Ziua Europeană a Conștientizării privind Stopul Cardiac marcată la Brașov, în școli

0

La inițiativa Spitalului de Cardiologie Clinicco, peste 200 de copii au  participat astăzi la prezentarea  educativă destinată  instruirii în privința resuscitării cardio-pulmonare, în cadrul unităţilor şcolare şi a familiei. Proiectul este dedicatZilei Europene a Conștientizării privind Stopul Cardiac care se organizează în fiecare an în data de 16 octombrie.

unnamed

350 000 de stopuri cardiace au loc în Europa în fiecare an. 80% dintre acestea nu ajung să fie resuscitate de către cei aflați în momentul critic lângă pacient. Acesta este motivul pentru care este extem de important ca astfel de proiecte de instruire să se desfășoare  atât în școli, cât și în familie.

“Proiectul “Copiii salvează vieți” este o campanie de conștientizare a stopului cardio-respirator cât și a importanței acordării primului ajutor cât mai repede și cât mai corect. Măsurile de bază, de acordare a primului ajutor, pot fi efectuate de orice persoană și presupun: aproprierea în siguranță de victimă, verificarea răspunsului victimei, strigarea după ajutor, verificarea căilor respiratorii, apelarea numărului de telefon de urgență 112 și inceperea manevrelor de resuscitare care inseamnă efectuarea a 30 de compresii toracice și 2 ventilații, urmată de repetarea acestei proceduri  până la sosirea ajutorului specializat. Primele minute după instalarea stopului cardio-respirator sunt esențiale, deoarece neînceperea la timp a măsurilor de resuscitare poate duce, din cauza lipsei de oxigenare a creierului, la apariţia unor leziuni cerebrale ireversibile sau  la decesul victimei.“ ne-a declarat d.na dr. Ioana Pop, medic primar cardiolog, Spitalul de cardiologie Clinicco

“Ne bucurăm că am putut organiza o astfel de întâlnire pentru copiii de la școala noastră deoarece prezentările făcute de Spitalul de Cardiologie Clinicco Brașov au rezolvat multe mistere în rândul elevilor noștri legat de sănătatea inimii și de resuscitare. Sperăm ca în colaborarile viitoare să fie mai mulți elevi implicați și astfel informațiile utile să fie mai bine diseminate. Asteptăm cu nerabdare colaborările viitoare.” a spus d.na profesoară Anca Cioaca, Liceul Teoretic “Ioan Pascu”, Codlea.

Iată ce au de zis copiii legat de proiectul la care au participat “m-au impresionat filmele prezentate despre resuscitare și despre inimă. Am aflat astăzi cât de important este să știi care sunt măsurile de resuscitare și mai mult că.. și un copil poate ajuta la salvarea de vieți.”  Daisa, 12 ani

“Viața mamei a depins de gestul oamenilor din Brașov și când viața ei a fost în pericol, dupa șase luni de spitalizare, donatorii de sânge au venit în ajutorul ei pentru a o salva.” Anastasia, 11 ani

“Ne-a plăcut mult că am învățat cum putem ajuta un om și cum putem avea grijă de inima noastră. Filmele prezentate și explicațiile au fost superinteresante ” Matei, 12 ani

Principalele mesaje transmise în cadrul campaniei: Viața contează! Nu fi nepăsător! Stop ignoranței!Învățați să ajutați! Dăruim ajutor! Luptăm împreună! Ajută ca să fii ajutat!

Proiectul a fost desfasurat sub egida “Poţi  şi  TU  salva o viaţă” un proiect al Societăţii Române de Cardiologie (SRC) si “Copiii salvează vieţi” sub indrumarea Consiliului European de Resuscitare (ERC) un proiect al Consiliului European de Resuscitare (ERC).

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează