Urale ca la un spectacol de operă pentru cele două concerte pe care Horia Mihail le-a susţinut în Ţara de foc

0

 

Horia Mihai_Ushuaia_Tara de foc_Argentina_IMGP8492

Pianistul concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio a participat la mijlocul acestei luni la Festivalul internaţional de muzică clasică de la Ushuaia – Argentina (15 octombrie 2013), unde a reprezentat România cu un recital care a conţinut programul turneului naţional Pianul călător organizat de Radio România Cultural şi asociaţia culturală Accendo pentru a treia oară în acest an. Repertoriul ales – Patetica, Sonata Lunii şi Appassionata de Beethoven.

Înaintea concertului din Ţara de foc, Horia Mihail a concertat la Buenos Aires, în 13 octombrie, în Salonul de Cameră al Centrului Cultural „Uzina de Artă” (“Usina del Arte”) din capitala argentiniană, spaţiu cultural de referinţă în peisajul cultural argentinian, construit într-o fostă uzină, cu sprijinul guvernului oraşului Buenos Aires.

„Concertele au fost foarte bune. Am întâlnit un public ciudat în Argentina, foarte zgomotos, însă nu în timp ce cântam, ci în timpul aplauzelor. S-au manifestat exact aşa cum îmi imaginam eu că se manifestau spectatorii de operă în urmă cu 100, 150 de ani  când spectacolul le plăcea foarte mult. Adică au fost ovaţii, urale, aplauze. Au fost foarte expansivi şi m-au făcut să mă simt extraordinar. În ambele concerte am avut săli pline, în Buenos Aires au întâlnit chiar şi câţiva români care au venit să mă felicite. Pentru mine a fost o experienţă extraordinară din toate punctele de vedere. Este un loc în care voi reveni cu drag atât în interes profesional, cât şi în calitate de turist.”

La nivel naţional, proiectul turneului Pianul călător s-a dovedit şi în 2013 o poveste de succes. În primăvara acestui an, Horia Mihail a străbătut toate zonele istorice ale ţării, s-a reîntâlnit cu primele două piane călătoare la Sânnicolau Mare şi la Mediaş, a călătorit cu cel de-al treilea pian (un Steinway recondiţionat şi pus la dispoziţie de Radio România) prin parcurile bucureştene şi apoi prin trei oraşe din Moldova în care nu se găsesc piane de concert, respectiv Bârlad, Tecuci, Roman. Drumul nu a fost uşor deoarece pianul, care cântăreşte 700 de kg, a fost coborât, montat şi acordat în fiecare oraş. Efortul însă a meritat din plin, pentru că peste tot sălile au fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori veniţi la recitaluri. La finalul călătoriei, pianul a fost încredinţat comunităţii locale din Tulcea.

Încă de la primele atingeri ale claviaturii publicul a fost total subjugat de claritatea şi frumuseţea sunetului, calităţi specifice doar marilor pianişti. Am închis ochii şi, pentru câteva momente, am avut senzaţia că acele sunete sublime ieşeau de sub degetele lui Radu Lupu, ori ale oricărui altuia dintre marii titani ai pianului: Arturo Benedetti Michelangeli, Daniel Barenboim, Murray Perahia. Remarcabilă mi s-a părut în interpretarea propusă de Horia Mihail acea armonizare perfectă între cerebralitatea cu care reuşea să alcătuiască frazele şi sensibilitatea rafinată ce învăluia corpul sonor într-o aură diafană, elemente esenţiale ale mult râvnitului tuşeu pianistic care îi particularizează pe interpreţi.” (Cultura, mai 2013)

Deplasarea în Argentina a pianistului Horia Mihail, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român, al Ambasadei României la Buenos Aires, al Radio România şi Fundaţiei Vodafone.

 

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează