Turneul Pianul Călător- recital sold out la Sala Radio

0

După un periplu prin Moldova de dincolo și dincoace de Prut și Ardeal, numărând deja 7 recitaluri, peste 2000 de spectatori și multe minute în șir de aplauze, Turneul Pianul Călător, ediția a VII-a, care are loc în perioada 5 aprilie – 4 mai 2017, ajunge la București pentru recitalul de gală în fața exigentului public de la Sala Radio. Deja acesta este sold out, dar Horia Mihail, solist-concertist al Radio România, va putea fi ascultat live pe frecvențele naționale ale posturilor Radio România Cultural și Radio România Muzical, dar și în întreaga lume, pe site-urile acestora și pe aplicațiile mobile.

Valsul este propunerea muzicală a pianistului Horia Mihail:

‘’Programul este foarte bine primit de către public. Am ales două zone geografice componistice ale Europei, şi anume Viena şi împrejurimile, deoarece în prima parte cânt Schubert, Brahms şi Dvorak, iar apoi fac un salt la Paris, cu ajutorul lui Chopin, iar alături de Ravel şi Debussy propun un alt tip de vals. Cert este că aceste valsuri  sunt  concertistice, nu sunt dansante. Este o muzică foarte plăcută, foarte diversă,  în ciuda faptului că absolut întreg programul conţine numai valsuri.

Sunt şi tineri, sunt şi oameni mai în vârstă la aceste concerte. Deci Pianul Călător, acest proiect al Radio România şi al Asociaţiei Accendo  îşi face cu prisosinţă treaba şi văd că acolo unde pianele călătoare au rămas în anii trecuți, ca la Roman, Deva și Alba Iulia, unde eu le-am reîntâlnit, se întâmplă foarte multe lucruri muzicale de calitate.’’

Poate ca nu întotdeauna este ușor să duci astfel de evenimente în orașele mai mici, dar iată ce mărturisește unul dintre animatorii locali ai turneului:

“Cred că, fără nicio problemă s-ar putea înfiinţa un Fan Club Pianul Călător şi cred că ar avea foarte multi adepţi sau dacă nu foarte mulţi, atunci foarte consecvenţi. Oamenii aşteaptă în fiecare an, contextul nu este întotdeauna favorabil financiar, câteodată trebuie să învingi rezistenţa unora pentru care doar miile de oameni adunaţi contează. Mi se spunea: Acesta este elitism… Ne asumăm această acuză.”

Este deja binecunoscută povestea acestui turneu desfășurat cu scopul de a aduce bucurie melomanilor, dar având și obiectivul generos de a dărui unui oraş un pian de concert cu drept de folosinţă pentru următorii ani. In urma celui de-al șaptelea turneu, Pianul Călător va rămâne la Caracal, oraș care a găzduit în frumoasa sa sală de teatru mai multe spectacole ale turneelor organizate de Radio România, publicul umplând-o de fiecare dată și răsplatind artiștii cu multe aplauze, ceea ce arată apetența sa pentru muzica de calitate. Din momentul în care Pianul Călător va fi încredințat comunității spre folosință pe o durată determinată, alte evenimente muzicale de marcă vor fi posibile în oraș.

Traseul turneului va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Pianul Călător este un proiect Radio România organizat de Centrul Cultural Media Radio România și Asociaţia Culturală Accendo.

 Pianul calator Deva 2017

ITINERAR:

5 Aprilie – Chişinău – Muzeul de Artă

6 Aprilie – Iaşi – Aula BCU

7 Aprilie – Piatra Neamţ – Liceul de Artă

8 Aprilie – Roman – Casa de Cultură

11 Aprilie – Deva – Sala Pro Arte

12 Aprilie – Alba Iulia – Casa de cultură

13 Aprilie – Sfântu Gheorghe – Centrul de Cultură Arcuş

19 Aprilie – Bucureşti – Sala Radio

21 Aprilie – Tulcea – Teatrul Jean Bart

24 Aprilie – Buzău – Teatrul George Ciprian

25 Aprilie – Târgovişte – Muzeul Naţional de Istorie

26 Aprilie – Slatina – Centrul Cultural Eugen Ionescu

27 Aprilie – Caracal – Teatrul Naţional

28 Aprilie – Piteşti – Centrul Multifuncţional

3 Mai – Brașov – Sala Patria

4 Mai – Bistriţa – Sinagoga

La cererea publicului s-au mai adăugat două recitaluri:

19-Mai-Galați

27-Mai-Dumbrăveni

Un eveniment Radio România

Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociația Culturală Accendo.

Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3

Sponsori: JTI, Sense, Erste Private Banking-serviciu oferit de BCR, ALRO Slatina, Ade Gas Oil, Senia Music

Parteneri : ICR Chișinău, Sala cu Orgă Chișinău, Mercure Bucharest City Centre, Bistro Matrioska

Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Sala cu Orgă Chișinău, Radio Chișinău, Filarmonica Moldova Iași, Liceul de Arte Victor Brauner, Centrul de Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Extensia Piatra Neamț, Casa de Cultură din Roman, Consiliul Județean Hunedoara, Asociația Culturală ”DevArt”, Colegiul Național Decebal Deva, Municipiul Alba Iulia, Centrul de Cultură Arcuș, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primăria din Tulcea, Consiliul Județean Tulcea, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, Teatrul George Ciprian Buzău, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art, Primăria Slatina, Asociația Fiii și Prietenii Caracalului, Teatrul Național din Caracal,  Filarmonica Pitești, Filarmonica de Stat din Brașov, Centrul judeţean pentru cultură Bistriţa, Sinagoga din Bistriţa.

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Caţavencii, Observator Cultural, Zile și Nopți, Liternet, Bussines Review, Ziare.com,  Accent TV, agentiadecarte.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează