Simona Halep, un exemplu pentru studenții români din străinătate

0

„Viitorul aparține celor care cred în frumusețea viselor lor” (Eleanor Roosevelt)

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) felicită, în numele membrilor săi din întreaga lume, performanțele extraordinare și exemplul de excelență oferit de jucătoarea profesionistă de tenis feminin, Simona Halep.

În viziunea LSRS, parcursul sportiv de excepție prin care se remarcă Simona este rodul unei munci enorme, bazate pe ambiție, perseverență, demnitate, forță, curaj, fairplay, dăruire și modestie. Simona este un exemplu pentru noi toți și pentru societatea românească în ansamblul său nu numai prin meritele remarcabile din teren și prin atingerea podiumului mondial al Women’s Tennis Association, dar și prin modelul de comportament din afara competițiilor sportive.

Astfel, miile de voluntari, membri și colaboratori ai Ligii Studenților Români din Străinătate doresc să își exprime deplina admirație și recunoștință față de Simona și să îi ureze sincere felicitări pentru performanțele sale actuale și viitoare.

Simona, vom fi alături de tine întotdeauna și oriunde există comunități de studenți și absolvenți români în străinătate.

Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) oferă studenţilor și absolvenților români de peste hotare un cadru deschis de dialog și acţiune.

LSRS promovează inițiativa, profesionalismul şi solidaritatea membrilor săi, ca reprezentanți de valoare ai României, şi o atitudine pozitivă față de perspectivele reorientării lor spre țară.

Obiectivul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale, civice şi culturale ale membrilor săi, precum și de a sprijini contribuția lor la dezvoltarea României.

LSRS este o organizaţie neguvernamentală, apolitică și echidistantă

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează