Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Un alt fel de streetwear brand s-a lansat în România – zero stocuri, 100% materiale organice sau reciclate

0

Anul acesta a luat naștere Ethics Streetwear, un brand românesc axat pe sustenabilitate și valorile transmise dintr-o generație în alta prin tot ceea ce înseamnă artă și cultură stradală. Ne propunem să oferim constant articole vestimentare aflate la polul opus al modei rapide, având grijă de mediul înconjurător și de comunitatea din care facem parte.

Dar, mai exact, ce facem diferit? În primul rând, nu lucrăm cu stocuri. Producem un articol vestimentar atunci când acesta este comandat pe site-ul nostru și, astfel, evităm orice posibil waste al materialelor sau prezența unui stoc masiv dintr-un model care este posibil să nu aibă succesul scontat. Și, pentru că am spus de materiale, hainele noastre sunt croite din bumbac organic, care a fost cules într-un mod responsabil, cu un impact dăunător cât mai redus asupra mediului. Iar, dacă este nevoie să folosim poliester, acesta va fi întotdeauna unul reciclat.

De asemenea, ne-am ales furnizori care să se potrivească cu ADN-ul brand-ului. Din 2020 ne dorim să începem livrarea coletelor noastre și cu bicicleta, cel puțin în București, urmând ca acest model să fie replicat în toate orașele României în care acest lucru va fi posibil. Vrem să oferim publicului nostru produse care să reziste în timp, dar care să aibă o amprentă redusă asupra naturii și în procesul de producție. De aceea, vizualurile hainelor sunt imprimate direct în țesătură sau brodate, acestea conferind longevitatea pe care ne-o dorim.

Totodată, vrem să oferim ceva înapoi comunității care ne-a inspirat și care se află la bazele creării brand-ului Ethics. Fiecare colecție este concepută în colaborare cu câte un illustrator român, aflat fie la început de drum, fie fiind deja cunoscut pentru inspirația pe care ne-o oferă. Primele două colecții, ”The Basics” și ”The Myths” au fost realizate împreună cu Fs303, illustrator român stabilit în Madrid.

Investiția inițială a fost de aproximativ 5.000 de euro, iar planurile de viitor sunt reprezentate de extinderea către piețe noi, din comunitatea europeană.

Ethics este visul oricui de a face bine. Este momentul în care te-ai hotărât să nu mai aștepți și să schimbi chiar tu ceva. Reprezintă curajul de a-ți asuma responsabilitatea și nebunia frumoasă de a încerca să inspiri viața din jurul tău. Este secunda în care ți-ai ascultat sufletul și în care n-ai calculat riscul. Pentru că niciun lucru minunat n-a apărut fără ca visul să capete forma realității”, spune Alin Geonea, fondator al Ethics Streetwear.

Anul 2020 promite două noi colecții și produse care să transmită mai departe promisiunea noastră de a oferi haine care să inspire generații, dar care să și reziste în timp, contribuind astfel la asigurarea unei lumi mai bune și mai puțin poluate, de care să ne putem bucura mulți ani de acum încolo.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.