Testerum – o abordare inovativă în industria testării software

0

Testerum este un tool de eficientizare a procesului de testare automată. Ideea produsului a pornit de la doi programatori români, care în decursul anilor, au înțeles că pentru a livra software de calitate, un rol important îl are testarea automată. Fiind un proces anevoios și costisitor, multe companii tratează testarea cu superficialitate sau pur și simplu nu au un capital destul de generos pentru a investi.

La început, nevoia i-a îndemnat să dezvolte câteva proiecte, unul dintre ele open-source, pentru a eficientiza procesul de testare a aplicațiilor Web. Feedback-ul pozitiv primit din partea utilizatorilor le-a dat curajul să ducă ideea mai departe. Astfel, cei doi români au aplicat la programul RoWin, cunoscut și ca Diaspora Start-Up. RoWin a fost o gură de oxigen în procesul de dezvoltare a unui produs stabil, care poate fi folosit atât de companii cât și de testerii care lucrează project-based. Așa s-a născut Testerum, un tool de testare automată menit să eficientizeze procesul de testare.

Filozofia produsului este de a face cât mai accesibilă crearea și menținerea testelor de calitate, reducând costurile companiilor (timp și bani). Testerum reușește să facă acest lucru prin integrarea unei Interfețe Grafice ușor de folosit. Astfel, echipa poate crea teste într-un mod vizual, fără a necesita un limbaj de programare. Testerum integrează cele mai folosite tehnologii, oferind echipei de testare independență față de programatori și scurtând timpul total pentru scrierea testelor automate.

Tool-ul poate fi folosit pentru a transforma criteriile de acceptanță în teste automate, menținând documentația actualizată. Deoarece testele reflectă criteriile de acceptanță, Testerum este mai mult decât o soluție pentru testarea automată. El poate fi folosit și pentru menținerea documentației.

Testerum permite testarea serviciilor REST și aplicațiilor Web. Pentru a crea teste de calitate, produsul poate inițializa baze de date și mock-ui servicii externe. Astfel, testele sunt independente unul față de celălalt și complet izolate.

Testerum oferă soluții și pentru companiile care vor să minimizeze costurile proiectului prin externalizarea procesului de testare. Folosind propriul produs, echipa oferă servicii de testare automată care includ: crearea unei strategii personalizate, integrarea sistemului într-un mediu CI/CD și statistici detaliate în timp real.

Testerum a început deja să-și facă loc în piață, primind feedback pozitiv atât de la testeri cât și de la dezvoltatori. Cu un singur obiectiv în minte, acela de a eficientiza procesul de testare, echipa lucrează continuu pentru a îmbunătăți cât mai mult experiența utilizatorilor. Dacă vrei să afli mai multe despre Testerum, te invităm să arunci o privire pe site http://testerum.com.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.