Simfonia a III-a de George Enescu în premieră la Londra

0

Simfonia a III-a de George Enescu în premieră la Londra, după ce a fost interpretată în ediția 2013 a Festivalului Enescu.

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referință ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

Vladimir Jurowski pe scena Festivalului Enescu 2013 credit foto Sergiu Iczkovits

La finalul acestei săptămâni, Simfonia a III-a de George Enescu va fi interpretată în premieră  la Londra, sub bagheta unuia dintre cei mai bine cotați dirijori ai momentului, Vladimir Jurowski. Acesta va dirija sâmbătă, 7 februarie, de la ora 19.30 (ora Londrei) prestigioasa London Philharmonic Orchestra, al cărei dirjor principal este, pe scena sălii Royal Festival Hall din cadrul renumitului centru cultural britanic Southbank Centre.

Lucrarea enesciană a fost prezentată inițial în această interpretare chiar pe scena Sălii Palatului din București, în cadrul ediției 2013 a Festivalului Internațional George Enescu. Atunci, dirijorul Vladimir Jurowski a decis să includă partitura compozitorului român în repertoriul internațional al orchestrei.

Pe site-ul Southbank Centre, Simfonia a III-a a “compozitorului român George Enescu” este descrisă drept “o lucrare plină de intensitate emoțională, solemnă, eroică și triumfantă”.

“Atașamentul meu față de muzica lui George Enescu a crescut direct proporțional cu atașamentul față de Festivalul Enescu, încă de la prima ediție a Festivalului la care am participat ca invitat, în urmă cu nouă ani”, declara dirijorul Vladimir Jurowski într-un interviu realizat de jurnalistul Marius Constantinescu în septembrie anul trecut.

“Festivalul George Enescu este un reper în plan internațional. Aducem la București cele mai bune orchestre și cei mai renumiți interpreți, pentru că George Enescu era recunoscut la nivel internațional. Promovăm muzica lui Enescu: publicul are șansa unică de a asculta interpretări noi ale compozițiilor enesciene, sub bageta unora dintre cei mai mari dirijori ai lumii. Premiera londoneză demonstrează, o dată în plus, puterea Festivalului de a face cunoscută muzica lui George Enescu în lume”,  punctează Mihai Constantinescu, Director Executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

20 de lucrări de George Enescu vor fi interpretate în ediția 2015 a Festivalului Enescu (30 agust-20 septembrie). Printre interpretări, se vor număra și cele ale prestigioaselor San Francisco Symphony Orchestra (Premiul Pulitzer pentru muzică), Israel Philharmonic Orchestra, sub bagheta legendarului Zubin Mehta, sau cea a violonistului german David Garrett – Balada pentru vioară şi orchestră, compusă de George Enescu în anul 1895.

George Enescu - fotografie de arhivaSingurul compozitor român intrat în patrimoniul universal, George Enescu a fost deopotrivă violonist, porfesor, dirijor și compozitor. Apreciat pe plan internațional, George Enescu avea să debuteze în calitate de compozitor în anul 1898, când o lucrare a sa a fost interpretată de Collonne Orchestra in Paris. A fost prezent pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, dirijând inclusiv la prestigioasa Carnegie Hall din New York. George Enescu a fost profesorul și mentorul unuia dintre cei mai cunoscuți violoniști ai secolului trecut, Yehudi Menuhin. Legătura lor era atât de puternică încât, după moartea lui Enescu, Yehudi Menuhin a acceptat invitația de a veni în România în luna septembrie a anului 1995, pentru a deschide Festivalul Internațional George Enescu. În acel moment, Sala Palatului nu era un spațiu de concerte, o sală specială fiind amenajată în interiorul Casei Poporului. “L-am luat de braț pe Lordul Menuhin și-am mers aproape un kilometru prin catacombele Parlamentului ca să ajungem pe partea cealaltă a sălii unde era o cantină a muncitorilor”, rememorează Mihai Constantinescu. Trei ani mai târziu, în 1998, Yehudi Menuhin a  acceptat să devină  Președintele de Onoare al Festivalului Geoge Enescu, deși, la acel moment, avea programul antamat până în anul 2003.

De-a lungul carierei, Vladimir Jurowski a colaborat cu unele dintre cele mai importante instituții muzicale din lume, printre care prestigioasele Royal Opera House Covent Garden, Teatro La Fenice di Venezia sau Opéra Bastille de Paris. În anul 1999 a debutat la Metropolitan Opera New York. Din anul 2007, Vladimir Jurowski a devenit dirijor principal al London Philharmonic Orchestra, una dintre cele mai bine cotate orchestre britanice ale momentului. „Sub bagheta lui Jurowski, această orchestră a devenit un instrument fabulos de rafinat”, scria cotidianul britanic “The Telegraph”.

Southbank Centre este considerat unul dintre centrele culturale de grad zero din Londra și din lume și este, în același timp, și sediul London Philarmonic Orchestra.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează