Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

SomEnergia, cea mai mare cooperativă spaniolă de energie verde, sprijină Cooperativa de Energie!

0
  • SomEnergia, cea mai mare cooperativă de energie regenerabilă din Spania, a decis să sprijine Cooperativa de Energie în procesul de a deveni primul furnizor din România de energie 100% verde, certificată, prin acordarea unui împrumut de 100.000 de euro, adică peste 25% din suma necesară;
  • Alături de ceilalți membri ai Cooperativei de Energie, am reușit să strângem până acum peste 1,6 milioane de lei din prețul achiziției firmei de furnizare energie (2 milioane de lei), adică peste 85% din total și am ajuns la peste 500 de membri cooperatori;
  • Cei care doresc să se implice în proiectul Investim în energie verde! o pot face până la 1 mai, primind în schimb o dobândă avantajoasă pentru sumele investite.

Ce este SomEnergia și de ce sprijină Cooperativa de Energie?

Solidaritatea este una dintre valorile cheie ale cooperativelor. În Europa, există peste 1.500 de cooperative de energie verde, care se ajută reciproc, tocmai pentru a facilita participarea oamenilor obișnuiți la tranziția către o energie mai curată.

SomEnergia este una dintre cele mai mari cooperative de energie din surse regenerabile din Europa, cu peste 70.000 de membri cooperatori și peste 120.000 de clienți. Membrii SomEnergia au hotărât acordarea unui sprijin financiar pentru Cooperativa de Energie.

Am decis să ajutăm Cooperativa de Energie să intre pe piață, pentru că avem credința că energia regenerabilă reprezintă singura noastră șansă ca umanitate. Personal, sunt de părere că și în România lucrurile trebuie să se schimbe și o schimbare sistemică se poate întâmpla doar prin structuri solidare, de cooperare ale oamenilor.” – Marc Roselló Casas, General manager, SomEnergia.

Prin acordarea acestui sprijin, care se adaugă investițiilor primite din partea membrilor, s-au strâns peste 85% din suma totală de 2 milioane de lei. Banii vor fi folosiți pentru achiziția unei firme furnizoare de energie, astfel încât Cooperativa de Energie să devină primul furnizor din România de energie 100% regenerabilă, cu certificate de origine.

Cum poți deveni investitor în energie verde?

Proiectul Investim în energie verde! este deschis până pe 1 mai, pentru oricine dorește să contribuie la tranziția către o energie curată, care nu poluează.

Se poate investi orice suma, începând de la 500 de lei.

Procedura de investiție este simplă, durează doar câteva minute și se poate face online, în trei pași, direct pe site-ul www.cooperativadeenergie.ro.

Primul pas este înscrierea ca membru în Cooperativa de Energie.

În al doilea pas, investitorul alege suma pe care vrea să o împrumute, perioada și dobânda pe care vrea să o primească: 3,7% pe an, dacă alege să investească pe 1 an, respectiv 5,2% pe an, dacă alege să investească pe 5 ani.

În pasul al treilea, investitorul transferă suma aleasă către Cooperativa de Energie.

Ce este Cooperativa de Energie și ce își propune?

  • Prima comunitate de energie din România deținută direct de cetățeni, care participă împreună la tranziția energetică către energie regenerabilă și democrație energetică;
  • Primul furnizor de energie 100% verde, certificată, la un preț corect, fără taxe ascunse și cu un customer-service de calitate;
  • Membrii cooperatori (viitorii clienți de energie) au putere de vot egală, indiferent de aportul la capitalul social (1 membru, 1 vot) și au acces transparent la toate informațiile.

Care este contextul local și internațional?

Liberalizarea pieței de energie din România. De la 1 ianuarie 2021, odată cu liberalizarea prețului pentru energia electrică, consumatorii își pot muta contractul de energie la orice furnizor doresc. Dacă vor să primească energie regenerabilă, din surse sigure, certificate, atunci își vor putea muta contractul la Cooperativa de Energie.

Tranziția energetică. Trecerea de la energia electrică produsă prin arderea cărbunilor la energia verde, produsă de soare, vânt și apă reprezintă un pas important în efortul comun, mondial de reducere a gazelor cu efect de seră.

Cooperativa de Energie este un start-up inovativ, participativ și democratic, lansat în noiembrie 2019, după modelul european al cooperativelor de energie. În Europa, sunt peste 1.500 de cooperative de energie verde, comunități energetice, pentru a investi împreună în tranziția energetică de la combustibilii fosili la energia din surse regenerabile. Cooperativa de Energie face parte din federația europeană a cooperativelor de energie, RESCoop.eu.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.