Special Olympics România recunoscută ca unul dintre liderii mondiali în sănătatea persoanelor cu dizabilități intelectuale

0

Special Olympics, cea mai mare organizație internațională pentru persoane cu dizabilități intelectuale, a anunțat că Special Olympics România a primit distincția de Comunitate Sănătoasă. De la lansarea acestei inițiative, în 2012, România se numără printre cele opt țări și state americane care au primit această distincție alături de Arizona, Florida, Kazakhstan, New Jersey, Africa de Sud, Tailanda și Wisconsin. Anunțul de astăzi subliniază eforturile asidue ale Special Olympics România care au contribuit la îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor cu dizabilități intelectuale din țara noastră.

healthy_comunities-300x210

Programul Comunități Sănătoase Special Olympics este o inițiativă globală lansată de Special Olympics în 2012 și extinsă în 2015 cu sprijinul financiar al filantropului Tom Golisano. Inițiativa Comunități Sănătoase a fost implementată în 35 de țări și 19 state din Statele Unite ale Americii și a avut progrese importante în creșterea accesului la programe de sănătate, fitness și stare de bine pentru persoanele cu dizabilități intelectuale în comunitățile în care trăiesc.

În România, în cadrul programului de sănătate Comunități Sănătoase au loc evaluări gratuite ale stării de sănătate regulate asociate evenimentelor sportive, la șapte discipline: Special Smiles (stomatologie), Healthy Hearing (ORL), Fun Fitness, Fit Feet (podometrie), Health Promotion (nutriție și stil de viață sănătos), Opening Eyes (oftalmologie) și Strong Minds (gestionarea emoțiilor). O componentă importantă a inițiativei Comunități Sănătoase este reprezentată de parteneriatele prin care se stimulează colaborarea între actori sociali la nivel local în beneficiul sportivilor cu dizabilități intelectuale. Special Olympics România are parteneriate cu diferite instituții și organizații atât la nivel național cât și local (furnizori de servicii de sănătate, ONG-uri, universități, asociații profesionale, etc)  care ne sprijină în vederea facilitării furnizării de servicii medicale persoanelor cu dizabilități intelectuale, atât în cadrul evenimentelor „Sportivi Sănătoși”, cât și pe tot parcursul anului la nivel de comunitate.

Despre Special Olympics

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, nedreptății și intoleranței. Fondată în 1968 de Eunice Kennedy Shriver, sora președintelui american John F. Kennedy, mișcarea include în prezent peste 5,3 milioane de sportivi și parteneri unificați în 169 de țări. Cu sprijinul a peste un milion de antrenori și voluntari, Special Olympics oferă 32 de tipuri de sporturi și peste 108,000 de jocuri și competiții anual.

Despre Fundația Special Olympics din România

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Organizația contribuie la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferindu-le şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul sportului. Informații despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial (www.specialolympics.ro) și pagina oficială de Facebook (www.facebook.com/SpecialOlympicsRomania).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează