Violonistul de origine română Ștefan Tarara, printre câștigătorii Etapei a II-a Secțiunii de Vioară a Concursului Enescu

0

Ștefan Tarara are 28 de ani și locuiește în Germania. Alături de acesta, trei tineri artiști din Coreea de Sud, unul din Franța și unul din Rusia sunt câștigătorii Etapei a II-a a Secțiunii de Vioară a Concursului Internațional „George Enescu” ale cărei rezultate au fost anunțate duminică seară.

Etapa a II-a a Concursului Internațional „George Enescu”, secțiunea vioară, s-a desfășurat în zilele de 13 și 14 septembrie 2014, la Universitatea Națională de Muzică din București. Juriul de specialitate a decis duminică, 14 septembrie, concurenţii calificaţi pentru Etapa a II-a a Concursului: Lavrov Stepan (Rusia), Roudine Fedor (Franța), Yang Yoon (Coreea de Sud), Bae Wonhee (Coreea de Sud), Park Sungmi (Coreea de Sud), Ștefan Tarara (Germania).

Juriul secțiunii de vioară a ediției 2014 a Concursului Enescu este format din Pierre Amoyal (preşedintele juriului), Agustin Leon Ara, Florin Croitoru, Mikhail Kopelman, Sergey Kravchenko, Mihaela Martin, Igor Petrushevski, Bujor Prelipcean și Mieczyslaw Szlezer.

Semifinala secțiunii vioară a Concursului Enescu se va desfăşura în data de 16 septembrie 2014. Finala concursului, concertul cu orchestra, se va desfăşura în data de 18 septembrie 2014, la Atenul Român. Rezultatele fiecărei etape de Concurs vor fi anunţate de către Secretariatul Concursului la finalul acesteia, imediat după deliberarea juriului.

Puteți găsi detalii despre concurenții secțiunii accesând acest link.

Semifinalele secțiunilor de Vioară, Violoncel și Pian, precum și Galele Finale din cadrul Concursului Enescu vor fi transmise în direct pe site-ul http://festivalenescu.ro. Începând cu 16 septembrie, toate evenimentele din cadrul Concursului vor putea fi urmărite în timp real și pe un ecran amplasat în fața Ateneului Român.

Detalii suplimentare despre Concursul Enescu:

Organizat pentru prima dată separat de Festivalul Enescu, Concursul Internațional George Enescu 2014 contribuie la prestigiul României în lume și deschide drumul către cariere internaționale pentru 240 de tineri artiști din Coreea de Sud, Rusia, Japonia, SUA, Germania, Franța, România, Venezuela, Mexic, Argentina și Australia.

Concursul Enescu a reușit în timp să-și consolideze poziția ca una dintre principalele competiții internaționale, atât din perspectiva dificultății, cât și din perspectiva rigorii jurizării. De-a lungul timpului, pentru mulți artiști renumiți ai lumii, participarea la această competiție a reprezentat punctul de cotitură care i-a ajutat să ajungă la recunoaștere la nivel mondial. 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează