Voluntarii pentru Geoparc descoperă forțele naturii în Geoparcul UNESCO Muskau Arch

0

În această perioadă, cinci voluntari pentru Geoparc, însoțiți de doi reprezentanți ai administrației Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, participă la o tabără organizată de Geoparcul UNESCO Muskau Arch, geoparc transfrontalier între Polonia și Germania.

Tabăra, aflată la a treia ediție, este destinată tinerilor cu vârste între 15 și 16 ani care locuiesc pe teritoriul unui geoparc UNESCO. Tema abordată în acest an este ”Energia întâlnește geologia” (”Energy meets geology”). În acest sens, participanții sunt invitați să cunoască cele patru forțe ale naturii: pământul, focul, apa și vântul, dintr-o altă perspectivă. Prin intermediul mai multor activități și workshopuri ei află despre importanța și impactul acestor forțe ale naturii în economie, legătura lor cu geologia, dar și cu teritoriul Geoparcului Muskau Arch. Mai mult, prin intermediul unui atelier dedicat, tinerii participanți trebuie să dea dovadă de creativitate pentru a fi chiar ei utilizatorii acestor forțe ale naturii.

Printre activitățile derulate pe parcursul taberei se mai numără ”Green Camp Day”, un worksop dedicat economisirii de energie prin gesturi și activități simple și la îndemână, în concordanță cu obiectivele UNESCO în cadrul Agendei pentru Dezvoltare Durabilă 2030. De asemenea, tinerii au posibilitatea să înțeleagă mai bine ce înseamnă mediul antropic și ce a însemnat dezvoltarea industrială a unor zone precum Weißwasser, Döbern (Germania) și Łęknica (Polonia).

Nu lipsesc întâlniri cu artizani locali și deprinderea de meșteșuguri tradiționale utilizând materiale naturale, precum și serile tematice în care participanții din fiecare țară încearcă să își promoveze cât mai bine teritoriul pe care îl reprezintă.

Tabăra este organizată de Geoparcul Internațional UNESCO Muskau Arch și se desfășoară în perioada 11 – 14 august 2018. La tabără participă 35 de tineri reprezentând geoparcuri UNESCO din România, Ungaria, Grecia, Italia și geoparcul gazdă.

Cei cinci voluntari ai Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului le-au prezentat celorlalți tineri proiectul Instagram GGN Youth pe care l-au inițiat împreună cu tinerii din Geoparcul UNESCO Tumbler Ridge din Canada. Ei i-au invitat pe ceilalți participanți să se alăture proiectului sau să se implice în activități similare de promovare a Rețelei Globale a Geoparcurilor și a geoparcurilor de unde provin pe rețelele de socializare. Și mascota Andi Andezit va avea ocazia să exploreze locuri noi din geoparcurile reprezentate în tabără. Voluntarii pentru Geoparc au prezentat detalii despre proiectul mascotei călătoare și au oferit fiecărui grup câte o astfel de mascotă. Tinerii din celelalte geoparcuri urmează să o ia cu ei la plimbare prin locurile pe care le consideră cele mai reprezentative pentru geoparcul lor, iar apoi să trimită fotografiile pentru a putea fi văzute de toți cei ce îl îndrăgesc pe Andi Andezit, pe pagina de facebook dedicată.

Participarea celor cinci tineri voluntari hunedoreni la această tabără este o inițiativă a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București. Ea se numără printre activitățile educaționale desfășurate la nivel internațional care le oferă voluntarilor posibilitatea de a promova singurul Geoparc UNESCO din România, de a descoperi și alte Geoparcuri și de a întâlni tineri, de vârsta lor, cu pasiuni comune.

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri, care reuneşte 140 de teritorii din 38 de ţări incluse în Reţeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţie şi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renaşterea unor comunităţi şi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţi în Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Pentru informații privind Geoparcul accesați: www.hateggeoparc.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează