Start-up-ul romanesc VisionBot a castigat premiul „Cisco Technopreneurship Award” in cadrul competitiei europene de antreprenoriat de la Lisabona

0

European Enterprise Challenge 2015

Tineri antreprenori din 16 tari din Europa au participat la Lisabona la competitia JA European Enterprise Challenge 2015

unnamed

Studentii romani au castigat premiul „Cisco Technopreneurship Award” in cadrul concursului European Enterprise Challenge 2015. Aflat in competitie cu 23 de companii din 16 tari europene, start-up-ul VisionBot a obtinut premiul oferit de Cisco cu o solutie de tehnologie inovatoare.

VisionBot este un robot de tip pick and place care poate ajuta milioane de ingineri, inventatori, profesionisti din domeniul tehnologie, studenti si antreprenori sa produca gadget-uri si echipamente electronice la ei acasa. Fondatorul VisionBot a realizat robotul pornind de la realitatea ca multe inventii si device-uri electronice raman la stadiul de prototip si dispar pentru ca autorii lor nu isi permit sa cumpere echipamente costisitoare care sa le sustina productia. Echipa este formata din Ionut Budisteanu si Ane Mari Androniceanu, studenti la Universitatea din Bucuresti, respectiv Academia de Studii Economice, Bucuresti.

„Sunt foarte fericit ca am castigat premiul Cisco Technopreneurship, pentru ca acum avem oportunitatea de a invata mai mult. Folosind cunostintele si instrumentele Cisco, putem dezvolta mai departe robotul VisionBot si compania”, a spus Ionut Budisteanu, fondatorul VisionBot.

In perioada 1-4 iulie, peste 90 de studenti au intrat in competitia JA European Enterprise Challenge 2015 cu start-up-urile lor, dupa ce au participat la programul de educatie antreprenoriala JA Start-Up si s-au calificat la nivel national.

In ultimii 12 ani, peste 115.000 de studenti din Europa au urmat programul Start Up, o initiativa a JA Europa care implica anual peste 14.000 de tineri de la 300 de facultati, oferindu-le oportunitatea sa experimenteze infiintarea si dezvoltarea unui business.

Premiul Cisco Technopreneurship aduce recunoastere studentilor care folosesc tehnologia in mod creativ si inovator, demonstrand ca start-up-urile lor sunt sustenabile, viabile si au potential de dezvoltare. Echipa castigatoare este invitata sa viziteze incubatorul de start-up-uri Cisco din Viena, Austria, care sustine antreprenori aflati la inceput de drum sa isi dezvolte ideile de business. Cisco doreste sa inspire tinerii talentati din Europa si sa le ofere o mai buna intelegere a ecosistemului digital antreprenorial, precum si instrumentele cheie cu care sa isi dezvolte cu succes proiectele.

„Conectarea oamenilor, a proceselor, a datelor in retea transforma business-uri, operatiuni si cariere. Acesta este <>. Scopul nostru este sa incurajam tinerele talente europene sa profite de oportunitatile create de aceasta revolutie digitala”, a spus Piotr Pluta, Senior manager Cisco Corporate Affairs EMEAR. Parteneriatul dintre Cisco si JA Europe are ca obiectiv dezvoltarea antreprenoriatului in sectoarele aflata in plina crestere, sprijinind tinerii sa creeze companii si locuri de munca in pietele viitorului.

„Programul Start Up propulseaza studentii mai departe, ajutandu-i sa-si consolideze increderea in ei si abilitatile de business, dandu-le posibilitatea sa-si transpuna ideile in realitate. Cu sprijinul partenerilor nostri si al voluntarilor din business, reusim sa conectam universitatile si ecosistemele antreprenoriale, reducand in mod eficient decalajul dintre abilitatile tinerilor si cerintele de pe piata muncii, decalaj resimtit adesea de tinerii europeni”, a spus Caroline Jenner, CEO JA Europe.

Despre autor

avatar

Junior Achievement Romania este o organizatie non-profit, avand ca misiune dezvoltarea in Romania a programelor internationale JA de educatie antreprenoriala, economica, financiara, orientare profesionala, sanatate si viata activa si dezvoltarea abilitatilor pentru viata. 39 de tari din Europa si 123 de tari din toata lumea urmeaza programele JA. In Romania, acestea sunt urmate anual de peste 200.000 de elevi din 1.400 de scoli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice si cu sustinerea financiara a comunitatii de afaceri. Mai multe informatii pe www.jaromania.org.

Comentează