Waldo, primul start-up din România acceptat la Buildit

0

Creatorii sistemului de alarmă vor să-și accelereze progresul în cadrul unui program specializat

Waldo, sistemul de alarmă inteligent pentru bicicliști urbani, este primul start-up din România acceptat la Buildit, un accelerator dedicat companiilor de acest gen ce construiesc produse fizice. Programul se desfășoară în Tartu, Estonia, și durează trei luni.

unnamed
Pe parcursul celor trei luni, echipa Waldo va lucra pentru a-și perfecționa prototipul, precum și pentru a valida piața pe care o țintește. Dezvoltarea în zona tehnică va avea loc în facilitățile de prototipare pe care acceleratorul le oferă. De asemenea, vizitele regulate la fabrici și contactul cu oameni cu experiență în producția în masă vor asigura că dezvoltarea se va face în concordanță cu rigorile din industrie.

“Suntem încântați de această ocazie și vrem să profităm de fiecare moment petrecut aici”, a declarat Narcis Mihai, CEO și cofondator Waldo. “Suntem convinși că acest program ne va ajuta să ducem produsul la următorul nivel.”

Doi dintre cofondatorii Waldo, Radu Țuțueanu și Narcis Mihai, se află în acest moment în Estonia și lucrează în birourile și laboratorul de prototipare puse la dispoziție de Buildit. Programul include și sesiuni de training cu mentori experimentați, o investiție bănească și servicii gratuite ori cu prețuri reduse furnizate de parteneri.

“Dezvoltarea unui produs hardware este un proces dificil și de durată”, afirmă Radu Țuțueanu, CTO și cofondator. “Prin participarea la Buildit, putem elimina multe dintre riscurile pe care acesta le implică.”

Echipe din 22 de țări au aplicat pentru seria din acestă toamnă. După un proces riguros de selecție, 8 start-up-uri au fost acceptate. Programul se află la a patra ediție, iar printre participanții din seriile trecute se numără Solu, Global Reader, BoldGadgets și FlexiBell.

Despre Waldo

Waldo este primul sistem de alarmă inteligent din România dedicat bicicliștilor urbani. Sistemul este format dintr-un dispozitiv amplasat pe bicicletă, dispozitivul de alarmă propriu-zis, și o aplicație mobilă conectată la acesta. Dacă cineva încearcă să fure bicicleta, dispozitivul emite un semnal sonor puternic pentru a speria hoțul și a alarma persoanele din jur, în timp ce utilizatorul este notificat pe telefon prin intermediul aplicației. Dacă, totuși, bicicleta este furată, aceasta poate fi localizată prin GPS folosind aplicația mobilă. Față de alte produse, sistemul este axat pe a preveni furtul. Din acest motiv, dispozitivul este vizibil pe bicicletă și are o alarmă sonoră puternică. De asemenea, este plasat într-o carcasă rezistentă la șocuri și tăieri.
Website: www.waldo.bike

Despre Buildit

Buildit este un accelerator ce se axează pe start-up-uri din zona hardware. Situat în Tartu, Estonia, oferă o structură ce permite participanților să-și accelereze creșterea în zona tehnică și de business. Programul se desfășoară de două ori pe an, în primăvară și toamnă, iar în prezent este la a patra ediție.
Website: www.buildit.ee

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează