Spectacolul „De vânzare”, elogiat de presa națională spaniolă

0

De vânzare, „acest spectacol imersiv, în format cinemascopic, situează spectatorul în centrul unei experiențe dramatice revelatoare”. Astfel sintetizează cronica publicată de cotidianul național spaniol El País impactul pe care piesa scrisă și pusă în scenă de Gianina Cărbunariu, în producția Teatrului Odeon din București, l-a avut asupra publicului prezent la Festivalul Internațional de Teatru și Artă de Stradă de la Valladolid.

Imagine din spectacol la Valladolid

Compania teatrului bucureștean a revenit pentru a doua oară în Spania, în perioada 25-26 mai, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, după ce același spectacol fusese prezentat în luna octombrie a anului trecut la Centrul Dramatic Național din Madrid, principala scenă de repertoriu a Spaniei.

„Cărbunariu, cofondatoare a grupului DramaAcum, este cea mai proeminentă reprezentantă a unui nou val de dramaturgi care abordează teme actuale relevante cu tehnicile documentării jurnalistice”. „Teatrul ei – continuă cotidianul El País – pune la îndoială, cu o extraordinară înțelepciune, versiunea oficială a istoriei recente. În De vânzare, parterul teatrului devine scenă, iar publicul, invitat să se așeze pe baloți albi, este asediat de o distribuție de actori fantastică asemenea unui regiment de cavalerie luat cu asalt de amerindieni.”

Spectacolul Gianinei Cărbunariu, recompensat cu Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al stagiunii 2014, abordează problematica exproprierii terenurilor pornind de la interviuri și discuții avute cu țărani din centrul țării, dar și cu antropologi, sociologi, activiști și jurnaliști ori investitori străini interesați de agricultura la scară mare din România. Dramaturga încearcă să răspundă unor întrebări survenite de-a lungul documentării: de ce, în majoritatea lor, țăranii aleg să-și vândă sau să arendeze pământul, cum se adaptează aceștia la noul context mondial, de ce agricultura este profitabilă pentru marii proprietari și nu pentru micii fermieri, cine ne hrănește, cu ce și cu ce preț?

Spectacolul face parte din proiectul internațional Hunger for Trade la care participă dramaturgi și teatre din nouă țări care urmăresc să formuleze împreună întrebări, să împărtășească experiențe diferite și să exprime perspective locale și personale asupra unei probleme globale a lumii de astăzi: hrana.

Ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, festivalul de teatru din Valladolid a prezentat în secțiunea oficială, pe lângă spectacolul românesc, alte 34 de spectacole aparținând diverselor genuri teatrale din Argentina, Mexic, Franța, Italia, Germania, Belgia, Olanda, Taiwan și Spania.

Institutul Cultural Român de la Madrid susține pentru a treia oară un spectacol românesc la festivalul din Valladolid, iar în luna iulie a acestui an va sprijini deplasarea unui alt spectacol din România la Festivalul de Teatru Clasic de la Almagro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează