și cercetători: prof.  Ali Narcin (Turcia), acad. Mircea Martin, dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, scriitorii Teodor Dună, Ioan Groșan, Horia Gârbea, Ioan Es. Pop (România).

Obiectivul principal al Congresului este crearea unui program bine sistematizat de promovare a operei și personalității lui Eminescu în întreaga lume, aprofundarea studiilor eminesciene, informarea reciprocă a eminescologilor asupra exegezelor apărute în ultimul timp.

Institutul Cultural Român de la Bruxelles

/ 27 august /

Institutul Cultural Român de la Bruxelles organizează spectacolul „Made in Moldova” pus în scenă de către actorii Teatrului Satiricus I.L. Caragiale din Republica Moldova, la Petit Théâtre Mercelis/ Bruxelles. Evenimentul marchează Ziua Limbii Române la Bruxelles şi celebrează, totodată, şi 25 de ani de la independenţa Republicii Moldova (27 august 1991). „Made in Moldova” este un spectacol axat pe problemele corupţiei din Republica Moldova şi bazat în exclusivitate pe fapte reale, după un text de Constantin Cheianu, în regia lui Alexandru Grecu – directorul teatrului. Din distribuția piesei fac parte 16 actori și 2 interpreți de rap, iar spectacolul se va juca în limba română.

Institutul Cultural Român de la Praga

/ 27 august /

Institutul Cultural Român de la Praga va marca Ziua Limbii Române prin susţinerea participării româneşti la Festivalul multietnic „Barevna Devitka” 2016, cu proiectul „Acasă, la români” propus de Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti. Festivalul „Barevna Devitka” se află la cea de-a XII-a ediție şi va avea loc pe data de 27 august, în parcul Podviní din Praga. Proiectul are 4 componente: folclor, pictură pe sticlă, pictură pe linguri de lemn, recital Ion Crețeanu. Totodată, ICR Praga va distribui, în rândul spectatorilor, materiale cultural-educative despre România.

 

Institutul Cultural Român de la Paris

/ 28 august – 04 septembrie /

Institutul Cultural Român de la Paris sărbătorește Zilei Limbii Române, prin două evenimente: conferința ,,Cum am învățat românește și cum m-am îndrăgostit de România”, susținută de scriitorul francez Jean Yves Conrad autor al volumelor, ,,Petite histoire de la Roumanie: Histoire Culture Economie” (2007)  ,,Roumain Express : Guide de conversation ; Les premiers mots utiles ; Notions de grammaire ; Culture et civilisation… ” (2014), şi un  curs introductiv de limba română pentru adulți, susținut de acelaşi scriitor. Au fost invitați absolvenți ai cursurilor de limba română organizate de ICR Paris, copiii școlii de duminică, cetățeni francezi doritori să învețe limba română, pentru a putea studia în România.

Institutul Cultural Român de la Beijing

/ 28 august /

În cadrul celei de-a 23-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Beijing, va organiza o conferință dedicată Zilei Limbii Române, moderată de directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu. Vor fi prezentate cărțile traduse de prof.univ. Dong Xixiao – „Gramatica Limbii Române Contemporane” și „Istoria culturii române moderne” de Grigore Georgiu, respectiv volumul „România”, ediția a doua revizuită și adăugită, apărută la Editura Academiei de Științe Sociale, Beijing. Conferința va cuprinde cuprinde și un moment dedicat lui Eminescu. Profesorul Xu Wende, traducătorul poeziilor eminesciene în limba chineză, va face o prezentare, iar profesorul Luo Dongquan va recita în limba română, iar în limba chineză actrița Jiang Lifen, de la Universitatea de film, Beijing.

Institutul Cultural Român de la Varșovia

/ 29 august – 2 septembrie 2016 /

Institutul Cultural Român de la Varșovia va marca 31 august – Ziua Limbii Române, cu un proiect neconvențional care dorește să promoveze limba română prin intermediul artei gastronomice tradiționale. Evenimentul se va desfășura în clubul-cafenea literar-artistică „Jaś i Małgosia” din Varșovia, în perioada 29 august-2 septembrie, și va cuprinde o expoziție, proiecție de film, muzică românească, gastronomie și o multitudine de materiale tipărite, având în centru limba și cultura române. Expoziția, concepută special pentru eveniment, va prezenta, în planșe mari, de interior, rețete tradiționale românești, cu explicații în limba română. Imaginea fiecărui fel de mâncare va fi însoțită de enumerarea – în formă grafică – a ingredientelor necesare, în dreptul fiecărei imagini/desen aflându-se termenul românesc corespondent. De asemenea, vor fi oferite publicului cărți poștale având ca temă gastronomia (inclusiv rețete detaliate), fluturași despre limba română și activitatea Institutului şi semne de carte cu citate din scriitori români, proverbe și zicale românești cu sensuri interesante.

Marţi, 30 august, de la ora 19:00, va avea loc proiecţia filmului documentar „România nemaivăzută”, care oferă o plimbare virtuală prin 15 localităţi rurale din România, spectaculoase nu numai prin pitorescul peisajelor, cât mai ales prin anumite trăsături unice, cum ar fi: satul labirint, satul perfect rotund, satul din marmură sau păstrarea intactă a tradiţiilor folclorice şi culinare străvechi. Întregul eveniment se bazează pe o abordare necovenţională a învățării limbii române, recurgând la instrumente mai puţin uzuale, însă cu un grad ridicat de atractivitate pentru publicul larg. Componentele proiectului sunt reunite în jurul limbii române, promovând-o din perspective și prin mijloace particulare. Spațiul ales este, de asemenea, unul nespecific, apreciat de publicul din Varşovia pentru manifestările ieşite din tipar pe care le găzduieşte şi care permite, prin diversitatea arhitecturii, desfășurarea armonioasă a tuturor acțiunilor propuse.

Institutul Cultural Român de la Lisabona

/ 31 august /

Cu ocazia Zilei Limbii Române, ICR Lisabona organizează minicursuri cu tematici diverse: noțiuni generale despre istoria și geografia României, evocări ale unor importante personalități românești, proverbe românești, asemănări și deosebiri între limbile română și portugheză (similitudini semantice/ fonetice, „falși prieteni”), lecții demonstrative de artă culinară cu degustare, informații turistice despre România. Acest eveniment contribuie la intensificarea campaniei de promovare a cursurilor de limba română, organizate de Institutul Cultural Român de la Lisabona  încă din anul 2007 și atragerea unui număr cât mai mare de cursanți. Cursurile realizate cu ocazia Zilei Limbii Române se adresează publicului larg, cu motivaţii diverse, provenind din medii diverse, având ca principal obiectiv stimularea – prin cunoaşterea limbii – a interesului pentru cultura şi civilizaţia românească.

Programul este următorul: 15.00-15.30: „România turistică”, minicurs susținut de prof. Rodica Adriana Covaci; 15.30-16.00: „Românii și lumea 1″, minicurs susținut de prof. Simion Doru Cristea; 16.00-16.30: „Periplu prin gastronomia românească”, minicurs cu degustare susținut de prof. Rodica Adriana Covaci; 16.30-17.00: „Asemănări între limba română și limba portugheză 1″, minicurs susținut de prof. Simion Doru Cristea; 17.00-17.30: „Femei celebre din România”, minicurs susținut de prof. Rodica Adriana Covaci; 17.30-18.00: „Românii și lumea 2″, minicurs susținut de prof. Simion Doru Cristea; 18.00-18.30: „De la Doină la Fado”, minicurs susținut de prof. Rodica Adriana Covaci; 18.30-19.00:„Asemănări între limba română și limba portugheză 2″, minicurs susținut de prof. Simion Doru Cristea.

 

Institutul Cultural Român de la Londra

/ 31 august /

La Londra se sărbătoreşte Ziua Limbii Române prin organizarea unui curs demonstrativ de limba română susţinut de către Gabriela Mocan (referent la ICR Londra) la sediul Institutului, deschis tuturor celor interesaţi. După succesul evenimentului de anul trecut, considerăm că acesta este un foarte bun prilej pentru a anunţa intenţia lansării unui curs de limba română la sediul din 1 Belgrave Square în toamna acestui an. În completarea cursului, vor fi invitaţi studenţi britanici şi străini care studiază limba română la universităţile şi colegiile din Londra pentru a împărtăşi motivaţiile şi experienţele lor în învăţarea limbii.

Institutul Cultural de la Madrid

/ 2 septembrie /

Institutul Cultural Român de la Madrid celebrează Ziua Limbii Române, în colaborare cu CEPI Alcalá de Henares, prin organizarea proiectului „În lumea poveştilor”, care cuprinde un program compus dintr-o serie de evenimente dedicate copiilor: prezentarea pe suport audio a unei poveşti româneşti, realizarea  unui atelier de creat poveşti imaginate de copii (prin intermediul unui joc interactiv în care aceştia să deseneze personajele şi să povestească acţiunea) și prezentarea unei povești dramatizate în interpretarea actriţei Mariana Achim. Prin formatul și activităţile propuse, evenimentul se adresează comunităţilor de români din Spania, şi în mod special copiilor.

Institutului Cultural Român de la New York

/ 2 septembrie /

La sediu ICR New York va avea loc o seară de lectură și o lansare de carte, dedicate Zilei Limbii Române.În cadrul evenimentului vor fi prezentate  cele mai recente publicații ale scriitoarei Carmen-Francesca Banciu, Ziua Mamei și Berlin is My Paris, cu ocazia turneului american al scriitoarei. Ziua mamei (Mother’s Day), apărută în germană sub titlul Das Lied der traurigen Mutter (Rotbuch) a fost publicată și în limba engleză de către editura PalmArtPress, în 2015. Parte roman, parte proză autobiografică, cartea explorează relația mamă-fiică, în timpul dictaturii comuniste din România, prilejuind oportunitatea unui dialog despre Europa de Est, femeia-artist și relația dintre femei.  Berlin is My Paris a fost recent publicată în limba engleză, la editura PalmArtPress. Volumul descrie greutățile vieții unei femei scriitor, care a copilărit în România comunistă și, după căderea comunismului, ajunge pe „pământul făgăduinței” din Europa de Vest. Profesor dr. Elena Mancini, de la Queens College, din New York, traducătoarea romanului Ziua mamei, va prezenta cele două romane ale scriitoarei Carmen-Francesca Banciu. Dr. Mancini va face lectura unor fragmente din roman în limba engleză, iar autoarea le va citi în limba română.

Institutul Cultural Român de la Budapesta

/ 5 septembrie /

În 5 septembrie 2016, prima zi a noului an școlar din Ungaria, Institutul Cultural Român Budapesta va aduce la Micherechi  Sarea-n bucate, un spectacol al Teatrului Gong din Sibiu, după basmul lui Petre Ispirescu (adaptare: Florin Grigoraş,  scenariul şi regia artistică: Mihaela Grigoraş). Spectacolul se adresează elevilor de la Şcoala generală şi grădiniţa românească din Micherechi şi este organizat în colaborare cu primăria din localitate, pentru a aniversa în Ungaria Ziua Limbii Române.

Sarea-n bucate, o reprezentație cu păpuşi, aduce în prim plan, în ritm de cântec, dans şi poveste, valori morale şi sentimente veritabile: iubirea, sinceritatea, vrednicia şi cinstea. Premiera acestui spectacol a avut loc în anul 2010, la Sibiu, iar de la debutul său a fost pus în scenă la festivaluri naționale şi internaționale, printre care amintim: Festivalul Cultural European (Algeria, 2010), Kids Euro Festival (SUA, 2010), International Puppet Festival Baku (Azerbaidjan, 2011), Festivalul Novembriade Wassertrudingen  (Germania, 2011), Festivalul Cultural European New Delhi (India, 2011) sau International Kids’ Carnival Veneția (Italia, 2014).

Accademia di Romania, Roma

/ 15 septembrie /

La Roma va fi prezentat volumului bilingv De vorbă cu Panait Istrati/Parlando con Panait Istrati (Aracne, Roma 2015) de Elena Dumitru și un concert, la sediul institutului. Lucrarea va fi prezentată de Mara Chiriţescu, fondatoarea Librăriei „Pavesiana”, Mugur Popovici, diplomat, prof. Muguraș Constantinescu (Universitatea din Suceava), prof. Antonello Biagini (Roma), prof. Goffredo Fofi (Roma), prof. Giovanna Motta (Roma). Cu o prefaţă semnată de prof. Giovanna Motta şi o postfaţă a prof. Cornel Sigmirean, acest material inedit în limba italiană este util şi din perspectivă didactică. Totodată, prin intermediul unei introduceri bine documentate şi prin conţinutul propriu-zis, permite publicului din Italia să descopere un personaj aparte, la nivel naţional şi internaţional, pentru viaţa culturală şi socio-politică din perioada interbelică. Publicată în 2015 la editura Aracne din Roma, la 80 de ani de la trecerea în nefiinţă a autorului „Chirei Chiralina”, cartea reprezintă concretizarea unei burse „Univers”, acordată de Institutul Cultural Român pentru traducătorii profesionişti, şi reliefează aspecte mai puţin cunoscute ale producţiei publicistice istratiene, prin traducerea unei selecţii de articole şi interviuri acordate de scriitor în presa românească. Evenimentul se va încheia cu un moment muzical Corul de copii „Sunetul Muzicii” din București, condus de Cristina Manoliu Săvulescu (profesor canto muzică ușoară, compozitor).

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv

/ 15 septembrie /

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Ziariștilor și a Oamenilor de Cultură de Limbă Română (AZOCLR), organizează o seară literară cu titlul „Jurnalism și jurnale de călătorie”, în data de 15 septembrie 2016, la sediul institutului. Evenimentul are loc sub egida Zilei Limbii Române și este dedicat operei literare și activității jurnalistice ale lui I. Știru. Vor participa Doina Meiseles, redactor-șef a ziarului Jurnalul Săptămânii, Zoltan Terner, vice-președinte AZOCLR, scriitor și jurnalist și profesorul Andrei Strihan, critic literar și teatral. Lectură de proză semnată de I.Știru va fi realizată de actorului și regizorului Nicu Nitai, directorul Teatrului Karov din Tel Aviv, Lică Bluthal, epigramist și jurnalist.

I. Ştiru a activat ca redactor al ziarelor Moldova liberă, Opinia, secretar de redacţie al  ziarului Flacăra Iaşului, precum şi colaborator al revistelor Cronica şi Convorbiri literare, colaborând cu importante personalități ale vremii, precum C. R. Ghiulea, Alecu Popovici, Eugen Luca, N.(Culiţă) Barbu, George Mărgărit, Mircea Radu Iacoban şi mulţi alţii. A cultivat comentariul extern, reportajul de culoare, cronica sportivă. În anul 1976 s-a stabilit în Israel, unde a avut o bogată activitate jurnalistică.

„O călătorie, pentru I. Stiru, înseamnă nu doar a „vedea” cu pasul tău niște locuri, ci și a călători prin spiritul, istoria lor, a oamenilor care au însemnat ceva, bine sau mai puțin bine, a rememora întîmplări/ semnificații uitate sau „reîmbrăcate” în haina de interese a realității cotidiene. A trăi tu însuți, cu diverși oameni, întâmplări mai plăcute și mai neplăcute, într-o țară sau alta, fără ca asta să însemne, neapărat, „etichetări” de vreun fel sau altul. Se amuză (uneori cu zîmbet amar) comparând „vechile clișee – față cu realitătile de azi”, străbate în „plimbări agale” vechile strădute strâmte… unde bătrâni de cînd lumea vând de toate”, ori se așează, cu soția, la o masă în celebrul cabaret parizian Crazy Horse unde „un bătrânel îmbrăcat în uniformă de general napoleonian” le urează sănătate în română, apoi se duce să le aducă mașina. O călătorie printre oameni, prin lumea în care trăim, atât de diversă și de frumoasă, pe care o poți vedea cu ochiul, dar și cu mintea și sufletul, așa am putea caracteriza pe scurt această carte semnată de I. Stiru.” (Constantin Mihai, Convorbiri literare, cronica la volumul Din nou prin lume. Impresii de călătorie)

Cu ocazia Zilei Limbii Române au fost trimise mesaje din România de către Mircea Radu Iacoban, scriitor și redactor, și Mihai Batog-Bujeniță, scriitor, care vor fi citite de moderatorul Doina Meiseles în cadrul serii literare.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor, marchează Ziua Limbii Române în comunitățile istorice din jurul României, printr-o serie de evenimente menite să promoveze limba română și identitatea românească. Anul acesta, proiectele se adresează românilor din Serbia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Detalii: http://icr.ro/pagini/ziua-limbii-romane-in-comunitatile-istorice

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează