Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

UNICEF salută angajamentul reînnoit pentru drepturile copilului și îndeamnă statele membre să îi susțină pe toți copiii

0

Declarația Directorului Executiv UNICEF Henrietta Fore

BUCUREȘTI, 22 noiembrie 2019 – „Pe 20 noiembrie aniversăm o zi esențială pentru drepturile copilului. De Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor și în contextul celei de-a 30-a aniversări a adoptării Convenției cu privire la drepturile copilului, 105 state membre au aderat la un Pact Global convenind să-și reînnoiască susținerea pentru drepturile copilului.

La sediul central al Națiunilor Unite și în peste 50 de state, copii și tineri și-au exprimat opiniile în cadrul summiturilor naționale despre probleme care contează pentru ei, precum criza climatică, siguranța într-o lume online, creșterea migrației și lipsa oportunităților.

În ultimii 30 de ani, cu toate că viața s-a îmbunătățit pentru milioane de copii, alte milioane au continuat să se lupte cu sărăcia, inegalitatea, discriminarea și conflictele. Mai grav, secolul al XXI-lea a adus noi provocări care erau de neimaginat în urmă cu doar câteva generații.

Pe măsură ce copilăria se schimbă, trebuie să ne schimbăm și abordările legate de aceasta. De aceea, le cerem Statelor Membre să își reînnoiască angajamentul față de Convenția cu privire la drepturile copilului și să implementăm drepturi ale copilului adecvate secolului al XXI-lea. Așa cum arată mișcările conduse de tineri de peste tot, lumea nu își mai poate permite să ignore vocile copiilor și tinerilor care își cer drepturile și vor să fie parte din soluție.

Cele 105 state membre care au aderat la Pact până acum arată determinare și leadership. De la angajamentul național de a opri violența împotriva copiilor din Jamaica la promisiunea unei noi politici de sănătate maternă și a nou-născuților în Bhutan, vedem hotărârea politică fermă de a-i susține pe toți copiii.

Dar nu este suficient. Trebuie ca toate statele membre să profite de această ocazie importantă pentru a transpune viziunea Convenției cu privire la drepturile copilului într-o realitate pentru toți copiii.

Pentru a ajuta la trasarea unei căi de acțiune, UNICEF intenționează să inițieze un dialog global pe parcursul următoarelor 12 luni cu participarea copiilor și tinerilor, a părinților și a tutorilor, a lucrătorilor educaționali și sociali, a comunităților și guvernelor, a societății civile, lumii academice, a sectorului privat și a mess-media. Sunt încrezătoare că acest dialog va contribui la influențarea modalităților prin care vom acționa în viitor”.

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.