Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Viziere.ro: de la idee, la program național de succes în doar 30 de zile

0

Viziere.ro: de la idee, la program național de succes în doar 30 de zile 

Totul a pornit de la o idee simplă. Ideea de a ajuta. Concret, ce poate fi făcut în contextul actual pentru veni în sprijinul cadrelor medicale, ambulanțierilor, farmaciștilor, jandarmilor sau polițiștilor care se află în prima linie de acțiune implicat în combatarea acestui virus SARS-CoV-2.

Programul Viziere.ro a început oficial pe data de 18 martie 2020, în România, ca urmare a unei simple postări pe Facebook în care i-am invitat pe toți cei care au nevoie de un astfel de dispozitiv să ne scrie.

“Am prototipat o vizieră de protecție a feței pentru medici a cărei durată de fabricare este foarte mică și din materiale care sunt ușor de procurat. Știm că produsul există și nu ne dorim să îl reinventăm, ci să ne adresăm unei nevoi. Spre deosebire de vizierele comercializate, viziera concepută de noi va fi gratuită și disponibilă în măsura posibilităților de producție. Dorim să facem următorul pas: să trimitem viziere acolo unde este nevoie de ele, concret să le donăm în măsura în care obținem sponsorizări.”, afirma atunci Mihai Toma, inițiatorul ideei.

Apoi, am căutat un partener cu renume, strategic, aproape de cadrele medicale și astfel inițiativei noastre s-a alăturat Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB).

“Ca studenți la medicină, viitori medici, este datoria noastră să ne implicăm și să sprijinim cadrele medicale și toți actorii din societate care în această perioadă muncesc și au nevoie de măsuri de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus. Motivația și energia noastră provin chiar din unul dintre principiile de bază ale profesiei medicale, și anume profilaxia, cuvântul cheie salvator în această perioadă. Astfel, am decis să ne alăturăm colegilor de la viziere.ro, aducând laolaltă efortul voluntarilor SSMB, inițial în procesul de asamblare al vizierelor, cât și constant în procesul de fundraising și atragere de parteneri care să ne susțină în această inițiativă non-profit. Ne bucurăm nespus de faptul că suntem parte a proiectului viziere.ro, ne bucurăm de toată mobilizarea pe care am vazut-o în societatea civilă și ne bucurăm de tot binele și de toată protecția pe care echipa le-a oferit oamenilor din toate parțile României.”  Rareș-Bogdan Băloi, Președinte SSMBAm primit mii de cereri în doar câteva zile iar inițiativa a fost îmbrățișată rapid de foarte multe organizații la nivel regional. O parte dintre aceste organizații sunt astăzi centre regionale din rețeaua viziere.ro iar o parte au ajustat ideea de bază și au început pe cont propriu.

“De la de la ideea “viziere.ro – viziere gratuite pentru personalul din prima linie împotriva COVID19”, totul s-a transformat rapid într-un program național de succes în doar 30 zile, iar astăzi viziere.ro este o comunitate care numără peste 150 de organizații implicate, 1500 de voluntari, 23 de centre regionale și un centru internațional (viziere.md).” Cristiana Bogățeanu, Manager program viziere.ro

“Valorile care ne guvernează sunt: echipa, comunicare, cooperare, mobilizare, empatie, implicare, voluntariat și dorința de a face diferența. Am dezvoltat proceduri interne de calitate, raportare și gestionare a resurselor. Ne raportăm provocările, ne ajutăm și ne susținem reciproc. Din aceasta miscare fac parte: makeri, directori de companii, co-fondatori de start-up-uri, oameni de comunicare, manageri de proiect, judecători, curieri, fundraiseri, studenți, elevi de liceu, operatori CNC, centre de printare 3D,  cluburi de robotică etc. Presiunea este enormă însă numai împreună am reușit să ajungem aici.” Andra Dumitriu, Manager comunicare viziere.ro

“Ne-am cunoscut în acest proiect și totuși până acum, la nivel național, am donat 114.195 viziere către personalul din prima linie, am ajutat peste 1.052 spitale, CMI și instituții la nivel național și am produs 116.778 viziere. În baza noastră de date mai avem 200.000 cereri  de la cadre medicale, ambulanțieri, farmaciști, personal DSU sau jandarmi care se află în prima linie de acțiune, iar cifrele cresc zilnic. Și, ne dorim să le onorăm. Raportarea e la nivel național iar cifrele arată implicarea tuturor partenerilor noștri: www.viziere.ro/centre/. Acest proiect este 100% bazat pe un efort comun de voluntariat a peste 1500 de voluntari si peste 150 de organizatii din toate colturile tarii, companii și persoane care au donat la nivel regional. Iar, rezultatele vin imediat atât pe adresa de mail cât și prin mesaje private sau facebook https://www.facebook.com/pg/viziere.ro/reviews/.” Cristiana Bogățeanu, Manager program viziere.ro

Cererile sunt din ce în ce mai mari și ne dorim să ajungem la toți cei care ne-au scris însă facem eforturi uriașe. Știm că vizierele sunt de fapt o nevoie continuă, astfel rugăm toate cadrele medicale care au primit deja coletele cu viziere gratuite, să împartă cu colegii sau celelalte secții.  Lista va fi actualizată pe măsura ce trimitem. În număr limitat, au fost deja trimise viziere la spitalele și instituțiile: https://viziere.ro/spitale/.

Visul nostru este să donăm viziere tuturor celor care se află în prima linie și au completat formularul. Și să nu ne oprim aici. Am primit multe mesaje inclusiv de la cei care nu lucrează în domeniul medical, dar care sunt expuși. Am promis că ne gândim la o soluție și pentru ei. Ne-am dori să-i ajutăm și pe cei care, prin natura muncii lor ajută altfel și intră în contact cu mulți oameni: poștași, curieri, livratori, personal hoteluri carantină, lucrătorii din fabrici, furnizori de utilități smd. Ne dorim să fim contactați de companiile care au acest obiect principal de activitate.

Totuși, am aflat că sunt persoane care s-au folosit de numele Viziere.ro și au distribuit sau chiar au vândut viziere făcute de ei, pretinzând că fac parte din inițiativa noastră. Vizierele nu erau făcute după kit-ul nostru, unele erau chiar nerecomandate, nu erau testate corespunzător, se stricau repede smd. Alte firme au descarcat pur și simplu kit-ul de pe site și au început să le comercializeze. Reamintim faptul că este interzisă folosirea modelului pus la dispoziție gratuit prin proiect în scopuri comerciale. Noi încercăm să identificăm persoanele sau societățile comerciale care fac acest lucru, așadar,  facem un apel la comunitate să aibă grija dar și la instituțiile statului să ia măsurile necesare. Centrele care fac parte din acest program sunt exclusiv cele de pe www.viziere.ro– Cristiana Bogățeanu, Manager Program viziere.ro

Refuzăm să ne oprim și prin urmare, LANSĂM UN APEL către companii sau persoane care vor să ne sprijine să mergem mai departe. Pentru întrebări, sugestii, suport proiect, informații, apariții mass-media, sponsorizări, susținere, persoane juridice: contact@viziere.ro.

Dacă ești în prima linie și ai nevoie de vizieră, completează formularul de aici:  https://forms.gle/crwTsDSN6ZdBSjrw6

Contact:
https://www.facebook.com/viziere.ro/

http://viziere.ro

contact@viziere.ro

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.