Situația romilor: ”nu” discriminării și recunoașterea Zilei Genocidului

0

Într-o rezoluție votată miercuri, Parlamentul a cerut mai multe eforturi pentru a pune capăt discriminării, discursurilor instigatoare la ură și infracțiunilor motivate de ură împotriva romilor, precum și pentru a recunoaște ziua de 2 august ca zi de comemorare a holocaustului rom, în amintirea genocidului rom din Al Doilea Război Mondial.

unnamed (1)

În rezoluție, deputații își exprimă ”îngrijorarea profundă privind apariția unui curent împotriva romilor, care se manifestă printre altele printr-o retorică împotriva lor și prin acte de violență în Europa.”

Curentul împotriva romilor este ”incompatibil cu normele și valorile Uniunii Europene” și ”reprezintă un obstacol major în calea integrării sociale de succes a romilor”, subliniază deputații, cerând statelor membre să implementeze efectiv Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică pentru ”a preveni și elimina discriminarea împotriva romilor, mai ales în privința locurilor de muncă, educației și accesului la locuințe.”

Parlamentul recunoaște realitatea istorică a genocidului rom din Al Doilea Război Mondial, precum și alte forme de persecuție, cum ar fi deportările și internările forțate, cerând statelor membre să facă la fel. Conform estimărilor, cel puțin jumătate de milion de romi au fost exterminați de regimul nazist și de alte regimuri și aliații acestora, iar în unele state, a fost asasinată peste 80% din populația romă.

În noaptea de 2-3 august 1944, 2897 romi, mai ales femei, copii și bătrâni, au fost asasinați în lagărul de romi de la Auschwitz-Birkenau. Pentru a comemora această atrocitate și victimele genocidului, 2 august ar trebui să fie recunoscută drept ”Ziua europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor”, mai spun deputații.

Romii sunt cea mai mare minoritate etnică a Europei. Este estimat că în Europa trăiesc între 10 și 12 milioane, inclusiv aproximativ șase milioane în UE. Ziua Internațională a Romilor a fost sărbătorită la 8 aprilie.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează