Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

SuperTeach: Parteneriatul elev-profesor-părinte este esențial pentru succesul educațional al copiilor. Care este veriga lipsă a acestei relații și ce este de făcut?

0
  • Felix Tăratu, inițiator și cofondator SuperTeach: Profesorii au cea mai importantă meserie din lume, iar acest lucru presupune și o mare responsabilitate. Ei sunt inițiatorii și facilitatorii triunghiului care are în centru copilul și dezvoltarea sa.”

  • Romulus Simion, director al Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale din Sibiu, un model în ceea ce privește parteneriatul cu părinții și elevii din școala sa: Comunicarea permanentă, fapte și transparențăaceasta este cheia reușitei.

BUCUREȘTI, 29 MARTIE 2021 – Educația unui elev reprezintă un efort de echipă, în care fiecare dintre cei trei membri (elev-profesor-părinte) își are propriile roluri și responsabilități. Elevul contribuie cu apetitul pentru învățare și efort, profesorul se alătură cu răbdare, cunoștințe și dragoste pentru copii, iar părintele cu atenție și implicare în dezvoltarea copilului. Dacă oricare dintre cei trei membri nu își îndeplinește rolul, șansele elevului la educație sunt reduse, iar potențialul acestuia, aproape imposibil de atins. Din păcate, situațiile în care aceste parteneriate nu funcționează sunt multe, în special în învățământul românesc, colaborarea dintre părinți și profesori fiind deseori lacunară și degradându-se tot mai mult pe măsură ce elevul crește.

Conferința SuperTeach ”Revoluția Mentalității în Educație – Parteneriatul elev-profesor-părinte”, organizată sâmbătă, 27 martie a.c., a reunit online, profesori din România și din Republica Moldova, experți în educație și antreprenori, care au discutat despre modalități prin care părinții pot fi mai bine implicați în procesul de educare al elevilor, dar și despre cum poate asigura managementul școlar sau sistemul educațional crearea unui parteneriat solid elev-profesor-părinte.

Romulus Simion, director al Școlii Gimnaziale Ion Luca Caragiale din Sibiu a explicat care este rețeta prin care un director de școală poate și trebuie să câștige încrederea părinților și a elevilor dintr-o școală: ”Comunicare permanentă, fapte și transparență”. Totodată, acesta a prezentat multiple exemple prin care un manager de școală poate asigura echilibrul relației elev-profesor-părinte prin evenimente și proiecte în care sunt implicate toate cele trei părți și foarte multă comunicare.

Codruța Chercotă, profesoară de română și facilitator de mentalitate deschisă în educație, le-a oferit participanților la conferință propriul exemplu, al profesorului care a reușit să inițieze un parteneriat real cu părinții elevilor din Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, din Timişoara, înființănd un club al părinților.

O dată pe lună, părinții se întâlnesc online cu specialiști și discută lucruri care țin de educația copiilor și de relația cu școala. Întotdeauna, temele alese țin de sfera de preocupări ale părinților, de la disciplinarea pozitivă a copilului și până la starea de bine în familie și la școală. Ideea unui <<Club al părinților>> ne-a venit din dorința de a dezvolta un parteneriat cu părinții elevilor și de a crea o comunitate în care orice problemă să își găsească un răspuns”, a punctat Chercotă.

Întreaga societate are de câștigat dacă școala oferă tuturor copiilor o educație bună

Bianca Biro – profesor, formator și activist educațional în Finlanda, co-fondator al asociației Edustudio Helsinki și al platformei educaționale Zmeișorii și Mihaela Nyyssönen – director de grădiniță în Helsinki, co-fondator și coordonator al grupului de joacă Zmeișorii au vorbit despre modelul de educație finlandez și despre cum acest sistem nordic implică părinții în procesul de educare al copiilor. Parteneriatul dintre elev-profesor-părinte are la bază reguli și poceduri clare prin care fiecare dintre cele trei părți își cunoaște foarte bine responsabilitățile, au loc întâlniri periodice, comunicarea este permanentă și totul are în centrul elevul cu nevoile și dorințele lui, căci ”întreaga societate are de câștigat dacă școala oferă tuturor copiilor o educație bună”. Povestind din experiența sa didactică în Finlanda, Mihaela Nyyssönen spune: ”Una dintre cele mai mari plăceri ale meseriei de dascăl, de aici, este libertatea de a alege ce metodă de predare este mai potrivită pentru elevii tăi, susținerea pe care o ai ca profesor să fii creativ și să experimentezi lucruri noi la clasă. Autonomia profesorilor se bazează totuși pe o pregătire pedagogică extrem de riguroasă a tuturor cadrelor didactice.”

Fiind teme interesante pentru profesorii participanți la conferință, ca răspuns la nevoia acestora de dezvoltare a acestor subiecte, atât ”Clubul Părinților”, facilitat de Codruța Chercotă, cât și exemplele de bune practici din sistemul educațional finlandez, oferite de Mihaela Nyyssönen și Bianca Biro, vor fi aprofundate în webinarii speciale, organizate de SuperTeach în perioada următoare.

1 din 5 copii se consideră nefericit, iar 20% dintre părinți nu și-au îmbrățișat necondiționat copiii, în ultima perioadă

La rândul său Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România, a punctat faptul că împrumutarea unor modele educaționale care funcționează în alte state poate fi de succes la noi doar dacă ne raportăm la contextul în care are loc educația în România: ”Să nu uităm că, potrivit unui studiu World Vision, 1 din 5 copii consideră că nu este niciodată fericit sau este doar uneori fericit și că 80% din copiii din mediul rural muncesc în gospodărie. De asemenea, 22.9% dintre părinți nu și-au lăudat copiii în ultima vreme, iar 19.6% nu i-au îmbrățișat necondiționat, în ultimul timp. Astfel, pentru a avea elevul în centrul procesului trebuie să vedem și contextul, iar contextul este plin de provocări, atât pentru copil, cât și pentru părinte”.

Andy Szekely, cofondator SuperTeach le-a recomandat profesorilor prezenți la conferința de sâmbătă să nu uite niciodată de cei 3R în orice interacțiune pe care o au cu elevii sau cu părinții acestora: ”Nu uitați de Rolul fiecărei părți în procesul de educație, Responsabilitățile celor trei în acest parteneriat și cât de Realist este un anumit plan sau proces într-un context anume.”

În completare, Felix Tătaru, cofondator al asociației, a concluzionat:”Profesorii au cea mai importanta meserie din lume, iar acest lucru presupune și o mare responsabilitate. Ei sunt inițiatorii și facilitatorii triunghiului care are în centru copilul și dezvoltarea sa.”

Totodată, în cadrul conferinței, organizată în parteneriat cu Telekom România, SuperTeach a anunțat următoarele evenimente dedicate profesorilor, pentru perioada următoare:

30 martie, ora 17.00 – Webinarul ”Școala online = un pas către Pedagogia digitală”, susținut de Ciobanu Violeta Mariana, Profesor Școala Europeană București coordinator și examinator acreditat ECDL;

1 aprilie, ora 17.00 – Webinarul ”Antrenarea stării de prezență a copilului, la clasă”, susținut de Iulia Moldovan, facilitator de mentalitate deschisă în educație;

10 aprilie martie ora 9.30 – Conferința ”Al cincilea element: Educația – Leadership și management în școală”

Webinariile sunt deschise tuturor profesorilor, în limita locurilor disponibile. Detalii despre modalitatea de participare vor fi disponibile pe site-ul și pe pagina de Facebook a proiectului.

Despre Asociația SuperTeach

SuperTeach este un proiect inițiat de antreprenori în sprijinul profesorilor și al sistemului de educație preuniversitar. Misiunea proiectului SuperTeach este ca profesorii să descopere și să dezvolte măreția din fiecare copil. Acest lucru este realizat prin programul „Mentalitatea Deschisă în Educație”, creat de liderul global în schimbare de mentalitate, Arbinger Institute, USA.

Asociația SuperTeach acționează pe 3 direcții:

Conferințe: În cei patru ani de activitate, au avut loc 22 conferințe în marile orașe ale țării, la care s-au adăugat peste 100 de webinarii și 12 conferințe online începând din primăvară 2020. Zeci de speakeri, elite, specialiști în educație și antreprenoriat au inspirat peste 30.000 de profesori și educatori, promovând principii și instrumente ale unei mentalități deschise în educație aplicate la clasă.

Traininguri: 618 de profesori SuperTeach selectați dintre participanții la conferințele SuperTeach au absolvit gratuit cursul de formare „Mentalitate Deschisă în Educație” (4 zile), realizat în România de Institutul Dezvoltării Personale.

Comunități: În prezent, SuperTeach dezvoltă comunități locale în 23 județe cu ajutorul celor 51 de facilitatori ai programului MDIE și o Platformă Digitală de conținut educativ pentru toți profesorii interesați să evolueze în spiritul nevoilor societății actuale.

Celor 4 co-fondatori ai proiectului – Felix Tătaru (inițiator), Dragoș Anastasiu, Cristina Gheorghe și Alexandru Ghiță – li s-au alăturat încă din primul an (2017) și Felix Pătrășcanu, Andy Szekely si Părintele Constantin Necula. SuperTeach este rezultatul parteneriatului dintre Romanian Business Leaders (RBL), Institutul Dezvoltării Personale (IDP) și Grupul Educativa.

Mai multe detalii despre SuperTeach pot fi regăsite pe site-ul oficial și pe pagina de Facebook a asociației. Profesorii pot găsi resurse utile și pe grupul de Facebook SuperTeach.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.