Spune NU vânătorii necondiționate de urși!

0
Contăm pe sprijinul tău ca să salvăm ursul brun din România! 
În urmă cu trei zile, Senatul a aprobat un proiect legislativ care prevede scoaterea ursului din lista speciilor strict protejate și includerea în lista speciilor care pot fi vânate „la liber”.

Pe lângă consecințele devastatoare pe care le va avea asupra populației de urs, eliminarea în masă a acestor animale nu va putea rezolva în mod real problema conflictelor om-urs. Aceasta se rezolvă prin măsuri eficiente de prevenție, aplicate consistent la nivel național, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată în România.

Dar încă nu e prea târziu să oprim această prevedere! Alătură-te celor aproximativ 6.000 de români care au semnat deja petiția noastră și cere parlamentarilor din Camera Deputaților să respingă proiectul de lege.

Îți promitem că mesajul tău va ajunge la ei.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.