Turneu românesc autentic de muzică clasică și fotografie: „Manifest pentru România”, anul acesta în țară, la anul în străinătate

0

Timișoara, Baia Mare și Cluj-Napoca vor găzdui, în acest final de an, evenimentul „Manifest pentru România”, un proiect care are ca scop promovarea unor valori pozitive ale țării.

Evenimentul constă într-un recital de pian, susținut de pianistul clujean Bogdan Vaida, iar în pauza acestuia va fi vernisată expoziția „România în Culori” – primul proiect de folclor fotografic din țară. Anul viitor, proiectul va ajunge peste hotare, unde își propune să promoveze România vizual și muzical. El face parte din Photo Romania Festival, cel mai mare eveniment dedicat fotografiei din Europa de Est.

Conceptul muzical se învârte în jurul marelui compozitor român George Enescu, interpretarea conținând lucrări ale acestuia, dar și ale lui Johannes Brahms, unul din mentorii lui Enescu. De asemenea, în concert vor putea fi auzite lucrări de Franz Schubert, care prin compozițiile sale, îi este înrudit românului la nivel muzical.

Expoziția „România în culori” este un proiect de folclor fotografic al Photo Romania Festival. Conține cele mai impresionante fotografii de peisaj din țară, iar câteva dintre acestea vor fi prezentate în pauza concertului.

Romania in Culori (3)

Evenimentul face parte dintr-un turneu național, după următorul program:

  • TIMIȘOARA: 9 decembrie, Sala Capitol, 19.00 – 21.00;
  • BAIA MARE: 10 decembrie, Sala Rotary 19.00 – 21.00;
  • CLUJ-NAPOCA: 19 decembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei 19.00 – 21.00.

Intrarea este 10 lei, iar biletele se pot achiziționa în avans sau la fața locului. Detalii despre fiecare eveniment în parte: https://www.facebook.com/PhotoRomaniaFestival/events

„Prin acest proiect ne propunem să răspundem propriilor frustrări, deseori întâlnite și la alții. O facem prin muzică și fotografie, întrucât la acestea ne pricepem. O facem pentru noi, dar și pentru toți cei care vor să ne asculte. Sperăm ca la finalul turneului, să ne reîndrăgostim de originile noastre și să  îi stimulăm și pe alții să facă la fel.”  – Alin Vaida, managerul turneului și reprezentant Photo Romania.

Expozitie si concert - Manifest pentru Romania

Bogdan Vaida este un pianist clujean, stabilit de 11 ani în Freiburg, Germania. Fiind considerat unul din cei mai promițători studenți ai Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, Bogdan a câștigat o bursă la „Musikhochscule” din Freiburg, iar mai apoi și-a câștigat locul definitiv acolo. În ultimii ani, el a susținut numeroase concerte în mai multe țări din Europa. Faptul că el este plecat de mulți ani, în face promotorul perfect al mesajului transmis de organizatori. De altfel, el este co-producător al acestui eveniment.

„Mereu ne-am dorit să colaborăm. Avem o relație foarte apropiată și credem că împreună, avem ceva de spus. Chiar și profesional, destinul a făcut să ne completăm”, declară Bogdan și Alin.

„Manifest pentru România” va fi prezentat la nivel național în anul 2013, iar în 2014, organizatorii își propun să-l ducă peste hotare.

Turneul este sponsorizat de BRD- Groupe Societe Generale și de Qual Media.

Fapte, compania organizatoare, este fondată în 2006. Printre evenimentele organizate se numără rețeaua Târgul de Cariere, Festivalul Photo Romania și Jazz in the Park.

Facebook

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează