„Un prinț și jumătate”, în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo 2018

0

„Un prinț și jumătate” de Ana Lungu, selecționat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo 2018

Lungmetrajul Un prinț și jumătate, regizat de Ana Lungu va avea premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo 2018. Filmul a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 24-a ediții care se va desfășura între 10-17 august 2018.

Un prinț și jumătate urmărește povestea a trei prieteni ajunși la vârsta adultă care nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, Iris, Marius și Istvan aleg, pentru moment, să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București. Când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, “familia fericită” este în pericol de a se destrăma.

Protagoniștii filmului Un prinț și jumătate sunt actorii: Iris Spiridon, Marius Manole, István Téglás, László Mátray, Emilian Oprea, George Gâdei, Răzvan Krem Alexe. Alături de ei, apar în roluri episodice: regizorul de teatru, Radu Afrim și coregraful Răzvan Mazilu.

Un prinț și jumătate va rula în cinematografele din România începând cu 7 septembrie 2018.

Regizorul Ana Lungu este la cel de al doilea lungmetraj. Primul ei film  Autoportretul unei fete cuminţi a avut premiera la Rotterdam IFF în 2015 și apoi a fost selectat și la alte festivaluri internaționale precum: Sao Paulo IFF, CinEast Luxemburg, Belfort Entrevues, New Films New Directors, Transilvania IFF, București IFF.  A câștigat premiul „Cel mai bun film de ficțiune” la Festivalul de Film Crossing Europa în Linz și Premiul publicului la Festivalul Filmului European la București.

Scenariul filmului Un prinț și jumătate este scris de Ana Lungu împreună cu Iris Spiridon, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, iar montajul este realizat de Dana Bunescu.

În România, Un prinț și jumătate este distribuit de către IADASARECASA.

***

Un prinț și jumătate este o producție cinematografică realizată de Mandragora, producător Anca Puiu, cu sprijinul Departamentului de Film al Universității HfG Karlsruhe din Germania, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Covasna, Fundației Arte Vizuale, Chainsaw Europe și Cinelab.

Trailerul filmului poate fi urmărit aici.

Pagina de Facebook a filmului poate fi accesată aici

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează