Târgul de carte de la Leipzig, la final

0

În perioada 15-18 martie 2018, România a fost țară invitată de onoare a unuia dintre cele mai importante târguri de carte din lume, Leipziger Buchmesse – Târgul de carte de la Leipzig. „Zoom in România” este motto-ul sub care, la standul României, dar și în alte locații cunoscute din Leipzig, au avut loc peste 60 de evenimente care promovează autorii români contemporani și cultura română.

Prezența românească a fost vizibilă și dincolo de standul oficial al României. Astfel, în data de 15 martie, Fundatia Kurt Wolf a găzduit la standul Die Unabhängigen (Independenții) o prezentare a antologiei de proză românească contemporană „Viața ca un blat de tort„, avându-i ca invitați pe Gabriela Adameșteanu și Adela Greceanu, alături de editoarea si traducătoarea Anke Pfeifer și de reprezentantul editurii Transit, Rainer Nitsche. Volumul, editat de Daniela Duca, Anke Pfeifer și Valeriu Stancu, este rezultatul atelierelor de traducere inițiate în anul 2015 de ICR Berlin. În cadrul prezentării, cele doua autoare au citit scurte fragmente din volum și au răspuns  intrebărilor publicului.

Menționăm că editura Transit, editoare a antologiei „Das Leben wie ein Tortenboden /Viața ca un blat de tort”, a fost distinsă în anul 2011 cu Premiul Kurt Wolff, oferit anual unei edituri germane care se distinge prin merite deosebite în materie de promovare a valorilor literare. Conform celor declarate de Rainer Nitsche, fost membru în consiliul editorilor germani și director al editurii Transit: „editarea antologiei a reprezentat o premieră pentru noi. Raportul echilibrat, de șapte autori și șapte autoare, dimensiunile diferite ale introspecției istorice și sociale, diferența de stiluri de abordare, profunzimea satirei și valoarea ei estetică, precum și reprezentativitatea autorilor, sub aspectul generațiilor diferite cărora le aparțin, alături, desigur, de calitatea textelor și traducerilor, au constituit tot atatea argumente în vederea acceptării acestui proiect editorial”.

Antologia cuprinde texte de Gabriela Adameșteanu, Petru Cimpoeșu, Bogdan Costin, Adela Greceanu, Marin Mălaicu Hondrari, Nora Iuga, Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Ioana Parvulescu, Marta Petreu, Răzvan Rădulescu, Adina Rosetti, Corina Sabău, Lucian Dan Teodorovici. Antologia a fost una dintre cele mai bine vândute cărți la Târgul de carte de la Leipzig.

În completarea programului desfășurat la standul României, Institutul Cultural Român de la Berlin a organizat, în ziua de 16 martie, în colaborare cu Institutul de Romanistică din cadrul Universității din Leipzig, o seară literară, sub titlul „Proza românească a memoriei din două secole”. Evenimentul a fost structurat în principal pe recentele apariții referitoare la România în cadrul a două edituri germane. Partea  a doua a serii literare, la care au participat, alături de publicul larg, reprezentanți ai mediului academic german și român, ai presei, ai politicii culturale și ai comunității românești, s-a desfășurat în prezența a trei scriitoare  contemporane, totodată trei voci ale memoriei: Eva Filip, care a evocat represiunea politică din anii 50, așa cum apare în romanul „Nichtschweigen. Im rumänischen Gulag/ Netăcere. În Gulagul românesc” și Doina Ruști, care a făcut referire la atmosfera anilor 70 și 80, așa cum apare în romanul „Das Phantom in der Mühle/  Fantoma din Moară”, ambele reprezentând apariții recente, în traducere germană, ale editurii Klak. În încheiere, scriitoarea Gabriela Adameșteanu a făcut o descriere a societății românești în primii ani de după decembrie 1989, pornind de la relatarea cuprinsă în volumul „Anii romantici”.

Pentru a asigura o prezență cât mai consistentă a României la Târgul de carte de la Leipzig, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, a suplimentat numărul de traduceri și publicații disponibile în limba germană și a derulat, în perioada 1-30 iunie 2017, o sesiune specială în cadrul programelor Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania pentru primirea solicitărilor de finanțare din partea editurilor și organizațiilor culturale străine care doresc să traducă și să publice în limba germană lucrări de ficțiune și non-ficțiune, semnate de autori români sau dedicate culturii române, din domeniile literatură, artă, științe umane și sociale. Astfel că, la târgul din acest an au fost nu mai puțin de 40 de titluri noi, traduse pentru acest eveniment.

Participarea României la Târgul de Carte din Leipzig nu a avut doar o componentă literară, prin prezența unui număr mare de scriitori români ai momentului, ci și una interdisciplinară, prin programul de evenimente pe care ICR Berlin l-a organizat în colaborare cu Ministerul Culturii și cu Ambasada României pe durata târgului.

Un alt eveniment care s-a desfășurat cu sala plină și care a fost foarte apreciat de publicul german a fost spectacolul-lectură „Granița-n raniță, cu Hertha Müller și Ada Milea, la Schauspielhaus în data de 15 martie. În deschidere, laureata premiului Nobel pentru literatură a citit un eseu inspirat de versurile Adei Milea și a vorbit despre forța poetică a acestora. „Granița în raniță” înseamnă libertate, explica Herta Müller: „Înainte de 1989, granița nu era în raniță, ci în țeava puștii soldaților care păzeau frontierele Romaniei”. Versurile cântecelor Adei Milea au fost traduse în limba germană de Herta Muller și au putut fi citite pe un ecran instalat deasupra scenei.

Maratonul de poezie din data de 16 martie, intitulat „Lumea privită printr-un vers„, a reunit 12 poeti din România și Germania printre care Nora Iuga, Iulian Tănase, Teodor Duna, Denisa Comănescu, Dinu Flămând, Volker Sielaff si Nadja Küchenmeister, ale căror poezii au fost recitate în limba originală si în traducere, în fața unei săli arhipline. Evenimentul a fost însotit de performance-ul audio-vizual și gastronomic „Ilenuță, draga mea”, realizat de Sașa Liviu-Stoianovici și rapsodul popular Neculai Florea. Acesta din urmă a interpretat melodii tradiționale la cobză, îmbracat în port moldovenesc, în timp ce, pe parcursul serii, granițele României s-au dizolvat într-o lume fără frontiere.
În seara de 17 martie, în cadrul evenimentului Balkan Night, realizat de Traduki in fiecare an, autoarea Lavinia Braniște a prezentat ultimul volum de proză, „Interior zero”, apărut în traducere germană la editura Microtext. Alături de scriitoare, au mai participat scriitori din Bosnia, Macedonia, Slovenia, Croația și Albania. În încheiere, publicul a fost antrenat în ritmuri etno-balcanice de trupa românească Subcarpati, prezentă la eveniment în formulă completă. În cadrul aceleiași seri a fost prezentat și volumul „Humbug und Variationen / Mofturi si variațiuni” de Ion Luca Caragiale, apărut în traducerea Evei Ruth Wemme la editura Guggolz. Balkan Night a avut loc la UT Connewitz, cinematograf care a găzduit și Zilele Filmului Românesc, organizate de Institutul Cultural Român din Berlin alături de Ministerul Culturii, în avampremiera târgului de carte.

Tot sâmbătă seară a avut loc și evenimentul literar intitulat „Destul cu vorba, acum povestim. Literatură contemporană romană”, în sala Diskothek din cadrul Schauspielhaus Leipzig, o locație importantă pe scena culturală a orașului. Cei peste 150 de participanți au avut ocazia să se familiarizeze cu literatura contemporană din România. Au participat 13 scriitori din diferite generații, unii deja recunoscuți pe plan international, alții aflați la începutul carierei. Partea literară s-a încheiat cu un concert susținut de trupa Balkan Taksim din București. Cei trei membri Sașa-Liviu Stoianovici, Cosmo și Cosmin Postolache, au încântat publicul prezent cu un repertoriu de piese care îmbină muzica electronică cu acorduri și instrumente tradiționale. Ultima parte a evenimentului s-a desfașurat în foyer-ul sălii, unde Sașa-Liviu Stoianovici a realizat un DJ set, în timp ce vizitatorii au degustat vin românesc.

Conceptul întregului program a aparținut Ministerului Culturii și Identității Naționale, în colaborare cu Ambasada Romaniei în Germania, Institutul Cultural Român de la Berlin, Târgul Internațional de Carte din Leipzig, Muzeul Național al Literaturii Române, Primăria Municipiului București, Traduki și Asociația Editorilor din România. În aceste patru zile ICR Berlin a devenit ICR Leipzig.

Cu o tradiție de peste patru secole, Leipziger Buchmesse reprezintă unul din cele mai vechi și mai mari târguri de profil din lume. La ediţia din 2018 a Târgului Internaţional de Carte de la Leipzig, unde România a fost țară invitată de onoare, au participat 2.600 de expozanţi din 48 de ţări.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează