Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

Surdocecitatea în contextul pandemiei

0

Fundația Sense Internațional România organizează online Conferința Internațională ”Surdocecitatea în contextul pandemiei”, în perioada 23 – 25 noiembrie 2020.

După mai bine de o jumătate de an de la debutul pandemiei COVID-19, lumea în care trăim s-a schimbat și este într-o continuă schimbare. Persoanele cu surdocecitate, dar și familiile lor, trebuie să facă față marginalizării și neglijării, sunt mai vulnerabili și mai expuși la izolare pe timp de criză.

Surdocecitatea se referă la situația în care o persoană se confruntă atât cu probleme de văz, cât și cu probleme de auz. Poate fi vorba despre copii care se nasc așa, tineri sau adulți care dobândesc surdocecitatea din cauza unor boli sau accidente, vârstnici care își pierd treptat auzul și vederea din cauza îmbătrânirii. Indiferent de cauză, surdocecitatea este o deficiență gravă, deoarece aduce mari dificultăți în comunicare, în modul în care aceste persoane își fac prieteni, în modul în care trăiesc viața de zi cu zi.

Cu aportul a 25 de invitați străini și români din India, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, România, Rusia și Scoția, dorim să aflăm în ce fel a influențat pandemia procesul de comunicare la persoanele cu surdocecitate, în ce fel poate tehnologia veni în sprijinul lor, care sunt provocările dar și oportunitățile în această perioadă.

Aveam planificată o conferință în domeniul surdocecității pentru toamna aceasta. O planificasem la rugămintea profesorilor psihopedagogi ce lucrează cu copii și tineri cu surdocecitate, pentru a învăța unii de la alții, pentru a afla care mai sunt noutățile. Dar iată că a venit pandemia. Evident, o conferință față în față a devenit imposibilă. Am transformat provocarea pandemiei într-o oportunitate, organizând o conferință internațională, pentru a răspunde împreună la întrebări precum: cum e să nu vezi și să nici nu auzi prea bine, în contextul pandemiei? Cum înveți? Cum comunici? Cum te poate ajuta tehnologia? Care sunt oportunitățile, care sunt provocările? Etelka Czondi, Director Sense Internațional România.

Un moment important în conferință va fi lansarea platformei e-Sense împreună cu Code for Romania și Fundația Orange. Tehnologia digitală este din ce în ce mai răspândită în sistemul de educație și în viața de zi cu zi, însă nu și în cazul copiilor cu surdocecitate. Pentru ca și ei să aibă acces la o educație de calitate și să nu „rămână în urmă”, au fost concepute o platformă și un program software adaptat necesităților specifice date de combinația de deficiențe de vedere și de auz.

Pe pagina de internet dedicată conferinței se regăsesc mai multe informații despre acest eveniment, inclusiv Cartea abstractelor, cu rezumate ale tuturor prezentărilor susținute și informații despre invitați.

Le mulțumim celor peste 200 de participanți întregistrați: părinți, profesori, psihopedagogi, educatori, psihologi, asistenți sociali, kinetoterapeuți, medici, studenți, alți specialiști, pentru interesul manifestat. Conferința este organizată gratuit, fără nicio taxă de participare pentru cei interesați. Cu toate acestea, orice donație primită din partea participanților este binevenită și va contribui decisiv la sprijnirea copiilor și tinerilor cu surdocecitate, precum și la organizarea altor evenimente similare în viitor.

Despre Sense Internațional România

Sense Internațional România este o organizație românească înființată în 2001 cu scopul de a îmbunătăți viața persoanelor cu surdocecitate și deficiențe senzoriale multiple din țara noastră. SIR este singura organizație din România care militează activ pentru drepturile persoanelor cu surdocecitate.

Prin programe la nivel naţional ce promovează intervenția timpurie la nou-născutul cu deficiențe senzoriale, educația copiilor cu surdocecitate/DSM și oferirea de servicii vocaționale, SIR reușește cu succes să aducă o schimbare în bine în viața a sute de persoane cu acest tip de dizabilitate. Domeniul nostru de interes ca organizație este reprezentat de patru direcții strategice majore: promovarea drepturilor persoanelor cu surdocecitate, sănătate, educație și incluziune socială.

Pagina organizației: www.surdocecitate.ro

Pagina conferinței: https://surdocecitate.ro/surdocecitatea-in-pandemie/

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.