UNICEF salută adoptarea CODULUI de marketing al substituenților de lapte matern

0

UNICEF salută adoptarea CODULUI de marketing al substituenților de lapte matern de către Parlamentul României în data de 21 octombrie 2015.

România a aderat și semnat Codul Internațional de marketing pentru substituenții de lapte matern încă din 1982. Acest cod nu urmărește interzicerea sau folosirea substituenților de lapte matern, ci caută să asigure folosirea lor adecvată în beneficiul superior al copilului.

Foto alaptare
UNICEF a sprijinit eforturile de a translata prevederile Codului în legislația românească încă din anul 2004, promovând și încorporarea noilor Directive Europene. Asistența tehnică asigurată de UNICEF a fost argumentată și de rata alăptării exclusive care, în 2010, a fost de 12,6%, indicând o scădere față de alți ani (această cifră este mult sub media europeană de 30% și de media mondială de 36%), alături de alte practici inadecvate referitoare la nutriția sugarului și copilului mic.

Cercetări naționale desfășurate în perioada 1991 – 2010 arată efectele negative ale întreruperii timpurii a alăptării, ale ratei reduse de alăptare exclusivă, ale introducerii inadecvate a laptelui de vacă şi ale introducerii alimentelor complementare la momente nepotrivite și cu alimente inadecvate. Lipsa instruirii şi sprijinirii părinţilor cu privire la practicile de îngrijire la domiciliu a copilului, împreună cu marketingul agresiv al substituenților de lapte matern îngreunează promovarea unei nutriţii adecvate şi a dezvoltării sănătoase a copilului.

Laptele matern este standardul de aur pentru hrănirea copilului şi primul vaccin pe care acesta îl primeşte. Cercetările arată că alăptarea aduce beneficii atât mamelor, cât şi copiilor. În acelaşi timp, reprezintă o importantă sursă de economii pentru sistemul de sănătate şi pentru angajatori. Studiile au demonstrat că un copil alăptat are riscuri mai scăzute de a face o infecţie acută, de a instala sindromul de moarte subită sau boli cronice cum ar fi astmul, diabetul sau obezitatea.

Aprobarea legii Codului este un succes incontestabil, dar trebuie să fim conștienți că, în același timp, reprezintă un nou început având în vedere necesitatea asigurării implementării și monitorizării acestuia, precum și a măsurării impactului în ceea ce privește starea de sănătate a sugarului și copilului mic.

Despre UNICEF
UNICEF activează în România și în alte 190 de țări și teritorii cu scopul de a ajuta copiii să supraviețuiască și să ducă o viață cât mai bună, de la naștere și până în adolescență. În România, UNICEF colaborează cu Guvernul, Parlamentul, autoritățile locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali, și cu mass-media pentru a asigura tuturor copiilor și adolescenților acces la îngrijire și educație de calitate, pentru a-i proteja de violență și a-i ajuta să crească într-un mediu familial, pentru a monitoriza respectarea drepturilor copiilor și a mobiliza resurse în beneficiul lor. UNICEF este finanțată în întregime din contribuțiile voluntare ale persoanelor fizice, ale organizațiilor din mediul de afaceri, ale fundațiilor și guvernelor din întreaga lume.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează