Speciile emblematice de animale sălbatice și ultimele păduri virgine ale Europei , victime ale crimei împotriva naturii

0

Un nou raport al ONU avertizează că tăierile ilegale de păduri, comerțul ilegal cu caviar și braconajul urșilor, lupilor și râșilor amenință biodiversitatea și mijloacele de existență ale comunităților din regiunea Dunăre-Carpați.

București, 22 noiembrie 2017. Regiunea Dunăre-Carpați, cunoscută pentru comorile sale naturale, se află sub presiunea ridicată a infracționalității asupra mediului, avertizează Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, WWF și Eurac Research.

Tăierile ilegale de lemn și comerțul cu specii sălbatice amenință biodiversitatea regiunii și mijloacele de trai ale oamenilor – în ciuda legislației europene și internaționale privind mediul. Piața unică a UE adaugă provocări suplimentare pentru a controla comerțul ilegal cu animale sălbatice, care se întâmplă între cele 28 de țări membre.

Exploatările ilegale ale lemnului continuă să distrugă unele dintre ultimele păduri virgine rămase în Europa.

„România deține în continuare zone semnificative de păduri virgine din Europa – eforturile de privind identificarea lor ar trebui accelerate pentru a le asigura un proces neted și rapid de includere în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasi-virgine. Armonizarea legislației naționale și a UE a fost doar primul pas, iar mecanismele de punere în aplicare și de control, cum ar fi procesul de due diligence și sistemele de urmărire a lemnului, ar trebui implementate în mod eficient pentru a continua progresul realizat până în prezent în reducerea tăierilor ilegale. Eforturile concertate ale tuturor părților interesate relevante, inclusiv ale cetățenilor activi, ar trebui să contribuie la reducerea incidenței activităților ilegale și la consolidarea administrării responsabile a pădurilor”, a declarat Radu Melu, Manager forestier național al WWF-România.

În această vară, un total de 5.500 de hectare de păduri de fag cu structuri primare și păduri virgine din Carpați și Podillya din Ucraina, alături 24.000 de hectare de păduri virgine din opt zone din România au fost desemnate ca situri ale Patrimoniului Mondial UNESCO, demonstrând bogăția naturală incredibilă pusă în joc.

În timp ce estimările privind tăierile ilegale variază în regiune, lipsa unei strategii forestiere naționale precum și lipsa unei abordari integrate a fenomenului privind tăierile ilegale prezintă în continuare o amenințare la adresa sustenabilității. Pădurile din Carpați găzduiesc cele mai mari populații de urși bruni, lupi și râși din Europa, care, în ciuda faptului că sunt protejate de legile și convențiile UE sau internaționale, sunt frecvent expuse la braconaj.

Bazinul Dunării susține, de asemenea, ultimele populații viabile de sturioni din Europa. Caviarul recoltat ilegal (icrele de sturion) atinge prețuri de până la 6.000 de euro pe kilogram pe piața neagră – un comerț cu o valoare de cel puțin 22 de milioane de Euro pe an pentru UE. Deja una dintre speciile de sturioni din Dunăre a dispărut, iar alte patru sunt critic amenințate și raportate ca fiind în scădere.

Împușcarea ilegală a păsărilor sălbatice este o criză prea puțin observată în ce privește fauna sălbatică din regiune. Cu toate acestea, între 11 și 36 de milioane de păsări sunt ucise ilegal în zona Mării Mediterane în fiecare an. În Serbia, de exemplu, aproximativ 104.000-163.000 păsări sunt ucise ilegal în fiecare an. Aceste cifre sunt în creștere. Păsările sunt vândute în restaurante în țări precum Italia și Malta.

„Furtul acestor resurse naturale subminează dezvoltarea și privează guvernele de banii de care au nevoie pentru a promova locurile de muncă, educația și serviciile de sănătate”, a declarat Erik Solheim, directorul executiv Programului pentru Mediu al ONU. „Aceste resurse ar trebui să fie mai degrabă o bază solidă pentru generațiile viitoare”, a adăugat el.

„Ultimele păduri virgine ale Europei și biodiversitatea acestora dispare în mod alarmant”, a declarat Marco Lambertini, director general al WWF International. „Dunărea, găzduiește aici, în inima Europei, sturionul, una dintre cele mai vechi specii de pește din lume, astăzi pe cale de dispariție. Comerțul ilegal cu caviar va distruge această specie dacă nu se iau măsuri pentru a-l împiedica”.

Pentru a combate crimele împotriva mediului și tăierile ilegale de lemn, autorii studiului recomandă intensificarea colaborării inter-agenții în cadrul țărilor și cooperarea între statele din regiune, privind schimbul de date și aplicarea legii. În acest scop, agențiile de aplicare a legii trebuie să beneficieze de resurse mai bune, iar procurorii și judecătorii să fie instruiți să sporească probabilitatea ca aceste cazuri să fie aduse în fața instanței și să conducă la sancțiuni corespunzătoare. Este nevoie, de asemenea, la nivelul UE și al statelor membre, de un impuls puternic pentru punerea în aplicare a legilor UE privind natura și viața sălbatică, inclusiv a planului de acțiune al UE împotriva traficului de specii sălbatice.

În ceea ce privește implementarea unui management responsabil al pădurilor, sprijinim mecanismele independente de verificare voluntară (de exemplu sistemele credibile de certificare a pădurilor), bazate pe simplitate – transparență – eficiență, pentru a acționa ca un instrument de promovare a bunelor practici în domeniul forestier. Iar în mod specific, legat de protecția pădurilor virgine în România, încurajăm părțile interesate să fie implicate în mod corespunzător în procedurile legale pentru a le stabili protecția.

combating_wildlife_and_forest_crime_in_the_danube_carpathian_region_report_2017

  • Bazinul Dunării și Munții Carpați includ toate sau o parte din cele 15 țări din Europa Centrală și de Sud-Est care au semnat Convenția Carpatică și / sau Convenția privind protecția fluviului Dunărea: Austria, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, sudul Germaniei, Ungaria, Moldova, Muntenegru, sudul Poloniei, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina;
  • Un sondaj de opinie realizat între 345 de manageri ai fondului forestier din România a raportat exploatarea ilegală a lemnului drept una dintre principalele provocări pentru sustenabilitate;
  • Dintre cele șase specii de sturioni din bazinul Dunării, una este acum dispărută, patru sunt critic amenințate și una este vulnerabilă. Populația de morun a scăzut cu peste 67%  în anii 1980, iar acum este amenințat cu dispariția din cauza pescuitului ilegal, a fragmentării și a pierderii habitatelor;
  • Peste două treimi din populația Europei de carnivore mari – urși, lupi și râși trăiesc în Carpați. Populațiile sunt încă stabile – totuși, exploatările forestiere și braconajul reprezintă amenințări tot mai mari;
  • Există numeroase reglementări, programe și convenții, dar amploarea crimelor înpotriva naturii sugerează că există mari provocări cu privire la implementarea reală și la resursele disponibile în prima linie de acțiune. Acest fapt este amplificat de lipsa cooperării transfrontaliere;
  • Regulamentul UE privind comerțul cu lemn (EUTR) a intrat în vigoare în 2013, cu scopul de a garanta că lemnul tăiat ilegal (și produsele aferente din lemn) nu vor fi introduse pe piața europeană. În 2016, Comisia Europeană a efectuat o evaluare a EUTR, arătând necesitatea unei acțiuni mai ample din partea statelor membre și a sectorului privat pentru a asigura implementarea EUTR;
  • În iunie 2016, statele membre ale UE au adoptat un plan de acțiune solid și cuprinzător pentru UE, împotriva traficului de animale sălbatice. Acesta își propune să abordeze mai eficient traficul de animale sălbatice până în 2020, atât în UE, cât și la nivel mondial, prin: prevenirea și adresarea cauzelor principale ale traficului de animale sălbatice; punerea în aplicare a normelor UE existente; consolidarea cooperării internaționale împotriva traficului de animale sălbatice;
  • Directivele UE Păsări și Directiva Habitate  (directivele UE privind natura) au constituit piatra de temelia a politicii UE pentru protecția naturii, de zeci de ani – acestea au dus la crearea rețelei Natura 2000, cea mai mare rețea de arii protejate din lume. Directiva Habitate protejează anumite specii emblematice, cum ar fi urșii, lupii și râsul. Cu toate acestea, o „verificare a stării de sănătate” a directivelor, derulată în 2015/2016, a arătat că multe state membre nu și-au implementat efectiv si pe deplin angajamentele juridice în temeiul directivelor UE privind natura. La 15 noiembrie 2017, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind planul de acțiune propus de Comisia Europeană pentru natură, menit să îmbunătățească punerea sa în aplicare.
  • Raportul de Mediu al ONU – WWF – Eurac Research recomandă instituirea unui program de acțiune direcționat comun, în întreaga regiune, pentru a promova și implementa măsurile necesare pentru stoparea, monitorizarea amenințărilor cauzate de criminalitatea asupra mediului (iar apoi pentru a inversa efectele acestora) asigurând astfel sustenabilitatea și durabilitatea mijloacelor de trai din regiune;

 

Note:

  • Raportul „Combaterea infractiunilor impotriva vieții sălbatice și a pădurilor în regiunea Dunăre-Carpati” poate fi accesat la unenvironment.org
  • Raportul a fost elaborat de Programul pentru Mediu al ONU împreună cu WWF și Eurac Research, fiind susținut de experți din întreaga Europă
  • Raportul va fi prezentat pe 22 noiembrie 2017 în Parlamentul European, la Bruxelles, între orele 15:00-17:00, în sala A5G1

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre autor

avatar

Înfiinţată în anul 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor. Mai multe detalii la: www.wwf.ro

Comentează