WWF vă invită la Ora Pământului 2017 – cea mai mare mișcare de mediu din istorie

0

Sâmbătă, 25 martie 2017, sărbătorim cea de-a 10-a ediție Earth Hour

La 10 ani de la prima ediție Earth Hour, ce a avut loc la Sydney, cea mai mare mișcare de mediu din istorie, inițiată de WWF, este gata să unească din nou milioane de oameni din întreaga lume. Intervalul orar rămâne același, 20:30 – 21:30, timp în care oameni și construcții emblematice vor stinge lumina, gest-simbol în lupta împotriva schmbărilor climatice. Într-o perioadă în care umanitatea modelează schimbările de pe Pământ – perioadă denumită de cercetatori Antropocen – nu mai este nicio îndoială că rolul fiecăruia este extrem de important pentru a crea lumea de mâine.

unnamed

Dăruiește naturii energia ta!

Anul acesta mesajul și îndemnul WWF pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruiește naturii energia ta”. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să petreacă o oră în aer liber, fie la o tură cu bicicleta sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consume energie acasă, să dăruiască propria energie, să o investească pentru a proteja natura.

De 10 ani Earth Hour mobilizează milioane de oameni ca să atragă atenția asupra impactului pe care noi oamenii îl avem asupra mediului. Am reușit să creăm o mișcare globală la care anual participă peste 1,5 miliarde de oameni, însă n-am reușit încă să generăm acel impact dincolo de Ora Pământului. Degradarea ecosistemelor se întâmplă într-un ritm din ce în ce mai accelerat, iar procesul poate fi oprit doar printr-o schimbare radicală a tendințelor de consum și de comportament din partea oamenilor și mult mai puțin prin intervenții de la nivel înalt, prin reguli și legi noi.

Românii sting lumina de peste 7 ani și se vede clar o schimbare de comportament în ultimii ani. Au deveit mult mai conștienți de valorile naturale din jur, de pericolele la adresa lor și nu ezită să devină activi de fiecare dată când e nevoie de implicarea lor. Dacă reușim să transformăm acest interes dintr-unul reactiv, într-o atitudine proactivă, cu toții vom avea de câștigat, a declarat Magor Csibi, Director WWF România.

În București WWF organizează un eveniment în Parcul Izvor, în zona alveolei dinspre Bd. Națiunile Unite, sâmbătă, pe 25 martie 2017, începând cu ora 17:00. Vor avea loc activități pentru copii prin care aceștia pot învăța despre natură. Cu mic, cu mare, toată lumea este invitată să răspundă întrebării: Ce voi face eu anul acesta pentru a proteja natura?

Pentru că dorim să promovam mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism, de la ora 20.30, până la 21:30, bucureștenii pot alege o tură cu bicicleta alături de Adevărații VeloPrieteni pe traseul: Parc Izvor (alveola Națiunile Unite) – str. B.P. Hașdeu – Splaiul Independenței – Știrbei Vodă – Berzei – Calea Griviței – Dacia – Romană – Universitate – Unirii – Splaiul Independenței – Națiunile Unite – Izvor.

Cei fără biciclete sunt invitați să danseze alături de Swing Dance Society București, tot  de la 20:30, până la 21:30.

Earth Hour zi de zi

Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile – tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acțiuni de mediu în fiecare zi și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

Parteneri media: Discovery Channel.

Programul complet Earth Hour în România (activități din București și din țară): https://www.facebook.com/events/444200422589830/

Link către animația ce ilustrează impactul Earth Hour în ultimii 10 ani: ehour.me/EH-Animation

Link pentru imagini de la ediții internaționale Earth Hour din ani precedenți: http://hive.panda.org/Share/ui0736175nh2qk8pu051p45k75n2365m

Clipul oficial Earth Hour 2017 se poate viziona aici: https://youtu.be/Tp5fmvilFlk . Iar pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi  www.earthhour.org

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări. Detalii pe www.ora-pamantului.ro sau pe www.earthhour.org.

 

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează